Radu Miruţă dă asigurări că proiectele PNRR de la Apărare vor fi încheiate, dar spune că la Transporturi există semne de întrebare

Data publicării:
radu miruta
Radu Miruță. Inquam Photos / Octav Ganea

Ministrul interimar al Apărării şi al Transporturilor, Radu Miruţă, dă asigurări că proiectele cu finanţare PNRR din domeniul apărării vor fi încheiate până la 31 august, dar că există unele "semne de întrebare" în ce priveşte proiectele din domeniul Transporturilor.

"La Ministerul Apărării sunt 11 proiecte terminate din PNRR, în valoare totală de 64 de milioane de lei. Şi sunt 14 alte proiecte în curs de derulare, în valoare de 334 de milioane de lei, care se vor finaliza până la 31 august", a spus el în cadrul dezbaterii "Upgrade Romania: Viaţa după PNRR", organizată de DC Media Group, potrivit Agerpres.

Miruţă a menţionat că, la Ministerul Transporturilor, "există nişte semne de întrebare", iar situaţiile sunt analizate pe parcursul acestei săptămâni pentru a stabili deciziile optime, astfel încât să nu fie ratată încasarea unor fonduri. Pe de altă parte, Miruţă a atras atenţia că, în domeniul transporturilor, lucrările sunt "de o anvergură" mai mare.

"Sunt patru loturi din autostrada A7, două loturi care vor fi finalizate, nu doar conform constructorului, ci şi conform supervizorului de proiect. Şi există alte două loturi asupra cărora - în jurul Bacău, Bacău-Paşcani - analizăm dacă este curajos să spunem că le vom finaliza aşa cum cere Comisia Europeană: date în circulaţie până la 31 august", a spus ministrul.

Miruţă a declarat că reprezentanţii României discută cu CE despre posibilitatea unui "switch", astfel încât finanţarea nerambursabilă (grant) pentru anumite loturi de autostradă să fie "mutată" spre proiecte din domeniul feroviar, despre care există certitudinea că vor fi finalizate.

"Avem trei loturi pe calea ferată - Timişoara-Lugoj şi Cluj-Oradea - care sunt mai avansate şi care sunt finanţate prin împrumut, nu prin grant", a explicat el.

Potrivit lui Miruţă, scenariul "cel mai pesimist" l-ar reprezenta situaţia în care Comisia Europeană nu va fi de acord cu transferul banilor de la proiecte finanţate prin granturi către proiectele finanţate prin împrumut.

"Acolo, pentru a cuantifica exact pierderea, vom putea trage linie la 31 august, pentru că şi CE va penaliza raportat la suma de bani din proiect care nu s-a executat. Şi nu ştim în acest moment cât va rămâne ne-executat, deoarece fiecare zi de ploaie pe infrastructura rutieră ne întârzie cu 0,5% avansul din proiect. Câte zile va ploua, până pe 31 august, e ceva ce nu putem estima. Dincolo de faptul că plouă în câte o zi, pentru restul de infrastructură care trebuie făcută, trebuie o pauză de patru zile, pentru a se putea re-interveni pentru tasarea în şantier. Deci, nu e suficient să plouă o zi, pentru că e o zi plus patru blocate", a mai spus ministrul interimar.

Totodată, Miruţă a precizat că nu a fost îndeplinit jalonul PNRR privind reducerea timpilor de deplasare la nivelul întregii infrastructuri feroviare. Pe de altă parte, România încearcă "să convingă" Comisia Europeană că întârzierile au fost reduse "substanţial" la nivelul proiectelor implementate prin PNRR.

"Mai există acel jalon care presupune taxarea camioanelor la distanţa parcursă, şi nu la număr de zile. Acolo problema se împarte în două categorii: o problemă de hardware, o problemă de software. Estimez că acesta va putea fi închis până la 31 august", a adăugat el.

Lotul de pe A1, cu "celebrul" tunel al urşilor, nu va fi finalizat.

"Acolo analizăm din poziţia în care ne aflăm. Penalizarea pentru nefinalizarea acestei bucăţi pe tronsonul A1, în tunelul acela al urşilor, este mai mică decât beneficiul obţinerii acestei sume de bani pentru restul segmentului de drum. Sperăm ca cei de la CE să accepte faptul că România îşi asumă să plătească totuşi un cost mai mic. Penalitatea este mai mică decât beneficiul obţinut prin utilizarea acestor bani pentru restul proiectului", a mai spus ministrul.

Editor : A.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Casă construită fără autorizaţie. Cum poţi scăpa de amenda de la primărie sau Poliţia Locală
Digi FM
Fiica cea mare a lui Barack Obama a împlinit 28 de ani. Cum arată azi Malia și de ce a renunțat la numele de...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Jennifer Lopez, ironie la adresa fostului soț Marc Anthony. Ce a spus despre creșterea gemenilor lor
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Sean Penn va regiza un film despre asaltul asupra Capitoliului și vrea în rolul principal un actor...
Adevarul
De ce arborii plantați de China în cadrul amplului program de reîmpădurire cresc cu 66% mai repede decât...
Newsweek
Avocatul Poporului refuză implicarea în creșterea pensiilor militare. Weber are 3 pensii de 5.000€/lună
Digi FM
Planuri anulate în ultimul moment: de ce Meghan și copiii nu-l vor însoți pe prințul Harry la Londra
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Pământul ar putea supravieţui morţii arzătoare a Soarelui. Mercur și Venus vor fi distruse de flăcările...
Digi Animal World
A deschis portiera camionului și a încremenit. Cine îl aștepta pe scaunul șoferului: „La început mi-a fost...
Film Now
Cine ar trebui să fie noul James Bond? George Clooney a dezvăluit favoritul său: „Este înalt, atrăgător...
UTV
Fiica Nicoletei Luciu a debutat pe podium la 14 ani. Kim Csergo a atras atenția cu prima ei apariție în...