Alexandru Nazare: Deficitul României scade. Nu există o cifră pentru români şi alta pentru Bruxelles

Data publicării:
alexandru nazare inquam octav ganea
Alexandru Nazare. Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Ministrul Finanţelor, Alexandru Nazare, a declarat, miercuri, la dezbaterea moţiunii simple iniţiate de AUR la adresa sa, că deficitul scade atât pe metodologia naţională, cât şi pe cea europeană, explicând că acesta scade în fiecare trimestru faţă de trimestrul corespunzător anului trecut şi scade în fiecare an încheiat. „Statul român n-are două contabilităţi, are o singură execuţie bugetară şi două moduri de a o citi. Amândouă sunt publice, amândouă sunt cerute de lege, amândouă sunt europene”, a subliniat Nazare.

„Ceea ce moţiunea numeşte, în fapt, două metodologii sunt, de fapt, cele prevăzute de lege, cele pe care le foloseşte fiecare stat membru al Uniunii Europene. Prima metodologie este cea naţională, numită cash, care înregistrează banii în momentul în care intră efectiv în Trezorerie sau ies din ea. Pe baza ei publicăm execuţia bugetară, pentru că statul plăteşte salarii, pensii, facturi cu banii pe care îi are în cont. A doua metodologie este cea ESA 2010, stabilită prin Regulamentul UE 549/2013, care înregistrează veniturile şi cheltuielile în momentul în care ia naştere obligaţia, indiferent de ziua în care se face plata. Pe ea se judecă procedura de deficit excesiv şi pe ea se compară între ele statele membre”, a afirmat Alexandru Nazare, miercuri, la dezbaterea moţiunii simple a AUR intitulate ”Bugetul statului la ora adevărului. Acelaşi ministru, două contabilităţi: una pentru români, alta pentru Bruxelles”, scrie News.ro.

El a subliniat că deficitul României scade.

„Deficitul României scade. Scade pe metodologia naţională şi scade pe metodologia europeană. Scade în fiecare trimestru faţă de trimestrul corespunzător al anului trecut şi scade în fiecare an încheiat. Nu există o cifră pentru români şi alta pentru Bruxelles. Există o singură execuţie bugetară citită în două calendare şi amândouă aceste calendare arată aceeaşi direcţie. Avem un dialog constant cu Eurostat, iar acesta nu a ridicat obiecţii privind modul în care datele trec din contabilitatea naţională în sistemul european. Toate aceste cifre sunt publice în limba română”, a transmis ministrul Finanţelor.

El a explicat că statul român nu are două contabilităţi şi are o singură execuţie bugetară.

„Titlul moţiunii vorbeşte despre acelaşi ministru şi este adevărat, am prezentat aceleaşi cifre calculate după reguli, după aceleaşi reguli în două guverne, iar ele au fost confirmate consecvent de aceleaşi instituţii, a căror credibilitate nu poate fi pusă la îndoială. Nu sunt două contabilităţi, sunt două calendare diferite şi trebuie să evităm să facem confuzii în privinţa acestui fapt. Statul român n-are două contabilităţi, are o singură execuţie bugetară şi două moduri de a o citi. Amândouă sunt publice, amândouă sunt cerute de lege, amândouă sunt europene”, a mai afirmat Alexandru Nazare.

Editor : A.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Digieconomic
Zilele libere legale din noiembrie și decembrie 2026. Cine beneficiază și cum sunt plătite
Digi FM
"Nu credeam că veți deveni și mai ticălos. Sunteți o rușine pentru România onestă". Tudor Chirilă, vehement...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Ce spunea Katy Perry despre Russell Brand înainte ca el să fie condamnat pentru viol. A părăsit-o printr-un...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Bruce Willis, tot mai afectat de demență. Actorul "trăiește în lumea lui": "Uneori pare un bebeluș care...
Adevarul
Voucherele de vacanță ar putea ajunge la 1.000 de lei. Ce propune ministrul Daniel Zamfir
Newsweek
Casa de Pensii, anunț pentru pensionarii care primesc pensia pe card. „Banii, transferați”. Când ajung pe card
Digi FM
De ce chelnerii îți iau farfuria înainte ca ceilalți de la masă să termine de mâncat. Ce spune, de fapt...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
De ce alcoolul îți afectează organismul mai puternic pe măsură ce înaintezi în vârstă, chiar dacă bei la fel
Digi Animal World
„Sforăie ca un om”. Imagini virale cu o pisică care doarme buștean. Videoclipul a strâns peste 50 de milioane...
Film Now
A murit Toukie Smith, mama gemenilor lui Robert De Niro. Starul din Taxi Driver și actrița din Miami Vice au...
UTV
Adela Popescu a dezvăluit cum este Radu Vâlcan în spatele camerelor și ce diferență există între ei. „El este...