Video Scandal după noul sondaj din București. Drulă: „Ciprian, nu așa! Se folosește de sondaje, e urât.” Cum a reacționat PNL

Data actualizării: Data publicării:
CLUJ-NAPOCA - ALEGERI 2024 - ALIANTA DREAPTA UNITA - LANSARE CAN
Foto: Cătălin Drulă, președintele USR / Sursa foto: Inquam Photos / Simion Sebastian Tataru

Cel mai recent sondaj privind alegerile din Capitală a născut un nou scandal între candidați. Cătălin Drulă îi acuză pe liberali, în frunte cu Ciprian Ciucu, că se folosesc de sondaje pentru a manipula opinia publică. „E strategia pe care i-au aplicat-o de două ori lui Nicușor Dan”, a transmis acesta. Liberalii susțin, însă, că este vorba de „impostură” în reacția candidatului USR. 

ACTUALIZARE 

„Avem supoziții de impostură aici. Despre rezultatele obținute în trecut la tururile de scrutin, domnul Ciucu a candidat tot la București în 2024. Tot bucureștenii l-au votat, ceea ce ar însemna undeva la 15% pe sondajul actual. Eu sunt convins că încă atâția apreciază ce a făcut în sector și ar vrea să ducă mai departe politicile la București.

Domnul Drulă este un competitor politic, noi până acum am dus o campanie pozitivă, nu am venit cu floricele. El încearcă să se agațe în special de domnul Ciucu, domnul Ciucu își vede în continuare de drumul său. Din fericire, bucureștenii au demonstrat vă votează cu cap”, a transmis Octavian Oprea, vicepreședintele PNL București, în direct la Digi24. 

Întrebat dacă i-au transmis liberalii lui Cătălin Drulă că îl vor omorî cu sondajele, Oprea a transmis: „Nu există așa ceva, eu sunt convins că nimeni din PNL nu i-a transmis acest lucru”.

„Te vom omorî cu sondajele - Asta mi-au transmis acum o lună când s-a decis organizarea alegerilor. Miza e enormă. Să captureze Capitala pentru PNL-PSD. Rețelele de partid mufate la banul public văd o catastrofă dacă pierd Primăria generală.

E strategia pe care i-au aplicat-o de două ori lui Nicușor Dan, și în 2016 cu Predoiu și în 2024 cu Burduja. E urât că Ciprian Ciucu se folosește de asta”, a scris Cătălin Drulă pe pagina sa de Facebook.

Acesta susține că Ciprian Ciucu i-a transmis în numeroase rânduri că PNL „face jocuri murdare cu dosare penale”.

„Ciprian, nu așa! Nu așa se duce lupta, cu mijloacele pe care le-ai folosit și în campania lui Ciucă. Ai demnitatea și bărbăția să vii la o dezbatere! Vino în fața oamenilor și lasă manipulările și aroganța”, a completat candidatul USR. 

Ciprian Ciucu nu a oferi un punct de vedere până în acest moment și nu a putut fi contactat. De altfel, Digi24.ro a cerut o reacție și din partea Partidului Național Liberal. 

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Singura reacție din partea PNL a fost din partea lui Andrei Niculae, care se află în conducerea Autorității pentru Digitalizarea României și vine din rândurile tinerilor liberali. 

 „E timpul să-ți asumi ca sondajele sunt reale”, i-a transmis acesta. 

O reacție a avut și sociologul Remus Ștefureac, directorul INSCOP, casa de sondare care a realizat studiul.

„Partidele să publice sondajele interne reale”

„Ar fi atât de simplu ca partidele si candidații, toate partidele și toți candidații, inclusiv cei care văd ca se victimizează aiurea, să publice transparent, în numele democrației și respectului față de cetățeni, sondajele interne reale, toate sondajele interne reale pe care le-au comandat în ultimele 3 săptămâni pe bani publici. Ar fi un gest atât de simplu și util acestui mare oraș pe care îl iubim cu toții“, a scris Ștefureac pe Facebook. 

Reacție de la Cotroceni

Consilierul prezidențial Vlad Voiculescu a intervenit, spunând că „INSCOP livrează pentru PNL”, referindu-se la sondajele realizate. 

„Au dat-o rău de tot în bară și în 2024: Piedone umflat la 39% (a luat 15%), Nicușor dat la 30% (a luat 47%), Burduja ridicat artificial, Geoană umflat de patru ori. Asta e “expertiza”.

Acum, Ciprian Ciucu și PNL folosesc fix tacticile murdare de anul trecut. Sondaje otrăvite, aceleași metode pe care le-au folosit contra lui Nicușor în 2016 (da, cu dl. Predoiu candidat) și 2024”, a scris Voiculescu. 

Acesta susține că Ciprian Ciucu „recurge la manipulări ieftine”:

„Șocant e altceva: un om care vrea să conducă Bucureștiul recurge la manipulări ieftine. Asta spune tot despre caracter. (...) Sondajul lui Ciucu o împinge artificial pe Anca Alexandrescu și mobilizează electoratul suveranist”.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Vlad Voiculescu a fost numit recent consilier onorific al președintelui Nicușor Dan. Recent, Ludovic Orban a fost eliberat din funcția de consilier la Cotroceni, precizând că șeful statului a luat această decizie din cauza unei declarații politice pe care a făcut-o. „

„Decizia a venit după o singură discuție pe care am avut-o, ca să spun așa, într-o oarecare nivel de contradicție, referitor la o declarație pe care am dat-o la o emisiune televizată cu privire la folosirea abuzivă a imaginii președintelui României în cadrul campaniei pentru Primăria Capitalei”, a declarat Orban.

Ce arată noul sondaj

Sondajul de opinie realizat de INSCOP Research arată că, dintre cei care își exprimă o opțiune de vot - 83,6% din totalul eșantionului - la alegerile pentru Primăria Generală a Capitalei din 7 decembrie, 26,6% l-ar vota pe Daniel Băluță (PSD), 24,2% pe Ciprian Ciucu (PNL), iar 19,1% pe Anca Alexandrescu (independentă, susținută de AUR și PNȚCD). Candidatul USR, Cătălin Drulă, este clasat pe locul al patrulea, cu 11,6%.

Citește și: VIDEO Sondaj INSCOP: Doi candidați par a se detașa în lupta pentru Primăria Capitalei. Ce arată cele mai recente cifre

Editor : A.G.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Șoselele din România unde sunt amplasate radarele e-SIGUR. Cât plătești dacă depășești viteza
Digi FM
Nu a fost lăsată să urce în avion spre Bali din cauza unui detaliu aproape invizibil din pașaport. A costat-o...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Robbie Williams, diagnostic surprinzător la 52 de ani: "Explică atât de multe". Artistul a vorbit și despre...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Jon Hamm, la plajă cu soția. Actorul din „Mad Men” urmează să devină tată pentru prima dată, la vârsta de 55...
Adevarul
De ce poartă curierii nepalezi geci și mănuși la 40 de grade. Explicația medicului
Newsweek
Casa de Pensii anunță: Ce documente trebuie să depună o categorie de români ca să iasă mai repede la pensie?
Digi FM
Bunica de 70 de ani cu trup de fier. Mănâncă peste cinci kilograme de carne pe săptămână și merge la sală cu...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
De ce unii oameni sunt „magnet” pentru ţânţari, în timp ce alţii par să fie ocoliţi de aceste insecte...
Digi Animal World
De ce acest teckel nu se atinge de mâncare imediat. Refuză să mănânce până când stăpâna lui face un gest...
Film Now
Linda Gray, de la Sue Ellen Ewing la rolul de menajeră. Motivul pentru care regizorii o refuzau după faima...
UTV
Cătălin Botezatu critică dur femeile care exagereaza cu operațiile estetice. „Toate vor să arate precum...