Parlamentul a adoptat un proiect de lege pentru stoparea turismului electoral

Data publicării:
alegeri-parlamentare-2020-inquam-ganea-12 (1)
Foto: InquamPhotos/ Octav Ganea

Camera Deputaţilor a adoptat, decizional, proiectul de lege pentru modificarea şi completarea unor acte normative care cuprind dispoziţii privind evidenţa persoanelor şi actele de identitate ale cetăţenilor români. Iniţiativa legislativă aparţine deputatului PNL Gigel Ştirbu şi are scopul de a preveni turismul electoral. Prin urmare, persoanele care şi-au stabilit reşedinţa într-o localitate cu mai puţin de un an înainte de alegeri, nu vor mai putea vota decât acolo unde au domiciliul. De asemenea, pentru înscrierea reşedinţei, solicitantul va completa cererea pentru stabilirea reşedinţei, pe care o va depune împreună cu actul său de identitate şi cu o declaraţie pe proprie răspundere prin care declară că locuieşte în respectiva locaţie mai mult de 15 zile pe lună. Legea merge la promulgare, transmite News.ro. 

Propunerea legislativă are ca obiect de reglementare modificarea şi completarea unor acte normative din materie electorală, precum şi din domeniul ce ţine de evidenţa, domiciliul, reşedinţa şi actele de identitate ale cetăţenilor români.

„În unele oraşe ale României există adrese unde locuiesc, în perioade electorale, sute sau mii de cetăţeni. Cu ajutorul legii votate astăzi, această situaţie nu va mai exista! Votul fiecăruia dintre noi contează, iar destinaţia lui nu va mai fi influenţată de turismul electoral”, a explicat Gigel Ştirbu, într-o postare pe pagina sa de Facebook. 

Potrivit iniţiativei, persoanele care şi-au stabilit reşedinţa în circumscripţia electorală de mai puţin de un an de zile înaintea datei scrutinului îşi vor putea exercita dreptul de vot doar în comuna, oraşul, municipiul sau subdiviziunea administrativ-teritorială a municipiului în care îşi are domiciliul. În acest caz, cetăţenii vor vota pe lista suplimentară. 

Astfel, proiectul modifică art. 18 alineatul (1) de la Secţiunea a 3-a „Registrul electoral şi listele electorale” al Legii 115/2015 pentru alegerea autorităţilor administraţiei publice locale după cum urmează: „Până cel mai târziu cu 45 de zile înaintea datei scrutinului, cetăţenii cu drept de vot care şi-au stabilit reşedinţa de mai mult de 6 luni de zile înaintea datei scrutinului în circumscripţia electorală în care au loc alegeri pot solicita primarului, pe baza actului de identitate, înscrierea în Registrul electoral cu adresa de reşedinţă pentru scrutinul respectiv”. 

De asemenea, „cetăţenii care şi-au stabilit reşedinţa în circumscripţia electorală de mai puţin de 6 luni de zile înaintea datei scrutinului îşi vor putea exercita dreptul de vot doar în comuna, oraşul, municipiul sau subdiviziunea administrativ-teritorială a municipiului în care îşi au domiciliul”, mai prevede proiectul de lege adoptat de către deputaţi. 

„Pentru înscrierea reşedinţei solicitantul va completa cererea pentru stabilirea reşedinţei, pe care o va depune împreună cu actul său de identitate, cu unul dintre documentele prevăzute la art. 28 şi cu o declaraţie pe proprie răspundere prin care declară că locuieşte în respectiva locaţie mai mult de 15 zile pe lună”, conform iniţiativei legislative a deputatului PNL Gigel Ştirbu. 

La înscrierea reşedinţei găzduitorul, persoană fizică sau persoană juridică, completează o declaraţie pe proprie răspundere din care să reiasă dacă la respectiva adresă are/au reşedinţa persoane care nu aparţin aceleiaşi familii, mai prevede proiectul. 

Dacă la adresa respectivă au înscrisă reşedinţa cel puţin două persoane, autorităţile procedează la informarea structurii locale a poliţiei naţionale, în vederea efectuării verificărilor în teren, din care să rezulte dacă solicitanţii locuiesc efectiv la adresa declarată.

Editor : A.C.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce pensie primește Traian Băsescu de la stat după recalculare. Suma a crescut considerabil
Digi FM
Cine este Luca Niculescu, noul premier desemnat al României. Diplomat fără carnet de partid, fost jurnalist...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Ce a pățit Lidia Buble chiar în ziua în care a devenit majoră. Mama artistei a vrut să-i dea o lecție: „M-a...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Sylvester Stallone povestește altercația cu Richard Gere la filmările „The Lords of Flatbush”: Unul dintre...
Adevarul
Șapte cafele pe zi pentru un copil de clasa a VII-a. Cum ajung părinții să-și împingă copiii dincolo de limite
Newsweek
Când se plătesc pensiile, indemnizațiile și alocațiile în octombrie? Când iau bani persoanele cu handicap?
Digi FM
La 60 de ani și-a vândut casa și a renunțat la job. A călătorit în 15 țări și trăiește acum cu 200 de lire pe...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Ce se întâmplă în corp dacă obișnuiești să consumi scorțișoară în mod regulat. 5 efecte ale acestui condiment...
Digi Animal World
Ce a găsit un bărbat când se pregătea să-și spele rufele: „Era în haine, am rămas traumatizat”
Film Now
Tom Cruise refuză să fie numit „ultimul mare star de cinema”. Ce a spus despre Brad Pitt într-un interviu rar
UTV
Angelina Jolie și-a vândut conacul de lux, iar Madonna l-a cumpărat. Vezi cum arată proprietatea de aproape...