Procesiune în cinstea Sfântului Papă Ioan Paul al II-lea, azi, pe străzile Capitalei

Data actualizării: Data publicării:
Papa Ioan Paul al II-lea
Papa Ioan Paul al II-lea. Foto: Getty Images

Arhiepiscopia Romano-Catolică de Bucureşti organizează, duminică, tradiţionala procesiune cu relicva Sfântului Papă Ioan Paul al II-lea pe străzile Capitalei. Sfântul Ioan Paul al II-lea este comemorat în calendarul catolic în ziua de 22 octombrie, data la care și-a inaugurat pontificatul.

Procesiunea va porni de la monumentul Sfântului Papă Ioan Paul al II-lea, situat în apropierea sediului Nunţiaturii Apostolice din Bucureşti (la intersecţia bulevardului Schitu Măgureanu cu strada Pictor C. Stahi, în vecinătatea Parcului Cişmigiu), şi va fi condusă de ÎPS Aurel Percă, arhiepiscop mitropolit de Bucureşti, potrivit unui comunicat al Arhiepiscopiei.

Vor participa preoţi, credincioşi, călugări şi călugăriţe din întreaga Arhidieceză Romano-Catolică de Bucureşti, precum şi preoţi şi credincioşi greco-catolici.

Programul ceremoniei

  • ora 14:15 Credincioșii, preoții, persoanele consacrate și ministranții se vor reuni la monumentul Sfântului Ioan Paul al II-lea
  • ora 14:30 Sfântul Rozariu în fața monumentului, în prezența ÎPS Aurel Percă
  • ora 15:00 Celebrare liturgică prezidată de ÎPS Aurel Percă și binecuvântare cu relicva Sfântului Papă Ioan Paul al II-lea
  • ora 15:15 Procesiunea va porni spre Catedrala Sf. Iosif
  • ora 15:45 Sfânta Liturghie solemnă în Catedrala Sf. Iosif, prezidată de ÎPS Aurel Percă

Anul acesta s-au împlinit 26 de ani de la vizita istorică în România a Suveranului Pontif polonez, prima vizită a unui papă în ţara noastră (7-9 mai 1999).

Relicva Sfântului Ioan Paul al II-lea

Relicva Sfântului Ioan Paul al II-lea constă într-o bucăţică de pânză cu câteva picături de sânge ale Suveranului Pontif şi a fost dăruită Catedralei Sfântul Iosif din Bucureşti la 19 mai 2011 de către cardinalul Stanilaw Dziwisz, arhiepiscop emerit de Cracovia, fost secretar personal al Papei Ioan Paul al II-lea.

Monumentul Sfântului Papă Ioan Paul al II-lea a fost amplasat la intersecţia bulevardului Schitu Măgureanu cu strada Pictor C. Stahi, la iniţiativa Nunţiaturii Apostolice în România, în colaborare cu Primăria Municipiului Bucureşti, în amintirea vizitei istorice pe care Papa Ioan Paul al II-lea a făcut-o în ţara noastră în anul 1999 - prima vizită a unui Suveran Pontif într-o ţară majoritar ortodoxă. Dezvelit la 1 august 2011, monumentul este o operă în bronz a sculptorului sloven de origine bosniacă Mirsad Begic.

Trafic restricționat

Pentru buna desfăşurare a procesiunii, traficul rutier va fi restricţionat (cu excepţia STB) în intervalul orar 14:30 - 15:30, pe str. Pictor Stahi (segmentul de drum cuprins între str. Schitu Măgureanu şi str. Ştirbei Vodă), precum şi pe str. Schitu Măgureanu (segmentul de drum cuprins între str. Grigore Cobălcescu şi str. Ştirbei Vodă), anunță Agerpres.

Deplasarea se va face pe banda I de circulaţie, sensul de mers către Catedrala Sf. Iosif.

Editor : B.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Punctele de stabilitate la pensie. Cât câștigi în plus dacă ai lucrat 26, 30, 35 sau 40 de ani
Digi FM
Credea că va deveni om de știință, azi impresionează la Hollywood. Povestea lui Homer, fiul lui Richard Gere
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Dua Lipa, apariție spectaculoasă la New York. A combinat îndrăzneț o rochie mini și delicată cu o pereche de...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Andrew Garfield rupe tăcerea despre Tom Holland. Ce crede cu adevărat despre succesorul său în rolul...
Adevarul
KAAN, avionul alternativă al Turciei la F-35 american, a mai trecut un test și se apropie de primul zbor
Newsweek
O pensionară a fost trimisă la azil pentru apartament și pensie. Secretul ascuns 40 de ani a schimbat totul
Digi FM
Operația care i-a salvat cariera lui Jon Bon Jovi. Ce l-a avertizat Shania Twain, artista care trecuse...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Noile descoperiri ale cercetătorilor despre tulburările de somn. Ce se întâmplă la nivelul creierului când nu...
Digi Animal World
Vacanță transformată în coșmar. O adolescentă de 13 ani a fost mușcată de o baracudă: „Am văzut sânge peste...
Film Now
„Mi-am făcut viața un chin!” Jim Parsons din „Teoria Big Bang” dezvăluie de ce s-a simțit îngrozitor în cel...
UTV
Florin Ristei și iubita lui au sărbătorit un moment special în vacanță. Cum a surprins-o artistul pe Andreea...