Iohannis avertizează: Au crescut militarizarea Rusiei în Marea Neagră și ”acțiunile hibride deosebit de periculoase”

Data publicării:
170713_MK_Klaus_Iohannis_08_Inquam_Photos_George_Vilia

”Zona Mării Negre continuă să fie marcată de conflicte înghețate și tensiuni latente. În plus, constatăm accentuarea climatului de confruntare, militarizarea avansată a Mării Negre și intensificarea acțiunilor hibride, deosebit de periculoase prin efectele lor, care ne vizează atât pe noi, cât și pe partenerii noștri și ai NATO din regiune”, a spus Președintele Klaus Iohannis, miercuri, în cadrul conferinței internaționale ”Întărirea Flancului Estic al NATO”. 

iohannis ziua marinei 2018_presidency (1)
Foto: presidency.ro

”Toate aceste realități au implicații majore, care depășesc arealul Mării Negre, afectează spațiul european și erodează arhitectura de securitate euroatlantică în ansamblul său.

Vreau să fiu foarte clar: securitatea în regiunea Mării Negre și pe întregul flanc estic se reflectă direct asupra securității euroatlantice. Orice deficiență, orice vulnerabilitate la Marea Neagră devine una a Alianței, ca întreg, și invită, pur și simplu, la acțiuni ostile”, a spus șeful Statului, somând Guvernul și MApN să grăbească planul de achiziții pentru înzestrarea Armatei: ”Am spus-o și o repet: atenționez Guvernul României și mai ales Ministerul Apărării să acționeze mult mai eficient pentru realizarea programelor esențiale de achiziții strategice la care ne-am angajat, astfel încât să fie asigurată cheltuirea completă și cu folos a sumelor alocate. Cred cu tărie că este în interesul României să-și consolideze capabilitățile naționale de apărare, pentru ca cetățenii României să fie în siguranță”

 

 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cu ce se ocupă soțul Liei Olguța Vasilescu. Afacerea în care vrea să investească milioane de euro
Digi FM
Cine este Eugen Tomac, politicianul vehiculat pentru funcția de premier. De la apropiat al lui Traian Băsescu...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Jennifer Lopez, șarmantă într-o rochie roșie foarte decoltată, în stil Baywatch. „Fără filtre. O frumusețe...
Film Now
„E o femeie formidabilă, pare că a câștigat la loteria genetică!” Matt Damon, declarații neașteptate despre...
Adevarul
Barajele abandonate care sufocă râurile României. Peste 600 de bariere inutile au fost demolate pe râurile...
Newsweek
Categoria de pensionari care nu plătesc CASS chiar dacă au pensie peste 3.000 lei. Casa de Pensii confirmă
Digi FM
Cristian Mungiu, moment inedit după Cannes 2026: "Cred că am dat peste singurul francez care nu ştia ce e un...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Ce fac zilnic oamenii fericiți și sănătoși. Șase obiceiuri simple, confirmate de un studiu Harvard desfășurat...
Digi Animal World
Un cerb „beat” a fost surprins pe marginea unui drum din Franța. Imaginile au devenit virale
Film Now
Russell Crowe și iubita sa, îndrăgostiți la Roland-Garros. Imagini inedite cu actorul din „Gladiatorul”...
UTV
Vedetele din România au atras privirile la Cannes 2026. Mădălina Ghenea și Andreea Esca au strălucit pe...