Ciolacu, despre amânarea legii care elimină pensiile speciale: Nu puteam să-i dăm pe repede înainte, să scoatem o lege proastă

Data actualizării: Data publicării:
marcel ciolacu face declaratii
Președintele PSD, Marcel Ciolacu. Foto: Inquam Photos / Ilona Andrei

Președintele PSD, Marcel Ciolacu, a vorbit despre proiectul de lege privind pensiile speciale, care a fost amânat în așeptarea unui raport al Băncii Mondiale pe acest subiect. El spune că vrea ca acest capitol să fie închis pentru totdeauna.

„E o lege care a fost stopată pentru că cu toții am așteptat să vedem raportul Băncii Mondiale. Nu puteam să îi dăm pe repede înainte și să scoatem o lege proastă. În acest moment a venit raportul de la Banca Mondială și vrem să închidem acest capitol pentru totdeauna”, a spus Ciolacu.

El a vorbit și despre banii din PNRR.

„Cu cererea de plată numărul 2 am primit semnale de la Comisie că va fi acceptată. Sunt două sau trei jaloane pe care le negociază ministerul Fondurilor Europene cu Comisia. În acest moment, pentru mine și pentru PSD prioritatea unu este să închidem discuția în ceea ce privește pensiile speciale, dar repet, pensiile militarilor sunt pensii ocupaționale. Peste tot în lume pensiile militarilor nu sunt considerate pensii speciale. Vom face tot ce trebuie pentru ca jalonul să fie îndeplinit”, a spus el.

Pentru ca România să primească fondurile alocate prin Planului Național de Redresare și Reziliență al României (PNRR), aceasta trebuie să îndeplinească satisfăcător reformele referitoare la pensiile speciale la care țara s-a angajat prin acest plan.

Editor : M.B.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce se întâmplă cu panourile fotovoltaice după 20-25 de ani. Mai produc energie sau trebuie înlocuite
Digi FM
A câștigat un milion de euro la loterie, apoi a aruncat biletul la gunoi. Gestul făcut muncitorii de la...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Dakota Johnson, colaborare surpriză cu iubitul ei. Cum a ajuns actrița din „Materialiștii” să apară pe noul...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Fenomenul „Spider-Man: Brand New Day”: încasări de peste 1,6 miliarde de dolari la nivel global
Adevarul
Dunărea atinge un nou minim istoric la intrarea în România. Doar 25 de centimetri până la următorul prag de...
Newsweek
Casa de Pensii sectorială anunță dacă recalculează și crește pensiile. „Combate” o decizie a Înaltei Curți
Digi FM
Și-a rupt un deget în vacanță, dar asta nu i-a stricat cheful. Halle Berry, naturală, fără machiaj, superbă...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Pericolul invizibil din zilele caniculare. Câți litri de apă trebuie să bei vara și la ce alimente să ai...
Digi Animal World
Ce a găsit un bărbat când se pregătea să-și spele rufele: „Era în haine, am rămas traumatizat”
Film Now
De ce a părăsit Antonio Banderas Hollywoodul. Decizia luată după divorțul de Melanie Griffith și infarctul...
UTV
Selly recunoaște că părinții încă îi fac observații, în ciuda succesului său. „În ochii părinților rămâi...