Rafila, despre reluarea activității: Măcar la nivel local să se poată ridica o parte din măsuri. Trebuie să avem o strategie discutată

Data actualizării: Data publicării:
Romania, pe lista tarilor din zona galbena de infectare cu coronavirus
Foto: Profimedia Images

Epidemia de coronavirus din România încă nu și-a atins vârful. Autoritățile estimează că acesta se va înregistra în următoarea săptămână, când numărul total al îmbolnăvirilor ar putea fi între 12 și 14.000 de cazuri. Profesorul Alexandru Rafila spune, însă, că este momentul în care trebuie gândită o strategie coerentă de reluare a activității.

"Există mai multe criterii care trebuie luate în considerare pentru această decizie. Există un set de criterii epidemiologice care se referă la scăderea susținută a numărului de cazuri noi, care trebuie să se petreacă într-o perioadă de minim 7-10 zile și bineînțeles că există și criterii de natură economică, care trebuie să fie considerate importante pentru că, până la urmă, economia e cea care susține sistemul de sănătate.

Se poate lua o decizie care nu trebuie să fie neapărat extinsă la nivel național, dar măcar la nivel local pentru județele care întrunesc criterii de admisibilitate, să se poată ridica o parte măsuri. Asta depinde de guvern, cum gândește să facă acest lucru, dar ar fi bine ca din timp să facem o strategie, mai ales că există un document de poziție al Comisiei Europene în acest sens. Măsurile trebuie armonizate cu cele din alte state. Noi trebuie să avem o strategie discutată, evaluată, cunoscută de toată lumea. Unele dintre problemele cu care încă ne confruntăm este lipsa de uniformitate a deciziilor de la nivel central sau local, ori lucrul ăsta trebuie articulat să avem un rezultat optim", a declarat Alexandru Rafila. 

Editor: I. I. 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Funcția ascunsă a aerului condiționat care scade factura la curent cu 30%. Mulţi români folosesc greşit...
Digi FM
Reacții ferme după proba la Limba română de la Bacalaureat 2026: „Tot ce s-a dat am făcut mai degrabă la...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Oana Radu, criticată ferm pentru ținuta purtată la un botez: „Asta nu e rochie de biserică, trebuia să fii...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Primul soț al Angelinei Jolie, de nerecunoscut la 53 de ani. Cum a apărut Jonny Lee Miller alături de fiul său
Adevarul
Sesizare penală după controlul la complexul Cosmopolis: Ministrul Mediului reclamă un „atentat la sănătatea...
Newsweek
Casa de Pensii, învinsă în instanță! Un pensionar militar a primit înapoi banii reținuți ca impozit progresiv
Digi FM
Cum să supraviețuiești „iernii economice”: Adrian Asoltanie te învață cum să-ți salvezi banii în noul episod...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Un nou studiu schimbă perspectiva asupra vaccinului anti-COVID. Rezultatele au atras atenția medicilor
Digi Animal World
Le este dor pisicilor de stăpâni când rămân singure? Ce spun specialiștii despre comportamentul lor
Film Now
Sharon Stone, mărturisire sfâșietoare despre ultimele clipe ale mamei sale: "Am înțeles că trebuie să o las...
UTV
Fiica Nicoletei Luciu a debutat pe podium la 14 ani. Kim Csergo a atras atenția cu prima ei apariție în...