Sari la conținut
News Alert

Dosar DNA. Primarul Sectorului 1 ar fi cerut unui subordonat să nu mai ia mită „o perioadă”

Directorul general al Administraţiei Domeniului Public Sector 1, Alin Vieru, trimis în judecată într-un dosar de corupţie, i-a spus unui complice, în august 2017, că primarul sectorului 1, Daniel Tudorache, i-ar fi cerut ca nici el şi nici subordonaţii să nu mai ia mită „o perioadă”, potrivit rechizitoriului întocmit de procurorii DNA.

Alin Vieru agerpres_8575666

Sursă foto: Agerpres

Afirmaţia a fost făcută în timpul unei discuţii cu subalternul său Alin-Nicolae Stoian, acesta din urmă primind sarcina să îi transmită mesajul reprezentantului unei asocieri de firme, martor în dosar, de la care Vieru pretinsese bani pentru a nu rezilia un contract de prestări servicii.

„Inculpatul Vieru Alin i-a cerut complicelui să îi transmită lui (...) că nu vrea ca acesta să le mai dea nimic deoarece primarul sectorului 1 (şefu') ar fi cerut ca inculpatul şi angajaţii din subordinea sa să nu mai ia mită o perioadă. Cu aceeaşi ocazie, inculpatul Vieru Alin şi-a atenţionat complicele să aibă grijă cu (...) când îi va comunica această deciziei, în sensul ca ultimul să nu înregistreze convorbirea”, se arată în rechizitoriu.

Conform aceleiaşi surse, mesajul a fost transmis de Alin-Nicolae Stoian pe 21 august 2017, când s-a întâlnit cu reprezentantul asocierii de firme în curtea ADP sector 1 şi a primit suma de 6.800 de lei, bani care ar fi urmat să ajungă la Alin Vieru.

„Abia cu această ocazie şi după primirea banilor, funcţionarul a anunţat (...) că aceasta ar fi fost 'ultima dată', întrucât i-a spus inculpatul Vieru Alin că "şefu' mare" i-ar fi comunicat să nu mai ia mită timp de câteva luni, 'până se liniştesc apele', iar acest refuz viitor nu are legătură cu cuantumul sumei pe care o primise”, se precizează în rechizitoriu.

Directorul general al ADP sector 1, Alin Vieru, a fost trimis în judecată de procurorii anticorupţie, la începutul lunii martie, pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită.

Potrivit unui comunicat al DNA, în acelaşi dosar au fost deferiţi justiţiei consilierul local Viorel-Daniel Chirvasă şi Anca-Maria Gagu, şef al Serviciului Juridic din cadrul ADP sector 1, ambii acuzaţi de mărturie mincinoasă.

„În perioada iunie - iulie 2017, inculpatul Vieru Alin, în calitatea menţionată mai sus, prin intermediul subordonatului său Stoian Alin-Nicolae, inspector de specialitate în cadrul Serviciul Tehnic, a pretins de la reprezentantul unei asocieri de firme (martor în cauză) plata unui procentaj de 10% (în total 1.804.800 lei) din valoarea unui contract de prestări servicii în favoarea beneficiarului ADP sector 1. Banii respectivi au fost pretinşi de inculpat în legătură cu îndeplinirea îndatoririlor sale de serviciu ce vizau derularea în bune condiţii a contractului respectiv”, se precizează în comunicat.

Conform aceleiaşi surse, Alin-Nicolae Stoian a primit ulterior de la martor sumele de 13.600 de lei, respectiv 6.800 de lei, reprezentând mita pentru lunile aprilie - iulie 2017 destinată directorului general al ADP sector 1, din care şi-a însuşit cea de a doua tranşă.

"Deoarece suma de 13.600 lei reprezenta doar circa 1/5 din suma pretinsă lunar, inculpatul Vieru Alin i-a spus lui Stoian Alin-Nicolae să remită banii respectivi, fără nicio explicaţie, consilierului local Chirvasă Viorel-Daniel", precizează DNA.

Viorel-Daniel Chirvasă şi Anca-Maria Gagu sunt acuzaţi că, atunci când au fost audiaţi de procurori, au făcut cu intenţie afirmaţii necorespunzătoare adevărului cu privire la aspecte esenţiale ale cauzei asupra cărora au fost întrebaţi, în contradicţie vădită cu aspectele care rezultau din probatoriul cauzei.

După finalizarea rechizitoriului, dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Bucureşti.

Procurorii anticorupţie au încheiat anterior cu Alin-Nicolae Stoian un acord de recunoaştere a vinovăţiei, în sarcina acestuia reţinându-se săvârşirea infracţiunii de complicitate la luare de mită. În prezenţa apărătorului ales, inculpatul a declarat că recunoaşte comiterea faptei, acceptă încadrarea juridică şi este de acord cu felul şi cuantumul pedepsei aplicate, precum şi cu forma de executare a acesteia, respectiv trei ani de închisoare cu suspendare şi interzicerea unor drepturi pe o perioadă de doi ani.

Sursă: Agerpres

Etichete: administratia domeniului public , dosare DNA , daniel tudorache , adp sector 1 , alin vieru

Pe aceeași temă
Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. digi24.ro Vezi politica de confidenţialitate
prv_level, civicCookieControl, m2digi24ro, stickyCookie
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utm, __utmb, __utmc, __utmz, __utmv
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cX_S, cX_P, gcks, gckp, _cX_segmentInfo, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos nu doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
CrazyEgg crazyegg.com Vezi politica de confidenţialitate
ce2ab, ce_login, ceac, sid, _ceir, is_returning, _CEFT, ceg.s, ceg.u, __ar_v4, __distillery, __zlcmid, __zprivacy, _ga, _gat, ki_r, ki_s, ki_t, ki_u, km_ai, km_lv, km_ni, km_uq, km_vs, kvcd, optimizelyBuckets, optimizelyEndUserId, optimizelyPendingLogEvents, optimizelySegments
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cx_profile_timeout, cx_profile_data
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
_twitter_sess, auth_token, lang, twid, eu_cn, personalization_id, syndication_guest_id, tfw_exp
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
Trimite
Vezi aici politica noastră de cookie-uri și de prelucrare a datelor tale