Restricţii de circulaţie în județe vizate de cod roşu de caniculă. Ce vehicule sunt exceptate 

Data publicării:
aD00NDAmaGFzaD1lYzFlZDFlNzA0M2JjMGUxMmFlYWQyN2YwMDhjMmY4YQ==.thumb
Foto: Inquam Photos/Alex Nicodim

Autorităţile au instituit luni, în intervalul 12 - 20.00, restricţii de circulaţie pentru autovehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mare d.e 7,5 tone, pe drumurile naţionale şi expres şi pe autostrăzile din judeţele Arad, Bihor şi Satu Mare, vizate de o avertizare cod roşu de caniculă

„Astăzi, în intervalul orar 12:00 - 20:00, în condiţiile avertizării meteorologice Cod Roşu emise de Administraţia Naţională de Meteorologie, ce vizează caniculă, temperaturi extreme, nopţi tropicale şi disconfort termic deosebit de accentuat, va fi interzisă circulaţia autovehiculelor cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone pe sectoarele de drumuri naţionale, drumuri expres şi autostrăzi din judeţele Arad, Bihor şi Satu Mare”, informează luni Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române.

Ce transporturi sunt exceptate

Exceptate de la aceste restricţii sunt transporturile: de persoane; de animale vii şi produse perisabile de origine animală şi vegetală; vehiculelor care participă la intervenţii în caz de forţă majoră; funerare; poştale; de echipamente de prim ajutor; pentru distribuire de carburanţi; de mărfuri sub temperatura controlată; pentru tractări vehicule avariate; pentru distribuirea de apă şi hrană în zonele calamitate; cu vehicule specializate destinate prin construcţie salubrizării; de apă îmbuteliată şi băuturi răcoritoare; de produse provenite din exploatări agricole; militare implicate în exerciţii multinaţionale; rutiere în cadrul Sistemului Garanţie Returnare (SGR);

de produse alimentare diverse (produse de panificaţie, produse de patiserie şi de cofetărie proaspete, pişcoturi şi biscuiţi, produse de patiserie şi de cofetărie conservate, zahăr şi produse conexe, cacao, ciocolată şi produse zaharoase, paste făinoase, cafea, ceai şi produse conexe, condimente şi mirodenii, produse nutriţionale speciale, diverse produse alimentare şi produse uscate, sucuri şi băuturi alcoolice şi nealcoolice, inclusiv apa minerală).

 Recomandări pentru şoferi

„În condiţiile valului de căldură persistent, în special în cazul călătoriilor pe distanţe lungi, este util să verificaţi prognoza meteo şi eventualele restricţii sau avertizări de trafic înainte de plecare”, precizează Centrul Infortrafic.

Poliţiştii recomandă şoferilor:

- Verificarea autovehiculului, în sensul de a se asigura că anvelopele au presiunea recomandată, că instalaţia de aer condiţionat funcţionează bine, iar nivelul lichidului de răcire este cel corect;

- Evitaţi călătoriile în jurul orelor de vârf ale caniculei, fiind recomandate planificarea deplasărilor dimineaţa devreme sau seara;

- În cazul călătoriilor pe distanţe lungi, efectuaţi opriri dese pentru repaus şi hidratare corespunzătoare, pentru a preveni instalarea stării de oboseală, care poate afecta vigilenţa la volan;

- Manifestaţi atenţie la semnele de oboseală cauzate de căldură, cum ar fi dificultatea de concentrare, somnolenţa, ameţeala, durerile de cap, care pot conduce la scăderea vigilenţei, cu consecinţe negative asupra siguranţei participanţilor la trafic!

- Nu efectuaţi manevre riscante, întrucât comportamentul agresiv va spori riscul de a fi implicaţi în accidente rutiere!

 

Editor : C.L.B.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Poate Poliția să stea cu radarul ascuns după un copac sau un panou? Ce spune Codul Rutier
Digi FM
A câștigat un milion de euro la loterie, apoi a aruncat biletul la gunoi. Gestul făcut muncitorii de la...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Lucian Viziru, reacție fermă după ce a fost acuzat de fani că cere bani pe TikTok: „Nimeni nu vă bagă mâna în...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Cum arată Dustin Hoffman în 2026, la 89 de ani. Cele mai bune filme și rolurile de Oscar
Adevarul
Eclipsa de Soare din 12 august 2026, spectacol rar la apus. Adrian Șonka: „O imagine pe care poate nu o vezi...
Newsweek
Care pensionari au dreptul la pensie suplimentară? Trebuie depusă cerere să o primești? Despre ce sume vorbim?
Digi FM
Și-a rupt un deget în vacanță, dar asta nu i-a stricat cheful. Halle Berry, naturală, fără machiaj, superbă...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
La câte miliarde ar putea ajunge populația Terrei până în 2070. "Sistemele de susținere a vieții pe planetă...
Digi Animal World
Descoperirea făcută de o femeie după ce a salvat un câine care urma sa fie eutanasiat. Patrupedul are o rasă...
Film Now
Jennifer Lopez a dat cărțile pe față. Ce o face să considere un bărbat cu adevărat atrăgător: „Noi, femeile...
UTV
Gina Pistol a vorbit pentru prima dată despre relația cu tatăl ei. Cum i-a schimbat viața fiica sa, Josephine