Vot la primele ore ale dimineții. Cei mai mulți alegători sunt pensionari

Data publicării:
Votanti

Natalia Pascariu a ajuns în fața secției de votare cu 20 de minute înainte de ora şapte. Are 85 de ani, iar pe buletin mai avea un singur loc pentru timbrul autocolant care confirmă prezența la vot. Femeia vede votul de astăzi ca o obligație.

„Să-mi iau de o grijă că e obligație. M-am trezit de la cinci”, spune Natalia Pascaru.

La ora șapte fix a intrat în secția de votar și a ieșit cu un singur gând. A votat „pentru tineret”.

Votanţii au deja mesaje pentru viitorii europarlamentari.

Să nu mai denigreze poporul român în fel și chip și să nu mai fim coada Europei. Să fim fruntea Europei”, spune cineva.

În Bihor sunt peste 500.000 de alegători. Primii oameni au votat la ora 7.30 .

Nu au fost incidente, totul a fost normal, primii alegători au sosit la ora 7,30, după cinci minute alți trei”, spune Ana Pop, președintele unei secţii de votare din Oradea.

Teodor Florea are 62 de ani și, deși este pensionat din cauza unor probleme medicale, a venit să voteze de dimineaţă.

Am votat pentru un trai mai bun pentru ceva locuri de muncă pentru tinerii aceștia”, spune Teodor Florea, alegător.

La fel ca şi în celelalte judeţe, şi la Constanţa pensionarii au votat primii. Gelu Ilie a aşteptat un sfert de oră deschiderea urnelor.

„Speranţă este dar, să vedem, pentru că sunt multe capcane de orice fel”, spune Gelu Ilie.

Secţiile de vot sunt deschise până la ora 21.00.     

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Șoseaua aglomerată din România pe care a fost instalat deja sistemul „Big Brother”. Cum funcționează și cu ce...
Digi FM
Prognoza ANM pentru septembrie. Unde se vor înregistra cele mai mari temperaturi și când revin ploile
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Melodia celebră care a distrus trupa The Police. Cum au ajuns să se judece și după 43 de ani
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Are 100 de ani, dar face asta fără probleme! Imagini virale cu Dick Van Dyke, în timp ce face sport în curtea...
Adevarul
Continuă telenovela preotului care a lăsat însărcinată cu gemeni o enoriașă căsătorită. După ce a fost...
Newsweek
Pensionar cu 3.000 lei pensie după 40 de ani de muncă. „Sunt șocat!” Ce salariu a avut? Cum se face calculul?
Digi FM
Tom Cruise anunţă continuarea „Days of Thunder”, alături de Anne Hathaway: „Tu naști, apoi facem acest film!”
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Are 15 ani și o înălțime de 2.13 m: "Situația scapă de sub control". Cauza neașteptată descoperită de medici
Digi Animal World
„Sforăie ca un om”. Imagini virale cu o pisică care doarme buștean. Videoclipul a strâns peste 50 de milioane...
Film Now
Michael Douglas nu lasă vârsta să-i dicteze viața: "Nu-i rău pentru 82 de ani". S-a amestecat printre turiști...
UTV
Imagini de colecție cu Loredana Groza la 16 ani, când a câștigat Festivalul Mamaia. „Vom muri aici, sub...