V. Dăncilă: Mergem înainte pe calea europeană pe care am pornit!

Data publicării:
dancila ateneu

Premierul Viorica Dăncilă a afirmat, la ceremonia de lansare a Preşedinţiei României la UE, că România îşi ocupă locul meritat în UE, în care să primească aceleaşi drepturi şi beneficii de care se bucură toţi cetăţenii europeni şi a subliniat că România va conduce cu demnitate Uniunea. Ea a precizat că suntem pe deplin conştienţi de caracterul ireversibil al drumului pe care am pornit. "Viitorul nostru se află mereu în faţă, nu în spate!", a subliniat premierul.

Viorica Dăncilă a mai spus că cel mai important pas al integrării noastre a fost atunci când poporul român a adoptat prin referendum actuala Constituţie a României.

”Constituţia e reperul nostru european cel mai important, pentru că a fost adoptată în acord cu partenerii noştri europeni şi a reprezentat linia de start. Ceea ce este european e şi constituţional şi tot ce e constituţional e în deplin acord cu valorile şi principiile europene. Această Constituţie ne spune că Guvernul României are datoria de a gestiona dosarele europene pe perioada Preşedinţiei”, a mai afirmat ea în discurs.

Dăncilă a ţinut să precizeze că îşi asumă cu onoare şi responsabilitate această sarcină.

”Vom demonstra că România merită respectul comunităţii europene şi statutul de partener egal în marea construcţie european. Vom demonstra că România e pe deplin pregătită să stea cu fruntea sus în rândul tuturor statelor membre şi că România e pregătită să gestioneze dosarele importante”, a afirmat premierul.

Ea a transmis mesajul „Îndrăzniţi să credeţi în România!”.

”Astăzi, mai mult ca niciodată, putem demonstra că poporul român e un popor cu adevărat european, ataşat de valorile şi aspiraţiile din spaţiul comunitar. Românii au fost, sunt şi vor rămâne un popor proeuropean”, a mai spus Dăncilă.

"Calea europeană a fost şi rămâne alegerea noastră, iar în acelaşi timp suntem pe deplin conştienţi de caracterul ireversibil al drumului pe care am pornit. Viitorul nostru se află mereu în faţă, nu în spate! Deci, mergem înainte pe calea europeană pe care am pornit!", a adăugat premierul.

”Dacă vrem ca UE să meargă înainte, trebuie să mergem cu toţii înainte. Nimeni nu trebuie lăsat în urmă. Cei mai slabi trebuie să fie ajutaţi să devină mai puternici. Trebuie ca în primul rând noi să ne respectăm între noi şi să realizăm că fiecare stat membru are o contribuţie”, a declarat Viorica Dăncilă.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cât este rezerva de aur a României. Motivul pentru care Mugur Isărescu o ține blocată
Digi FM
Fiul lui Nicușor Dan, în centrul atenției la un eveniment. Antim, fascinat de avioane și deloc intimidat de...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Britney Spears, scandal într-un restaurant. Martorii spun că a țipat, a lătrat și s-a plimbat cu un cuțit în...
Film Now
Ultimele zile ale lui Dustin Diamond, Screech din “Salvați de clopoțel”. Singura colegă care i-a fost alături...
Adevarul
Autostrada din mijlocul oceanului care costă 200 de milioane de euro pe kilometru. Proiectul SF construit de...
Newsweek
VIDEO Pensiile nu vor putea fi indexate în 2027 așa cum s-a promis. Cât vor pierde pensionarii?
Digi FM
Gabriela Cristea, mai încrezătoare ca niciodată în costum de baie, după ce a slăbit 30 kg. "Simțeam că mă...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
5 lucruri pe care un cardiolog le face zilnic pentru a reduce principala cauză de infarct: "Schimbări mici...
Digi Animal World
În loc de geantă de lux, soțul i-a cumpărat o cămilă de peste 700 de kilograme: „Sunt animale incredibil de...
Film Now
Sunt căsătoriți de 33 de ani. Michelle Pfeiffer și soțul ei, doi îndrăgostiți pe covorul roșu la un eveniment...
UTV
Marilu Dobrescu și Nicole Cherry sunt acuzate că ar fi fost plătite să promoveze Malta la Eurovision. „Sunt...