Ion Iliescu și-a dat demisia de la IRR, interimatul fiind asigurat de Alexandru Mironov. Prima decizie, demiterea lui Voican Voiculescu

Data actualizării: Data publicării:
Ion Iliescu condus de doi bodyguarzi.
Ion Iliescu și-a dat demisia de la Intitutul Revoluției Române din Decembrie 1989. Foto: Inquam Photos / Liviu Florin Albei

Alina Gorghiu crede că demisia este o reacție la propunerea legislativă pentru desființarea acestui institut, pe care a inițiat-o împreună cu Iulia Scântei, Alexandru Muraru, Andronache Gabriel și Cupșa Ioan. „Un gest tardiv și cinic față de cei care așteaptă de mai bine de 30 de ani adevărul despre evenimentele din decembrie 1989. Dar care demonstrează fără echivoc de ce Iliescu și-a dorit IRRD. Ca să ascundă vinovații și vinovățiile pentru victimele de atunci”, scrie Gorghiu.

Alina Gorghiu spune că este „dezagreabilă dezinvoltura cu care acest personaj pleacă dintr-o funcție care i-a adus mulți bani într-un interval lung de timp, fără a face mai nimic în afară de a populariza propriile lor interpretări asupra Revoluției Române din 1989, astfel încât să împiedice ancheta în Dosarul Revoluției”. Dacă adăugăm și neregulile financiare constatate prin Rapoartele Curții de Conturi este mai mult decât suficient pentru a înțelege că desființarea IRRD este obligatorie. De aceea, am încredere că inițiativa legislativă pentru desființarea IRRD va merge pe repede înainte. Datorăm asta eroilor Revoluției Române din Decembrie 1989”.

Senatorul PNL Alina Gorghiu a anunțat la finele lunii martie că parlamentarii liberali vor depune o propunere legislativă de desființare „a acestui Institut al lui Iliescu, care ține umbră deasă pe evenimentele Revoluției din ‘89”, după ce magistrații Curții Constituționale a României au decis că desființarea Institutului Revoluției Române din Decembrie 1989 este neconstituțională.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Institutul Revoluţiei Române s-a aflat în centrul unui scandal după ce a decis organizarea unui concert în 22 decembrie 2019, gest calificat de mai multe organizaţii civice drept o jignire adusă memoriei eroilor martiri ai Revoluţiei din 1989 şi urmaşilor acestora. Ulterior, Grupul pentru Dialog Social a cerut desfiinţarea imediată a Institutului Revoluţiei Române din Decembrie 1989.

Institutul are ca obiect de activitate analiza ştiinţifică a premiselor, desfăşurării şi efectelor – în plan politic, economic şi social – ale Revoluţiei române din decembrie 1989, în scopul realizării unei imagini documentate, obiective şi cuprinzătoare asupra acestui eveniment cardinal din istoria contemporană a ţării noastre.

Conducerea interimară, asigurată de Alexandru Mironov

Membrii Colegiului au decis, până când preşedintele Klaus Iohannis numeşte noii membri ai acestui for, interimatul la şefia instituţiei să fie asigurată de Alexandru Mironov.

Prima decizie a lui Mironov a fost demiterea directorul general al IRRD, Gelu Voican Voiculescu. O a doua decizie a fost referitoare la faptul că în funcţia de director general a fost numit Ioan Savu, scrie Adevărul.ro.

Editor : Liviu Cojan

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Averea găsită la percheziții în dosarul azilelor din Bihor. Ce ascundea seiful lui Viorel Pașca, totul a fost...
Digi FM
A plecat în vacanța vieții sale, dar o aparentă înțepătură de insectă l-a adus în stare critică. "Când a...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Loredana Groza, ținta comentariilor acide după o nouă apariție provocatoare: „Ne-a ajuns ce am văzut!” Cum...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Motivul pentru care Angelina Jolie nu și-a refăcut viața amoroasă după divorțul de Brad Pitt: „Mi-a luat...
Adevarul
Dezastrul din spatele corvetelor blocate: Un general NATO explică de ce am ajuns la „momentul T0” și ce bani...
Newsweek
Un pensionar a chemat USR, PNL și UDMR în instanță pentru că au anulat indexarea pensiilor. Ce șanse are?
Digi FM
Kate Middleton, apariție neașteptată la Wimbledon. Gestul făcut înainte de meciul lui Arthur Fery a cucerit...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Hidratarea nu este suficientă pe timp de caniculă. Cum trebuie adaptată alimentația când sunt temperaturi...
Digi Animal World
A deschis portiera camionului și a încremenit. Cine îl aștepta pe scaunul șoferului: „La început mi-a fost...
Film Now
Fiica lui Michael Douglas și Catherine Zeta-Jones, imagini virale după debutul în teatru: „Asistăm la...
UTV
Fiica Nicoletei Luciu a debutat pe podium la 14 ani. Kim Csergo a atras atenția cu prima ei apariție în...