CTP a analizat conferința de presă a lui Klaus Iohannis: „Bine măcar că n-a mințit acolo”

Data actualizării: Data publicării:
ctp

Gazetarul Cristian Tudor Popescu a analizat conferința de presă ținută de președintele Klaus Iohannis, miercuri seară, și a spus că șeful statului s-a schimbat de la preluarea mandatului, în 2014. El a spus că singurul scop al acestei sesiuni de întrebări a fost ca președintele să dea o impresie de umanitate. De asemenea, pe gazetar l-a nemulțumit răspunsul la întrebarea privind demiterea Laurei Codruța Kovesi de la șefia DNA.

„Nu e mega, nici... nu e în obiceiul meu să folosesc cuvinte precum mega, terra. Am văzut, cu mega-dezamăgirea, eu nu folosesc astfel de termeni. A fost o dezbatere eficientă, întrebările care i s-au pus președintelui au fost în majoritate nu de complezență, au fost întrebări țintite, unele chiar incomode, n-a fost ceva formal. A așteptat să-i pună întrebări toată lumea, toți cei care au vrut au putut să pună întrebări, chiar două. Unii au pus chiar trei. A fost o dezbatere utilă. O întâlnire cu alegătorii la televizor, cu jurnaliștii ca întrebători. Utilă, edificatoare pentru alegători. Eu nu l-am mai văzut pe președinte de mult vorbind liber. N-am înțeles întrebarea ușor stupidă dacă n-are o cască în ureche. Cum să ai o cască prin care să ți se spună când vorbești liber și răspunzi la întrebări pe care nu le cunoști dinainte. E imposibil așa ceva. Nu se poate așa ceva. Aici președintele a reacționat spontan, excelent, arătându-și urechea dreaptă, urechea stângă, apoi creștetul capului, aici este casca. Nu s-a arătat indignat. A găsit răspunsul perfect”, a spus Cristian Tudor Popescu, într-o intervenție telefonică la Digi24.

Gazetarul a adăugat că „s-a schimbat președintele Iohannis mult față de 2014, când am avut o grămadă de lucruri să-i reproșez. A progresat foarte mult”.

„Domnul Iohannis a dorit în primul rând în această conferință să dea o impresie de umanitate, ăsta a fost principalul lui scop. De aceea a zâmbit, mai mult decât de obicei. De aceea a dat niște răspunsuri care diferă de stilul cu care ne-a obșnuit și care i-a adus porecla de Robocop. A dat niște răspunsuri foarte bine articulate, majoritatea, nu toate, a avut și momente dificile, dar tocmai asta dă veridicitate acestei întâlniri. A reușit să modifice puțin imaginea despre el, a răspuns în multe situații ca un om”, a completat el.

„Aș avea o singură întrebare de pus acum: doamna Dăncilă când participă la un eveniment similar? Când dorește, cu toți jurnaliștii, să răspundă la fel, în aceleași condiții cum a răspuns domnul Iohannis. Bineînțeles că n-o să-l facă, dar eu sunt dator să pun această întrebare. Domnul Iohannis a făcut asta, să facă și doamna Dăncilă același lucru, să vedem dacă face față, asta apropo de frica de a te întâlni. Doamna Dăncilă a refuzat să se întâlnească cu toți candidații, în primul tur, nu numai cu Klaus Iohannis. A refuzat cu Barna, a refuzat cu Diaconu, cu Paleologu. O aștept să o văd acum”, a mai spus Cristian Tudor Popescu.

„Trebuie să spun și ceva de rău de președinte, momentul cu doamna Kovesi. Bine măcar că n-a mințit acolo. M-am înfiorat puțin înainte, zic dacă spunea: nu, nu i-am cerut demisia, avea o mare problemă cu mine. Însă a ales să spună că aceste convorbiri nu sunt destinate publicității. Ceea ce este o fugă politică, se practică în loc de răspuns”, a subliniat gazetarul.

Partenerii noștri
Playtech
Succesiunea în cazul concubinajului: Ce drepturi are partenerul de viață dacă nu a existat un act de...
Digi FM
A rupt tăcerea după 20 de ani. Florin Chilian, noi declarații în scandalul cu Ana Maria Georgescu: „Nu am...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Cum arată Susan Boyle la 65 de ani, după ce s-a transformat total. În 2009 uimea cu vocea și cu simplitatea ei
Film Now
Actor din „How I Met Your Mother”, condamnat la peste 30 de ani de închisoare după ce și-a înjunghiat fosta...
Adevarul
Miercurea protestelor. Adevăratul motiv pentru care legea salarizării unitare provoacă greve și revoltă în...
Newsweek
Începe un proces uriaș pentru anularea CASS la pensie. Pensionarii pot primi 900.000.000€. Avocat: Avem șanse
Digi FM
Brooke Shields, despre prețul celebrității timpurii, după filmul ce a făcut-o star la 11 ani: "Încercau să-mi...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Un fenomen fără precedent se petrece pe Pământ. Oamenii de știință spun că nu s-a mai întâmplat de 3,6...
Digi Animal World
Mulți români fac această greșeală. Ce trebuie să faci dacă găsești un pui de căprioară singur în pădure
Film Now
Ce s-a întâmplat când Sharon Stone și-a înfruntat tatăl agresiv, la doar 14 ani. "Nu te voi mai iubi...
UTV
Dorian Popa trece prin momente grele după moartea lui Cheluțu. Câinele artistului a murit chiar de ziua lui