Joe Biden l-a sunat pe Klaus Iohannis. Vicepreședintele american l-a felicitat pentru câştigarea alegerilor

Data publicării:
Joe Biden - Guliver GettyImages
Foto: GettyImages

Foto: Guliver/GettyImages

Vicepreşedintele american Joe Biden a subliniat relaţia bilaterală puternică şi şi-a exprimat aprecierea pentru contribuţia României la NATO, pentru sprijinul ei faţă de Ucraina şi eforturile de a învinge gruparea Stat Islamic.

Joe Biden i-a transmis, de asemenea, preşedintelui ales condoleanţe pentru accidentul de elicopter din 21 noiembrie şi a mulţumit României pentru sacrificiile sale în cadrul forţei NATO din Afganistan (ISAF).

Vicepreşedintele american şi preşedintele ales Klaus Iohannis au discutat, de asemenea, despre importanţa critică a reformelor privind statul de drept, atât ca motor al creşterii economice, cât şi ca o problemă de securitate naţională.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cine poate ieși mai devreme la pensie. Trei situații prevăzute de noua lege care îi avantajează pe români
Digi FM
Cine este Eugen Tomac, desemnat prim-ministru de Nicușor Dan. Rolul pe care l-a avut în campania președintelui
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Cum s-a schimbat viața Iulianei Luciu după ce a renunțat la televiziune: „E exact genul de haos care îmi...
Film Now
Matt Damon, impresionat de Tom Holland și Zendaya. Ce spune actorul despre unul dintre cele mai iubite...
Adevarul
Iisus la doză. Cum au ajuns mesajele creștine să fie folosite pentru promovarea băuturilor energizante
Newsweek
Ce pensie a primit un pensionar cu 12 ani lucrați în condiții normale și 9 ani de grupe? Cum se face calculul?
Digi FM
Câți bani a strâns un român cu salariu mediu la Pilonul 2 după 18 ani. Suma s-a dublat în ultimii trei ani
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Un fenomen fără precedent se petrece pe Pământ. Oamenii de știință spun că nu s-a mai întâmplat de 3,6...
Digi Animal World
„Sfântul Graal” al ornitologilor a fost găsit în Indonezia. Papagalul dispărut a reapărut după aproape un...
Film Now
Au trecut 10 ani de la despărțirea de Brad Pitt. Cum s-a schimbat viața Angelinei Jolie. Actrița a împlinit...
UTV
Jennifer Lopez a întors toate privirile la premiera filmului „Office Romance”. Artista a apărut alături de...