Predoiu susține că Schengen va fi mai puternic cu România: „Separarea ţărilor în cadrul UE în problema migrației este o cale spre eșec”

Data publicării:
Ministrul Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, susţine o conferinţă de presă la Bucureşti, pe 23 noiembrie 2022.
Ministrul Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, a declarat că „nu-și reproșează nimic, pentru că nu este implicat direct în operațiunile de efectuare a actului polițienesc”. Foto: Sabin Cirstoveanu/ Inquam Photos

Ministrul Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, afirmă că Spaţiul Schengen va fi mai puternic şi mai funcţional cu România în interior, iar „enclavizarea”, separarea ţărilor în cadrul Uniunii Europene în problema migraţiei reprezintă „cea mai sigură cale spre eşec”, transmite Agerpres.

„Se vorbeşte foarte mult, în general, de multă vreme, de Spaţiul Schengen. Sunt unul dintre cei care optez să vorbesc cât mai puţin despre asta, dar să ne concentrăm cât mai mult în teren pe ceea ce facem. Cu toate acestea, da, şi eu spun, Spaţiul Schengen va fi mai puternic şi mai funcţional cu România înăuntru. Şi nu o spun doar eu şi nu o spun superficial, doar din poziţia de om politic pasager aflat la conducerea MAI. O spun pe baza unor studii, lecturi pe care le-am făcut aprofundat, în ultima perioadă, asupra acestei problematici şi o mai spun din nou, evoc colegii din Consiliul JAI. Nu numai în bilaterale, nu numai în întâlniri oficiale, atât colegii miniştri, cât şi comisarul european, inclusiv în discuţii informale care au loc în marja JAI, sunt unanimi în a susţine această constatare logică - consolidarea Spaţiului Schengen presupune România înăuntru", a declarat Predoiu într-un discurs rostit cu ocazia Zilei Poliţiei de Frontieră Române, potrivit unui comunicat de presă transmis, luni, de Ministerul Afacerilor Interne.

El a arătat că graniţa română este „bine protejată” şi cifrele pe migraţie au scăzut.

„Şi partenerii noştri şi, uneori, şi criticii noştri recunosc că performanţa dumneavoastră a crescut. Critici constructive. Dar toată lumea recunoaşte că cifrele pe migraţie au scăzut, că frontiera este bine protejată şi că faceţi o treabă foarte bună, că sunteţi un corp profesional de elită”, le-a transmis Cătălin Predoiu poliţiştilor de frontieră.

Problema migraţiei este europeană, iar România o ia „în cel mai serios mod”

De asemenea, ministrul a precizat că problema migraţiei este europeană, iar România o ia „în cel mai serios mod” şi o tratează ca partener european serios, competent şi capabil.

„Problema migraţiei este aici pentru multă vreme de aici înainte. Rămâne de văzut dacă noi, statele membre ale Uniunii Europene, vom avea suficientă înţelepciune şi suficientă solidaritate s-o abordăm şi să rezolvăm împreună problema migraţiei. Tratându-ne egal şi respectându-ne şi dându-ne posibilitatea să ne dezvoltăm plenar resursele de rezolvare a problemei migraţiei. Enclavizarea, separarea ţărilor în Uniunea Europeană în abordarea problemei migraţiei este cea mai sigură cale spre eşec. Şi problema migraţiei oricum nu va pleca de aici. Deci, concluzia ar fi să continuăm pe acelaşi drum, să ne recunoaştem corect unii altora rezultatele, să nu le instrumentalizăm unii împotriva altora, să nu punem interesul naţional îngust văzut în raport de interesul naţional al altui stat şi să înţelegem că ne vom servi interesele suverane naţionale armonizându-ne şi ajutându-ne reciproc”, a adăugat Predoiu.

Pe altă parte, ministrul Afacerilor Interne s-a referit şi la modul în care România a venit în sprijinul ucrainenilor refugiaţi din calea războiului.

„Dincolo de această problematică a migraţiei, există şi altele la fel de importante. S-au menţionat contrabanda, criminalitatea transfrontalieră, ajutorarea ucrainenilor care accesează teritoriul nostru naţional şi care au nevoie de adăpost şi l-au găsit. Au nevoie de locuri de muncă şi le-au găsit. Au nevoie de un stat prietenos şi l-au găsit. Au nevoie de o societate incluzivă, generoasă, solidară şi au găsit-o. Au nevoie de şcoli şi grădiniţe pentru copii şi le-au găsit. Sunt 32.000 de copii ucraineni în grădiniţele noastre astăzi şi asta înseamnă foarte mult. Pentru viitor, pentru ceea ce înţeleg ucrainenii din această relaţie consolidată în vremuri de restrişte. Aceste lucruri nu se vor uita”, a mai spus Cătălin Predoiu.

Editor : Bianca Chirilă

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Locul unic din România unde se întâlnesc trei țări. O singură bornă marchează punctul spectaculos
Digi FM
Scrisoarea regelui Charles. Ce transmite despre statutul lui Harry şi Meghan după revenirea lor în Regatul...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Câți bani a făcut Mihai Trăistariu vara aceasta. Garsonierele de la mare i-au adus mai mult decât cele 144 de...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Un cuplu de Oscar la Veneția: Penelope Cruz și Javier Bardem, fermecători pe Lido. Doi îndrăgostiți...
Adevarul
Ce transporta singurul avion civil care a avut voie să zboare după atentatele de la 11 septembrie
Newsweek
Noua lege a pensiilor, criticată dur de un expert. Cine sunt pensionarii care au pierdut la recalculare?
Digi FM
Anamaria Prodan nu s-a uitat la bani pentru majoratul lui Bebeto. Suma uriașă cheltuită pentru petrecere...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Ce găteau, de fapt, oamenii din Epoca de Piatră? Descoperirile sunt surprinzătoare
Digi Animal World
Și-a pierdut orice speranță! Unde a fost găsit, după 8 ani, calul rar furat din ferma unei femei: „A fost un...
Film Now
Ce părere are Angelina Jolie despre decizia copiilor ei de a renunța, pe rând, la numele Pitt: „Vrea doar ca...
UTV
Sydney Sweeney a atras toate privirile la Veneția. Actrița a purtat o rochie complet transparentă