Mandatul primarului Traian Simionca, acuzat că a agresat sexual o angajată chiar în biroul lui, a fost suspendat

Data publicării:
primar in calduri
Imagini cu un primar care ar agresa sexual o femeie în biroul său. Sursa: Bistriteanul.ro

Prefectul judeţului Bistriţa-Năsăud, Teofil Cioarbă, a emis ordinul prin care a fost suspendat mandatul primarului din comuna Livezile, aflat în arest la domiciliu şi urmărit penal pentru agresiune sexuală, violarea vieţii private şi influenţarea declaraţiilor.

Cioarbă a confirmat vineri, emiterea acestui ordin, în baza căruia atribuţiile primarului au fost preluate de viceprimar, precizând că se aşteaptă, totodată, soluţionarea contestaţiilor depuse la decizia privind arestul la domiciliu, relatează Agerpres.

Atât primarul din Livezile, Traian Simionca, cât şi Parchetul de pe lângă Judecătoria Bistriţa au depus contestaţii la decizia luată marţi seara de Judecătoria Bistriţa, prin care edilul a fost plasat în arest la domiciliu pentru 30 de zile.

Instanţa a respins propunerea de luare a măsurii arestului preventiv formulată de procurori.

„Respinge ca neîntemeiată propunerea formulată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Bistriţa, de luare a măsurii preventive a arestului preventiv faţă de inculpatul S.T. În baza art. 227 alin. 2 Cod procedură penală, art. 218 Cod procedură penală şi art. 221 Cod procedură penală, dispune luarea măsurii preventive a arestului la domiciliu (...), pe o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 25.11.2025 şi până la data de 24.12.2025, inclusiv", se arată în soluţia comunicată de Judecătoria Bistriţa.

De asemenea, judecătorul a dispus ca, pe durata arestului la domiciliu, inculpatul să poarte permanent un dispozitiv electronic de supraveghere.

Traian Simionca (56 de ani) a fost reţinut, luni, pentru 24 de ore, în urma percheziţiilor efectuate de poliţişti la sediul Primăriei comunei Livezile şi la domiciliile unor persoane fizice.

Acţiunea a avut loc în cadrul dosarului penal deschis la data de 5 noiembrie, după apariţia în spaţiul public a unor fotografii cu primarul şi o angajată aflaţi în ipostaze indecente în biroul edilului.

Editor : M.B.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cum a evoluat averea lui Sorin Grindeanu în ultimii 10 ani. Analiza completă a veniturilor și proprietăților
Digi FM
Are 47 de ani, iar partenerul ei doar 27. Emilia Ghinescu, despre cum au reacționat părinții iubitului...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
„Nimic nu mă poate opri, sunt LIBERĂ”. Jennifer Lopez, atitudine și abdomen parcă sculptat într-o filmare...
Film Now
Apariția lui Sydney Sweeney în „Diavolul se îmbracă de la Prada 2”, eliminată din film: „Părea nelalocul ei”
Adevarul
Un criminal din Ucraina a încercat să se spânzure în fața instanței. Barbatul a ucis o cunoscută profesoară...
Newsweek
650 parlamentari iau pensie specială de 6.200 lei, deși au contribuit pentru doar 700 lei. Urmează primarii
Digi FM
Cât câștigă Mugur Isărescu în fiecare lună. Lista completă a salariilor din conducerea BNR
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Patru lucruri pe care le poți face pentru a-ți proteja vederea odată cu înaintarea în vârstă, potrivit unui...
Digi Animal World
Momentul când un grup de șerpi iese din hibernare, surprins de un angajat al unui parc. Imaginile sunt virale
Film Now
„Ce mai frumoasă femeie de 50 de ani”. Ali Larter, o nouă declarație de stil pe covorul roșu. Fanii, cuceriți...
UTV
Andreea Bălan și Victor Cornea s-au căsătorit civil. Vezi imaginile de la eveniment