Exclusiv Darău: Degeaba punem în lege pachete de relansare. Ar trebui să o accelerăm prin încredere, prin atitudinea noastră de politicieni

Data actualizării: Data publicării:
Irineu Darău, ministrul Economiei.
Irineu Darău, ministrul Economiei. Foto: Inquam Photos / Alex Nicodim

România a avut o creștere economică de apoape 1% anul trecut și se așteaptă și anul acesta o creștere economică modestă. De asemenea, deficitul bugetar a scăzut față de anii trecuți, și că „actorii de la guvernare, ținuți în frâu de premierul Bolojan”, au reușit să reducă „niște cheltuieli”, a spus la Digi24 ministrul Economiei, Irineu Darău. El spune însă că există riscul ca antreprenorii să-și amâne investițiile, dacă văd cum partenerii din coaliție se ceartă între ei.

„E bine că arată cifrele așa. Eu întotdeauna compar scenarii și haideți să ne amintim de unde am pornit. La finalul lunii iunie, la jumătatea anului 2025, proiecția realistă de deficit era 11%, față de promisiunea de 7 și ceva. S-a refăcut promisiunea la 8,4% s-a ajuns la 7,7%. Într-adevăr, e un rezultat foarte bun și arată totuși că toți actorii de la guvernare, ținuți cumva și în frâu și de domnul premier și de cei mai reformiști, am reușit să reducem niște cheltuieli la stat. Se putea și mai bine, pe ceea ce înseamnă unitatea coaliției”, a spus ministrul.

„Se putea și mai bine - și asta îmi doresc pentru 2026 în ceea ce privește încrederea în economie, pentru că de aceea tot fac aceste apeluri. Dacă noi, politicienii de la guvernare, anul acesta, plecând cu date mai bune, promitem și atingem spre 6% deficit spre din nou 1% aproximativ creștere economică și o guvernare stabilă și credibilă, economia va profita, economia va avea combustibil”, a continuat el.

„Ceea ce nu îmi doresc în calitate de ministru al Economiei e ca antreprenorul să deschidă seara televizorul, să vadă burtiere cu citate și mesaje otrăvite între politicienii de la guvernare. Și atunci el ce înțelege? Hai să mai amân câteva luni sau un an investiția. Hai să mai strâng un pic cureaua, pentru că nu știu ce va face această guvernare și arată rău. Îmi doresc să se schimb această alură a guvernării pentru ca economia să poată să repornească. Într-un fel, să știți, degeaba punem în lege pachete de relansare. Relansarea ar trebui să o accelerăm, s-o „boostăm” cu încredere, prin atitudinea noastră de politicieni. Asta mi-aș dori să se întâmple de mâine încolo în coaliție”, a mai spus Darău.

El a adăugat că măsurile din pachetul de relansare „se vor discuta până în ultimul moment”.

„Ideea, zic eu deloc rea - și nu este doar a unui partid de la guvernare -este, dacă vreți, să aprindem și niște scântei. E ca un foc, economia în perioada de austeritate e ca un foc aproape stins în mai multe industrii. Și aici trebuie măsurar foarte bine și de aceea e bine că sunt patru partide cu ideologii diferite la guvernare. Nu cred că trebuie forme de asistență și perfuzii, nu cred că trebuie încurajate doar anumite industrii. Trebuie găsit acel mix prin care să aprindem scânteia care, cred eu, va lua foc în sens bun, va accelera economia în 2027”, a explicat Darău.

„Asta trebuie să alegem. Suntem patru partide cu viziuni diferite. Nu trebuie să cheltuim bani cu nemiluită, cum s-a făcut odată. Trebuie să cheltuim puțini bani în acest pachet de relansare. Și eu cred că în acest moment toată lumea este de acord, datorită acestor cifre puțin mai bune, că încape și o mică părticică de relansare în interiorul acestui an și în bugetul pe care îl vom aproba în februarie. Dar, bineînțeles, discutăm până în ultimul moment cum înțelegem această relansare. Astăzi nu cred că o înțelegem chiar toți la fel. Eu da, în ceea ce privește Ministerul Economiei, îmi doresc pornirea și capacitarea – e și o chestiune de încredere a programului SAFE - a industriei naționale de apărare, atragerea de investitori străini mari și foarte serioși, astfel încât, cel puțin pe această industrie care a mai și gâfâit, și nu neapărat în apărare, zic industria națională în general, care ține de stat, să punem niște combustibil și să avem parteneri din privat”, a explicat ministrul.

Editor : M.B.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ventilatorul pentru calorifer, gadgetul care îți încălzește casa mai repede și reduce factura. Cât costă și...
Digi FM
Furie și disperare în Sicilia, după alunecările de teren care au lăsat oamenii fără case: "Ruşine să vă fie...
Pro FM
Bianca Censori, sprijinul lui Kanye West în cea mai grea perioadă. Cum l-a ajutat să depășească un episod...
Film Now
Sydney Sweeney a vandalizat semnul Hollywood, agățând sutiene pe el în miez de noapte. Localnicii nu au fost...
Adevarul
Trăistariu, revoltat de numirea Andreei Bălan în juriul Eurovision: „Nu ar trece nici măcar de preselecție...
Newsweek
Ce pensie iei dacă ai muncit pe salariul minim între 25 și 40 de ani? Banii nu ajung nici pentru medicamente
Digi FM
Cum arată Jennifer Grey la 65 de ani. În curând începe filmările la continuarea "Dirty Dancing"
Digi World
Ce se întâmplă exact cu organismul tău când consumi zilnic alimente fermentate. Le poți integra ușor la orice...
Digi Animal World
Momentul când un crocodil atacă violent un bivol. Imaginile cu lupta pentru supraviețuire au devenit virale
Film Now
Matt Damon, despre momentul în care Clint Eastwood l-a pus la punct pe platourile de filmare: "Vrei să pierzi...
UTV
Sydney Sweeney a încins Instagramul cu pozele din noua campanie. Actrița a lansat brandul de lenjerie SYRN