Sari la conținut

Dacian Cioloş: Interpretarea CCR pune în pericol aderarea României la UE

Fostul premier Dacian Cioloş a declarat, joi, că motivarea deciziei Curţii Constituţionale (CCR) referitoare la revocarea procurorului-şef al DNA pune în pericol continuarea luptei anticorupţie şi aderarea României la UE, în condiţiile în care înainte de aderare s-a insistat foarte mult pe independenţa Justiţiei, iar acum CSM devine, prin interpretarea CCR, „un personaj de decor”, relatează Agerpres.

dacian ciolos, ultima conferinta de presa prim ministru (3)

Foto: gov.ro

„Din punctul meu de vedere, ce e mai important în acest moment în România este ca lupta anticorupţie să continue. Lupta împotriva corupţiei a început să dea rezultate abia în ultimii ani şi este prea devreme să o dăm deja la o parte şi să revenim la anii 90, la subordonarea procurorilor către ministrul Justiţiei, la slăbirea rolului preşedintelui şi aşa mai departe. Constituţia cred că stabileşte un echilibru bun între instituţiile statului şi e important ca acest echilibru să nu fie afectat de nici o altă instituţie şi mai ales o instituţie care are rolul de a apăra Constituţia, nu de a o afecta”, a afirmat Cioloş, într-un interviu la TVR 1.

El a subliniat că, prin interpretarea CCR, este întărit rolul ministrului Justiţiei, care îşi subordonează astfel procurorii, mergându-se dincolo de exercitarea unei autorităţi administrative.

„Al doilea lucru care mă îngrijorează este că rolul preşedintelui este slăbit în interpretarea pe care o dă Curtea Constituţională. (...) Vii şi afectezi rolul preşedintelui; dacă preşedintele nu mai decide, ci doar ia act, practic, i se dă preşedintelui României rolul unui funcţionar public, care semnează ca notarul. Asta înseamnă echilibrul puterilor?!”, a spus Cioloş.

Întrebat ce ar trebui să facă preşedintele Klaus Iohannis în urma prezentării motivării CCR, Cioloş a răspuns că „rolul preşedintelui este să apere Constituţia”.

Totodată, el a susţinut că argumentele din decizia CCR pun în pericol aderarea României la Uniunea Europeană. „Atunci când vorbim ca în anii '90 de o subordonare a Ministerului Public către Ministerul Justiţiei, riscăm să avem o problemă. Înainte de aderare s-a insistat foarte mult de către organismele europene pe respectarea independenţei justiţiei în România, pe rolul CSM, care acum devine un personaj în decor”, a afirmat Cioloş.

El a arătat că în motivarea CCR se face o comparaţie cu Franţa, unde procurorii sunt subordonaţi preşedintelui republicii şi ministrului Justiţiei, însă a adăugat că s-a omis faptul că situaţiile diferă, în condiţiile în care în Franţa instituţia corespunzătoare Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) nu are numai un rol consultativ.

Totodată, Cioloş a afirmat că există suspiciuni privind influenţarea politică a unora dintre membrii CCR, care au deţinut funcţii importante în cadrul unor partide politice. Potrivit acestuia, nu ar trebui să fim în această situaţie, el adăugând că formaţiunea sa, Mişcarea România Împreună, propune depolitizarea CCR şi a altor instituţii ale statului care au fost politizate în ultimii ani, acestea trebuind profesionalizate.

Fostul premier a mai spus că actuala coaliţie guvernamentală încearcă să îşi subordoneze Justiţia, făcând referire la declaraţia unui lider PSD care ar fi afirmat că mitingul de sâmbătă organizat de social-democraţi "este motivat de faptul că nu controlează toate instituţiile, care ar trebui să asculte de majoritatea politică".

"Acest gen de afirmaţii îngrijorează într-o democraţie. Majoritatea politică nu a fost votată ca să hăcuiască legile justiţiei şi să înceapă să îşi subordoneze instituţiile", a mai spus Cioloş.

Curtea Constituţională a României (CCR) a publicat, joi, motivarea deciziei prin care a stabilit că preşedintele României urmează să emită decretul de revocare din funcţie a procurorului-şef al DNA, fiind constatată existenţa unui conflict juridic de natură constituţională generat de refuzul şefului statului de a da curs propunerii de revocare formulată de ministrul Justiţiei. 

 

Etichete: UE , justitie , CSM , dacian ciolos , Romania UE , decizia ccr , motivarea ccr , independenta procurorilor , decizie ccr romania ue

Pe aceeași temă
Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. digi24.ro Vezi politica de confidenţialitate
prv_level, civicCookieControl, m2digi24ro, stickyCookie
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utm, __utmb, __utmc, __utmz, __utmv
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cX_S, cX_P, gcks, gckp, _cX_segmentInfo, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos nu doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
CrazyEgg crazyegg.com Vezi politica de confidenţialitate
ce2ab, ce_login, ceac, sid, _ceir, is_returning, _CEFT, ceg.s, ceg.u, __ar_v4, __distillery, __zlcmid, __zprivacy, _ga, _gat, ki_r, ki_s, ki_t, ki_u, km_ai, km_lv, km_ni, km_uq, km_vs, kvcd, optimizelyBuckets, optimizelyEndUserId, optimizelyPendingLogEvents, optimizelySegments
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cx_profile_timeout, cx_profile_data
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
_twitter_sess, auth_token, lang, twid, eu_cn, personalization_id, syndication_guest_id, tfw_exp
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
Trimite
Vezi aici politica noastră de cookie-uri și de prelucrare a datelor tale