Video Salariul minim din România, printre cele mai mici din UE. Doar două state se situează după țara noastră
Data publicării:
Foto: GettyImages
România este în topul țărilor cu cele mai mici salarii minime pe economie, sub 1.000 euro. Doar angajații din alte două state UE câștigă ceva mai puțin. În Luxemburg, pe de altă parte, salariul minim pe economie este de 2.700 euro, de trei ori mai mare decât în țara noastră.
Salariul minim pe economie în România este de 795 de euro, conform cifrelor Eurostat din ianuarie anul acesta. România înregistrează al treilea cel mai mic salariu minim pe economie din UE, după Letonia și Bulgaria, potrivit jurnalistei Digi24 Ligia Pricopi, care a analizat datele.
Sunt opt state europene unde salariul minim este sub 1.000 euro. În Bulgaria, de exemplu, angajații plătiți cu salariul minim pe economie primesc 620 de euro pe lună.
Pe de altă parte, cele mai mari salarii minime pe economie se înregistrează în Luxemburg, 2.700 de euro pe lună, în Irlanda și Germania peste 2.300 de euro.
Grecia, Croația, Portugalia și Spania se situează în zona de mijloc, cu salarii minime pe economie ce variază între 1.000 și 1.300 de euro.