Nicuşor Dan, despre tăierea burselor: „E anormal să numeşti de merit ceea ce iau 30% dintre elevii din sistem”

Data publicării:
elevi langa scoala
Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Decizia de a tăia unele burse şi de a reduce nivelul altora aparţine Ministerului Educației şi guvernului, a declarat președintele Nicușor Dan. El spune că i s-a explicat că sistemul de burse din învăţământul preuniversitar românesc este unic în Europa.

„Fără să fiu specialist în domeniul ăsta, mi s-a spus, pe de o parte, că sistemul de burse pe care îl avem noi în preuniversitar nu există nicăieri în Europa şi că e anormal să numeşti de merit ceea ce iau 30% dintre elevii din sistem. În plus, criteriul de evaluare este absolut neobiectiv, în condiţiile în care bursa asta depinde de profesorii pe care îi ai în şcoală şi este neuniform la nivel naţional”, a afirmat Nicuşor Dan, în cadrul unor declaraţii de presă susţinute în noaptea de joi spre vineri, după reuniunea Consiliului European.

El a subliniat că decizia de a tăia unele burse şi de a reduce nivelul altora aparţine Ministerului Educației şi guvernului.

Studenții au ieșit joi în stradă în mai multe centre universitare din țară, protestând față de intenția guvernului de a le tăia bursele. 

În București, peste 100 de studenţi s-au adunat în Piaţa Guvernului, în ciuda caniculei de afară, strigând „Fără burse, fără carte/ România merge-n spate!”; „Aveţi grijă fiţi atenţi/ se taie de la studenţi” sau „Refuzaţi să daţi subvenţii/ iar înfometaţi studenţii”.

„Varianta propusă de Guvern de a aloca 10% din salariul minim net pentru fiecare student bugetat pentru constituirea fondului de burse, însemnând suma de aproximativ 220 lei, spre deosebire de suma actuală, de 370 lei, calculată raportându-se la procentul de 10% din salariul minim brut în vigoare în luna noiembrie 2024, conduce la scăderea fondului alocat burselor cu aproximativ 40% şi, implicit la scăderea numărului de beneficiari”, a transmis Alianţa Naţională a Organizaţiilor Studenţeşti din România.

Editor : B.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce studii are Irina Tănase și unde lucrează în prezent. Fosta parteneră a lui Liviu Dragnea pare că s-a mutat...
Digi FM
Boris Becker, tandru cu soția cu 22 de ani mai tânără. Lilian, superbă în costum de baie, la mai puțin de un...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Cum arată viața lui Cheloo departe de București. S-a retras la Breaza de aproape 20 de ani: "N-aș vrea să mă...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Vin Diesel, fotografie rară cu fiica sa de 11 ani. Ce spune actorul despre rolul de tată: „Mă completează”
Adevarul
Facultatea „de lângă casă”, noua alegere a tinerilor. De ce tot mai mulți renunță la orașele universitare mari
Newsweek
Un pensionar obligă Casa de Pensii să îi recunoască 7 ani munciți în grupa a II-a. Ce bani în plus va primi?
Digi FM
Angelina Jolie și-a vândut casa din LA. Unde și-ar dori să trăiască și cine este vedeta care a cumpărat...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Cum s-a schimbat viața unei tinere după ce a ales să nu mai folosească telefonul zece zile: „Am simțit cum mă...
Digi Animal World
Cățelul tău mușcă atunci când vă jucați? Greșeala pe care o fac mulți stăpâni fără să-și dea seama
Film Now
Cum arată Sigourney Weaver în 2026 la 77 de ani. Azi este ziua ei
UTV
Bărbatul care a mers pe jos în jurul lumii s-a întors în țara natală. Călătoria sa a început în 1998