Exclusiv Traian Băsescu: „Marea problemă nu e Bolojan, e Grindeanu. E disperat să își mențină funcția, una spune în coaliție, alta în afara ei”

Data actualizării: Data publicării:
Traian Băsescu. Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Prezent la Digi24, fostul președinte Traian Băsescu a vorbit despre relația tensionantă din coaliție, despre Sorin Grindeanu, care „una spune în coaliție, alta în afara ei”. „El crede că obligația lui e să servească doar PSD-ul și clientela PSD. Are obligația să servească și țara. Asta nu înțelege”, a spus Băsescu.

Întrebat dacă Guvernul Bolojan va avea viață lungă, Băsescu a spus că „Guvernul are viață lungă, problema e ce face în viața asta lungă, pentru că variantă nu există decât această alianță, cu sau fără USR”.

„Variantă valabilă cu guvern minoritar nu poate funcționa. Marea problemă nu e atât Bolojan, cât e Grindeanu, care nici nu înțelege că țara este într-un moment de mare dificultate, dificultate care se vede dacă reușești să privești peste 2-3 ani din cauza nivelului extrem de ridicat al dobânzilor pe care le plătim. Deci nu atât a împrumuturilor, cât a dobânzilor la împrumuturi. Grindeanu nu-i capabil să vadă și el e disperat să-și mențină funcția de președinte, care nu știu la ce-i folosește dacă nu poate servi și țara din funcția asta. El crede că obligația lui e să servească doar PSD-ul și clientela PSD. Are obligația să servească și țara. Asta nu înțelege”, a spus Băsescu.

Desființarea coaliției

„Una spune înăuntru, după ce iese spune altfel”, a continuat Băsescu. „După discuțiile din coaliție, eu cred că ar trebui făcut un lucru extrem de important desființarea acestei structuri care nu este constituțională și care se substituie executivului. Coaliția. Nu găsiți niciun articol în constituția a României care să vorbească de o instituție care e coaliția. Ei au reprezentare în Guvern, au câte un vicepremier, fiecare partid politic din alianță. Deci ăștia sunt oamenii care gestionează și partea politică acolo, în guvern. Dar nu se poate să substituie autoritatea guvernului cu o structură care nu există. Nu-i mulțumit domnul Grindeanu cu ce face guvernul? Foarte bine. Poate și alții sunt nemulțumiți. Punem opțiune de cenzură, dar nu te substitui guvernului. Nu?”, a spus fostul președinte.

Băsescu a mai spus că Grindeanu și PSD țin blocate măsurile rapide care ar trebui luate de către Guvern.

„Poporul trebuie să știe că dacă anul acesta nu se iau măsuri solide de reducere a cheltuielilor, peste 2-3 ani o să începem să vindem Porțile de Fier, Portul Constanța, Portul Media, Aeroportul Otopeni.

Ciolacu nu a făcut decât să îngroape PSD-ul

Întrebat de ce doar anumite persoane, precum Ilie Bolojan, par să aibă un sentiment al urgenței, Băsescu a explicat cum ar arăta un scenaru după schimbarea rotativei.
„N-o să le pese (nr. dacă PSD va prelua o țară falimentară peste doi ani). În 2027 încă nu se produce prăbușirea. Grindeanu va face ce știe el mai bine. Indiferent care e situația economică a țării, va face ce a făcut Ciolacu. O să arunce cu bani la populație. Numai că trebuie să țină minte ce au pățit în 2024. Cu toți banii cu care a dat Ciolacu la populație, până la urmă au scos cel mai prost rezultat din istoria lor 22%. Nu mai vorbim că n-au reușit să-și califice candidat nici la prezidenție, în turul doi și nici în primii doi la Primăria Capitalei. Deci, e un dezastru pentru toată demagogia lui Ciolacu. N-a făcut decât să îngroape PSD-ul.

 

Editor : Sebastian Eduard

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce faci dacă izbucnește un incendiu în locuință: “Ai doar două minute să te salvezi”. Sfaturile...
Digi FM
Camelia Voinea, prima reacție după ce soțul ei a anunțat divorțul pe Facebook: „E o exagerare cauzată de...
Pro FM
Cum arăta Ruby în 2016. Artista a publicat imagini rare din urmă cu 10 ani: „Nu-mi pare rău”
Film Now
Leonardo DiCaprio refuză să dezvăluie cu cine vorbea în timpul momentului viral de la Globurile de Aur 2026...
Adevarul
Controverse într-o stațiune frecventată de români, după ce un hotel a introdus taxă de 5 euro pentru toalete
Newsweek
Instanța impune o nouă formulă de calcul a pensiei: Majorează punctajele cu 50% și schimbă stagiul de cotizare
Digi FM
Turism litoral, 180 de zgârie-nori și copii ale unor orașe precum Dubai și Doha, planurile ginerelui lui...
LVMH
Amendă de peste 900.000 de euro pentru un distribuitor de produse de lux. Ce a descoperit Consiliul...
NATO_CONFERINTE_SUA_ROU_81_INQUAM_Photos_Eduard_Vinatoru
Reacții dure din Marea Britanie după declarațiile lui Trump despre aliații NATO: „Ar trebui să-și ceară...
arbori taiati baile felix
Tăieri în pădurea de la Băile Felix: contract de exploatare pentru peste 600 de copaci. Ce spun autoritățile
UTV
Vacanță exotică pentru Theo Rose în Maldive alături de cei dragi. Cum arată vila de lux în care s-au cazat