Politicienii au luat o pauză de la discursuri și acțiuni de partid. Au ales să petreacă sărbătorile în familie

Data publicării:
parlament - 6846216-Mediafax Foto-Mihai Dascalescu-1

Parlamentarii se numără din nou printre cei mai norocoşi dintre români. Au intrat în vacanţă la începutul săptămânii. Iar dacă bugetul de stat va fi validat de Curtea Constituţională, aleşii se reîntorc în Parlament abia la începutul lunii februarie. Asta înseamnă mai bine de o lună de vacanţă.

Victor Ponta: Urez Parlamentului 'Sărbători fericite!'. Guvernul va avea ședință de guvern și săptămâna aceasta, și săptămâna viitoare, pentru că îmi exprim speranța că vom avea buget

Preşedintele interimar al PNL îşi petrece Crăciunul la Curtea de Argeş.

Alina Gorghiu: Anul viitor va fi un an mult mai bun, chiar dacă din punct de vedere politic complicat MUSCĂ să se bucure de sărbători alături de familie unde o să fiu şi eu.

Acasă rămân, de sărbători, preşedintele Klaus Iohannis dar şi liderii celor două Camere ale Parlamentului. Lui Călin Popescu Tăriceanu tocmai i s-a născut cel de-al treilea fiu. De un nou membru în familie se bucură şi fostul şef de stat. Fiica cea mare a lui Traian Băsescu şi-a botezat fiul în ziua în care Traian Băsescu îşi lua rămas bun de la popor.

Traian Băsescu: Să aveţi numai bucurii acasă şi aşa cum voi face eu sunt convins şi dumneavoastră vă veţi petrece sărbătorile în familie cu cei dragi.

Fostul preşedinte mai are o nepoată, fiica Elenei Băsescu. Sofia Anais are un an şi patru luni.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cultura care poate valora cât un apartament după o singură recoltă. Produce peste 20 de tone la hectar
Digi FM
Prognoza ANM pentru septembrie. Unde se vor înregistra cele mai mari temperaturi și când revin ploile
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Melodia celebră care a distrus trupa The Police. Cum au ajuns să se judece și după 43 de ani
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Are 100 de ani, dar face asta fără probleme! Imagini virale cu Dick Van Dyke, în timp ce face sport în curtea...
Adevarul
„Salariu de sclav pe moșia partidului unic”. Cum își amintesc românii de munca patriotică din timpul Armatei
Newsweek
Senatul, decizie majoră legată de pensii. Ce categorii de pensionari ar putea pierde bani? În ce condiții?
Digi FM
Tom Cruise anunţă continuarea „Days of Thunder”, alături de Anne Hathaway: „Tu naști, apoi facem acest film!”
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Are 15 ani și o înălțime de 2.13 m: "Situația scapă de sub control". Cauza neașteptată descoperită de medici
Digi Animal World
„Sforăie ca un om”. Imagini virale cu o pisică care doarme buștean. Videoclipul a strâns peste 50 de milioane...
Film Now
Michael Douglas nu lasă vârsta să-i dicteze viața: "Nu-i rău pentru 82 de ani". S-a amestecat printre turiști...
UTV
Imagini de colecție cu Loredana Groza la 16 ani, când a câștigat Festivalul Mamaia. „Vom muri aici, sub...