Psihologi: folosirea telefonului la volan a devenit o dependență. Multitaskingul e un mit

Data publicării:
telefon la volan
Foto: GettyImages

Psihologii spun că folosirea telefonului la volan a devenit o dependență alimentată de așteptarea în trafic, iar șoferii nu înțeleg riscurile deoarece consideră că nu li se poate întâmpla nimic în cele 5 secunde în care își verifică mesajele.„Multitasking-ul este un mit”, atrag atenția specialiștii, conform Mediafax.

„Din păcate, tehnologia a avansat atât de mult încât este extrem de seducătoare. Suntem dependenți de toate informațiile care vin și pe telefon și pe display-ul mașinii și cu cât este traficul este mai aglomerat, cu cât timpii de conducere sau de staționare în mașină este mai mare, cu atât mai mult necesitatea de a omorî un timp mort te duce în direcția acelui privit compulsiv la telefon”, a declarat psihologul Ionel Simionca, vicepreședintele Asociației de Psihologie și Siguranță Rutieră - PsihoTrafiQ.

„Primul lucru care ar putea să definească această dependență este privitul compulsiv: nu ai neapărat o nevoie, dar pui mâna pe telefon instant și probabil dependența aceasta s-a accentuat și se accentuează o dată cu tehnologia de comunicare”, a declarat Simionca.

Simionca a explicat și mecanismul care duce la dependența de a răspunde la mesaje chiar și în trafic.

„Îți trimite cineva un mesaj - el și știe că tu îl primești și își activează și tentativa de a răspunde pentru că știi că celălalt așteaptă; tu ai primit, știe că tu ai primit și tipul acesta de comunicare ne menține mai activi și ne creează o dependență de a răspunde la mesaje”.

Prin utilizarea telefonului mobil, șoferii ar putea parcurge zeci de kilometri nefiind atenți.

„Un calcul foarte simplu - trebuie să avem un raport între viteza cu care rulăm și distanța parcursă. La o viteză medie, dacă o împărțim la 3, ne va da aproximativ metrii parcurși într-o secundă. Dacă mergem cu 90 km/h sunt aproximativ 30 de metri parcurși într-o secundă. În condițiile în care noi conștientizăm că privitul la un mesaj ne ia 3-5 secunde minimum și, făcând un calcul, să spunem că pe o rază de 5 kilometri sunt 1.000 de conducători, în funcție de zona urbană, cred că 7 din 10 se uită la un moment dat la telefon. Vă dați seama cam câți kilometri se parcurg într-o relativă neatenție? Cele mai grave riscuri în trafic sunt cele invizibile ochiului”, a spus psihologul.

Șoferii nu mai au voie să atingă, practic, telefonul în timpul condusului mașinii

De sâmbătă, orice șofer care ține în mână telefonul sau îl atinge atunci când se află în mers riscă amenzi de peste 700 de lei, conform noilor reglementări ale Codului Rutier care tocmai au intrat în vigoare.

Potrivit noilor reguli de circulație, șoferii nu vor mai putea folosi telefonul mobil sau dispozitive cu ajutorul cărora se pot face înregistrări foto/video în timp ce conduc. Sancţiunea este maximum 725 de lei şi 4 puncte de penalizare, însă cei prinși ar putea rămâne și fără permis de conducere.

Până acum un șofer putea să folosească telefonul pe modul „hands free” și era amendat doar atunci când era prins de poliție că țintea telefonul la ureche.

Regulile se aplică atât șoferilor de autovehicule cât și celor care conduc alte categorii de vehicule pentru care nu au nevoie de permis de conducere, cum ar fi bicicletele. În cazul acestora, amenzile sunt chiar mai mari pentru folosirea telefonului: între 870 și 1160 de lei.

„Știți care este cea mai gravă situație, cei mai mulți conducători se uită la telefon, s-au uitat de 100 de ori, mintea noastră a reținut că nu s-a întâmplat nimic și asta menține dependența în continuare. Dacă nu ai primit niște consecințe negative, mintea reține că nu ți se poate întâmpla ție, că poți face mai multe lucruri deodată. Multitasking-ul este un mit, continuăm să facem acest lucru până la un moment critic - ajungem pe contrasens sau intrăm în autoturismul din față”, a mai explicat Ionel Simionca.

„Șoferii nu au înțeles riscurile pe care le implică acest obicei”

Dumitru Coarnă, președintele Federației Sindicatelor Naționale ale Polițiștilor și Personalului Contractual din România (SNPPC) a explicat că noile reglementări în ceea ce privește utilizarea telefonului mobil la volan se impun ca urmare a faptului că șoferii nu au înțeles de bunăvoie riscurile pe care le implică acest obicei.

“Mie mi se pare că această reglementare era necesară. În situația dată se impunea, pentru că foarte multe accidente s-au produs pe fondul neatenției provocate de folosirea telefoanelor mobile. În direct am văzut acele accidente mortale. Ar trebui ca șoferii să renunțe la telefonul mobil în timp ce se află la volan, nu cred că poți plăti amenzi mereu. Mai mult decât atât se prevede că în cazul în care săvârșești și o altă abatere în timp ce folosești telefonul mobil poate să îți fie suspendat dreptul de a conduce pentru o perioadă de 30 de zile”, a declarat pentru agenția de presă MEDIAFAX, Dumitru Coarnă.

În primele șase luni ale anului 2019, numai pe raza Capitalei polițiștii au aplicat peste 4.100 de sancțiuni contravenționale pentru folosirea telefonului mobil la volan.

Editor web: Mihnea Lazăr

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Regulă nouă la bloc. Ce trebuie să declari în 10 zile şi cine stabileşte câte persoane locuiesc într-un...
Digi FM
Răzvan l-a învins, dar Mircea Lucescu l-a sărutat pe creștet. Povestea momentului tată-fiu, care a emoționat...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Loredana Groza, picioare tonifiate și talie de invidiat în costum de baie. Apariția din Maldive a stârnit un...
Film Now
David Duchovny, cum nimeni nu l-a mai văzut. Cu perucă blondă și ruj roșu aprins, îmbrăcat în haine de...
Adevarul
Viețuitoarele cu cea mai dureroasă înțepătură din lume: „Senzație de deces iminent. Unii au implorat medicii...
Newsweek
Se schimbă vârsta standard de pensionare. Când ieși la pensie în funcție de anul în care te-ai născut?
Digi FM
Pur și simplu a îngenuncheat în fața sicriului lui Mircea Lucescu: "A fost darul lui Dumnezeu pentru fotbal"
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
De ce Paștele ortodox și cel catolic au de cele mai multe ori date diferite? Explicația pe înțelesul tuturor
Digi Animal World
A plătit 600 de lire la veterinar, crezând că pisica ei e bolnavă. Ce a aflat a doua zi a lăsat-o fără cuvinte
Film Now
Cum arată a patra soție a lui Steven Seagal, o balerină mongolă care i-a dăruit al șaptelea copil. Poze rare...
UTV
Mircea Lucescu și soția lui sunt împreună de 60 de ani și s-au cunoscut la cantina facultății. „A fost...