Bogdan Ivan: Doar din stocuri, dacă nu am mai produce un litru de motorină sau nu am mai aduce, ne-ar ajunge aproape 5 luni

Data publicării:
bogdan ivan sustine o conferinta de presa
Bogdan Ivan. Foto: Inquam Photos / George Călin

Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, afirmă că, dacă România nu ar mai importa şi nu ar mai produce niciun litru de carburant în următoarea perioadă, există stocuri de carburant care ar ajunge pentru următoarele cinci luni. Acestea provin din stocuri comerciale şi de urgenţă.

Bogdan Ivan a fost întrebat, miercuri seară, la Antena 3, dacă există posibilicatea ca preţul carburantului să ajungă la 10 lei în România.

„Sunt atât de multe variabile încât, dacă întrebaţi orice ministru al Energiei acum cinci ani de zile dacă va ajunge preţul carburantului la 8 lei... Ca să fiu foarte explicit: în anumite condiţii, într-un anumit interval de timp, este evident că poate să fie, peste un an, doi, trei, cinci, zece, nu ai de unde să ştii aceste lucruri. Ceea ce a făcut Ministerul Energiei şi România încă de acum cinci zile, şi anume rute diferite, extinderi de contracte, am apelat toate contactele pe care le am din Singapore până în Statele Unite ale Americii, plus o treabă extraordinară făcută de Consiliul Concurenţei, ANPC, ANAF şi toate companiile din industria petrolului, am reuşit cea mai mică creştere de preţuri din toată Uniunea Europeană”, a afirmat Bogdan Ivan, potrivit News.ro.

Ministrul a explicat că „situaţia complicată este în întreaga lume”. 

„Dacă vorbim calm, aşezat şi arătăm toate aceste cifre, românii pot să vadă, de exemplu, că doar din stocurile comerciale şi de urgenţă, dacă noi nu am mai produce un litru de motorină sau nu am mai aduce un litru de motorină şi benzină în România, ne-ar ajunge aproape cinci luni de zile ceea ce avem acum. Trei luni avem stocuri de urgenţă, stocuri comerciale încă două luni aproximativ, dacă, ipotetic, nu am mai produce nimic. Deci în cel mai negru scenariu tot suntem mai bine decât foarte multe alte state din Uniunea Europeană. Mai departe, în momentul de faţă noi avem importuri şi de ţiţei şi de motorină pe rute diversificate”, a adăugat Ivan. 

Ministrul a amintit că au mai existat momente în care s-a speculat că preţul carburantului va ajunge la 10 lei, iar acest lucru nu s-a întâmplat, în urma intervenţiei autorităţilor.

Editor : Liviu Cojan

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Țara europeană în care un pensionar se poate descurca cu aproximativ 1.000 de euro pe lună. Are mare, ierni...
Digi FM
VIDEO Nicușor Dan, surprins în timp ce-și aranja tacticos șosetele lângă Volodimir Zelenski. Reacția...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Dua Lipa, ipostază spectaculoasă în costum de baie, demnă de un atlet. Ce a reușit să facă pe o placă, în...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Cum își calma fiul lui Richard Gere anxietatea în copilărie. Homer Gere, dezvăluiri rare despre tatăl său
Adevarul
Un tronson din Autostrada Transilvania s-ar putea deschide în noiembrie, după 22 de ani de la începerea...
Newsweek
Cum pot recupera pensionarii CASS reținut la pensie? De ce au sanse mici în instanță? Salvarea poate fi la CCR
Digi FM
A renunțat la cariera în drept pentru a plimba câini. La 30 de ani, spune că acum câștigă cu mii de dolari...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
„Ceasurile îmbătrânirii”. Când suferă organismul uman cele mai mari schimbări. Vârstele diferă la bărbați...
Digi Animal World
De ce nu trebuie să ţipi la câinele tău. Iată care sunt efectele negative, conform unui studiu
Film Now
Penelope Cruz, îngrozită să joace alături de soțul ei, Javier Bardem: „Simți că vrei să-l protejezi”
UTV
Elena Vîșcu, ironie la adresa lui CRBL după ce a primit un buchet impresionant de flori: „Vaza a rămas din...