Probleme în Gara de Nord din Bucureşti. Panourile de informare şi camerele de luat vederi nu au funcționat câteva ore

Data actualizării: Data publicării:
gara de nord bucuresti tabela sosiri plecari
Foto: Shutterstock

Sistemul de informare a călătorilor privind sosirea şi plecarea trenurilor din Gara de Nord din Capitală s-a defectat vineri dimineaţă, a anunțat Compania Naţională de Căi Ferate CFR SA, potrivit News.ro.

ACTUALIZARE 11:34 Compania Naţională de Căi Ferate CFR SA informează că, începând cu ora 10:40, a fost remediat deranjamentul din Gara de Nord Bucureşti, care a dus la defectarea sistemului de informare a publicului călător.

„Personalul responsabil din cadrul CFR SA a acţionat cu prioritate, pentru a relua informarea corectă şi completă a publicului călător, în cel mai scurt timp posibil, prin intermediul tabelelor de teleafişaj, a panourilor de informare localizate pe peroane şi a camerelor web (care transmit informaţii actualizate despre trenurile aflate în circulaţie)”, a precizat compania.

Știrea inițială. Compania Naţională de Căi Ferate CFR SA anunţă că s-a produs un deranjament în Gara de Nord Bucureşti, care a dus la defectarea sistemului de informare a călătorilor privind sosirea şi plecarea trenurilor.

„Concret, tabelele de teleafişaj, panourile de informare localizate pe peroane şi camerele de luat vederi din incinta gării nu mai funcţionează”, precizează compania.

CFR SA colaborează cu CFR Călători pentru informarea corectă şi rapidă a publicului călător.

„Regretăm disconfortul creat şi vă informăm că personalul responsabil acţionează pentru remedierea acestui deranjament, în cel mai scurt timp posibil, cu scopul de a relua informarea corectă a publicului călător”, transmite Compania Naţională de Căi Ferate. CFR SA.

Citește și:

Degajări de fum la automotorul unui tren care circula către Aeroportul Henri Coandă. Circulaţia a 3 trenuri de călători a fost afectată

Editor : Ș.R.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cine poate fi încorporat în România în caz de război. De ce au fost chemaţi tinerii în Armată
Digi FM
Mihai Onilă a fost operat de urgență. Fostul membru AXXA stârnise controverse după ce a ținut post negru 40...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Anca Țurcașiu, noi imagini inedite alături de partenerul ei, la malul mării. Fanii au fost cuceriți: „Așa...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Regula de aur pe care Matt Damon o respectă cu sfințenie pentru cele patru fiice ale sale: „Indiferent de...
Adevarul
Militarii ucraineni, verdict dur după exercițiile NATO: „Pauzele de cafea și restricțiile pentru drone nu au...
Newsweek
Modificare la pensie începând de vineri. Milioane de români vor munci mai mult înainte să iasă la pensie
Digi FM
Mihai Trăistariu, exasperat de turiștii de pe litoral. Ce îi dispare din apartamente și ce obiecte ajunge să...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Ce este "dirty soda", băutura care face furori pe internet, dar îi îngrijorează pe medici: "Este un dezastru...
Digi Animal World
Imagini rare din România. O pisică sălbatică și cei patru pui ai săi, surprinși într-un parc național
Film Now
Orlando Bloom, la bustul gol în Italia. Și-a arătat mușchii în compania noii lui iubite, un model cu peste 20...
UTV
Florin Ristei și iubita lui au sărbătorit un moment special în vacanță. Cum a surprins-o artistul pe Andreea...