Premierul Ciucă anunţă că programul naţional Anghel Saligny va fi lansat „foarte curând”

Data publicării:
Premierul Nicolae Ciucă, intr-o declaratie de presa la palatul victoria
Premierul Nicolae Ciucă. Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Premierul Nicolae Ciucă a anunţat, marţi, că programul naţional Anghel Saligny va fi lansat „foarte curând”, precizând că Executivul va suplimenta suma pentru a acoperi toate solicitările administrațiilor locale.

Programul Național de Investiții Anghel Saligny (...) îl vom lansa foarte curând. Urmează să luăm decizia la nivelul Guvernului, astfel încât să suplimentăm suma pentru a putea să acoperim tot ceea ce înseamnă solicitările venite din teritoriu și el este îndreptat, așa cum spuneam, preponderent către această asumare a noastră de a elimina diferențele de dezvoltare dintre județe. de a reduce, pentru că nu putem să eliminăm, de a reduce diferențele între mediul rural și mediul urban”, a declarat Nicolae Ciucă în cadrul Adunării Generale a Asociației Orașelor din România, potrivit Mediafax.

Premierul a precizat că sunt bani, sunt sume alocate atât pentru comune, cât și pentru orașe, pentru municipii, pentru consiliile județene.

„Fiecare din cele patru instrumente oferă oportunități. Important este să determinăm complementaritatea eficienței pe care fiecare dintre ele o poate genera”, a mai arătat premierul, precizând că de multe ori s-au demarat proiecte care ar fi trebuit așezate într-o altă ordine de priorități.

Cele patru instrumente indicate de Nicolae Ciucă sunt finalizarea proiectelor demarate și asumate prin cadrul financiar multianual 2014-2020, PNRR, cadru multianual 2021-2027 și Programul Național de Investiții Anghel Saligny.

El s-a referit și la PNRR.

„Ar fi de neiertat să nu putem să ducem la bun sfârșit tot ceea ce poate să reprezinte proiecte de reformă, proiecte de transformare, proiecte de investiții pe bani europeni. Nu cred că trebuie să repetăm greșelile care s-au repetat în trecut și să ajungem la un moment dat, să ne uităm în spate și să zicem, cum zicem de cele mai multe ori, <Doamne, am greșit>. Ok, este omenește a greși, dar aici nu putem să greșim pe sume foarte mari de bani și pe oportunități care să asigure cu adevărat dezvoltarea și modernizarea țării noastre. (...) Este o oportunitate de 80 de miliarde de euro, tot ceea ce discutăm acum reprezintă sau ar trebui să reprezinte un act de voință și o atitudine cât se poate de fermă a autorităților locale pentru a putea accesa banii și a putea să ne ducem la bun sfârșit proiectele pe care ni le-am asumat”, a declarat premierul.

Editor : I.C

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Averea găsită la percheziții în dosarul azilelor din Bihor. Ce ascundea seiful lui Viorel Pașca, totul a fost...
Digi FM
A plecat în vacanța vieții sale, dar o aparentă înțepătură de insectă l-a adus în stare critică. "Când a...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Loredana Groza, ținta comentariilor acide după o nouă apariție provocatoare: „Ne-a ajuns ce am văzut!” Cum...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Motivul pentru care Angelina Jolie nu și-a refăcut viața amoroasă după divorțul de Brad Pitt: „Mi-a luat...
Adevarul
Atunci când iadul s-a pogorât pe Pământ. Unul dintre cele mai terifiante cazuri de posedare din istorie...
Newsweek
Un pensionar a chemat USR, PNL și UDMR în instanță pentru că au anulat indexarea pensiilor. Ce șanse are?
Digi FM
Un cineast român și fost concurent X Factor, căutat de aproape o lună în Portugalia. Misterul dispariției lui...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Hidratarea nu este suficientă pe timp de caniculă. Cum trebuie adaptată alimentația când sunt temperaturi...
Digi Animal World
A deschis portiera camionului și a încremenit. Cine îl aștepta pe scaunul șoferului: „La început mi-a fost...
Film Now
Fiica lui Michael Douglas și Catherine Zeta-Jones, imagini virale după debutul în teatru: „Asistăm la...
UTV
Fiica Nicoletei Luciu a debutat pe podium la 14 ani. Kim Csergo a atras atenția cu prima ei apariție în...