"Donatorul poate avea satisfacția împărtășirii unei bucăți mici din el, care va ajuta cel puțin o altă persoană în mare nevoie și lasă în urma gestului său o lume un pic mai bună", spune Adrian Calomfirescu, psihoterapeut de orientare cognitiv-comportamentală, psiholog clinician, centrul MindCare, într-un interviu pentru Digi24.ro Pe de altă parte, pentru pacienți, când tratamentul medicamentos nu funcționează disperarea și temerea de moarte se intensifică. Pentru unii dintre ei plasma cu anticorpi donată poate fi ultimă speranță pentru a nu ajunge o altă cifra pe o burtiera de știri.
Adrian Calomfirescu: Nimeni nu se aștepta la o pandemie, nicio persoană nu se aștepta la lockdown și la readaptarea stilului de viață. Infecția cu SARS-CoV-2 a zguduit sistemele de sănătate și a accelerat căutarea de tratamente. Plasma donată de către persoanele care au reușit să treacă prin boală și să se vindece dezvoltând anticorpi este unul dintre aceste tratamente inovatoare.
Actul de a dona sânge sau plasmă în România nu este foarte familiar pentru cetățeni, în ciuda campaniilor intense în media, donatorii sunt în numar mic. Motivele pot fi multiple: nu a existat o educație sanitară, nu au existat modele apropiate de donatori care să fie urmate, nu înțeleg cum acea picătură de sânge poate să ajute.
De ce donează oamenii sânge sau plasmă?
Adrian Calomfirescu: În unele cazuri, prima donare de sânge/plasmă are loc datorită unei rugăminți din partea unei rude sau a unei cunoștințe care trece printr-o spitalizare dificilă. În alte cazuri, donatorul poate a trecut printr-o experiență medicală invazivă și în semn de recunoștință, merge la Centrul de Transfuzii pentru a oferi mai departe același ajutor. Poate apărea în aceste cazuri un sentiment de solidaritate între donator și pacient: „Sunt aici alături de tine, chiar dacă nu pot fi lângă tine”. Mai sunt donatorii care vin să doneze datorită propriilor valori etice. Nu în ultimul rând mai sunt și persoane defavorizate pentru care tichetele de masă din urma donării de sânge sunt esențiale.
De ce să donez? Pentru că pot salva o viață și sângele meu să încline balanța spre supraviețuire a unui bebeluș prematur sau a unei persoane care necesită produse de sânge. Dintr-o pungă de sânge se fac mai multe produse care pot salva mai multe vieți: plasmă, concentrat eritrocitar și masă trombocitară. Pentru că este un lucru moral, care nu poate fi depășit prin vreun alt act de donație obișnuită.
Al doilea pas este materializarea intenției într-un comportament activ, de a merge la Centrul de Transfuzii și de a folosi timpul personal pentru a dona. Prima experiența în afara zonei de confort este cea care rămâne întipărită în minte. Experiența într-un astfel de Centru este fluidă și bine organizată ca un mecanism eficient. Odată intrați în sistem cu carnetul de donator, timpii de așteptare sunt minimi, datorită necesității de a funcționa și cu un număr ridicat de donatori în anumite momente. Organizarea acestor centre tinde să difere destul de mult de imaginea clasică a unui spital în care timpii de așteptare pot fi ridicați.
Persoanele care donează regulat deja au integrat donarea în rutina lor anuală, se identifică ca fiind printre multe alte roluri (de părinte, de frate, de soră, de angajat) și cu rolul de donator. Și având experiența donării le este mult mai ușor să pună în aplicare intenția.
Ce ne motivează, totuși, să donăm sânge sau plasmă?
Adrian Calomfirescu: În spatele intenției de a dona se află mai mulți factori motivaționali. Un factor este reprezentat de normele sociale și de conexiunea socială. Este în spiritul civic de a ajuta o altă persoană. Ajutorul oferit crește cu atât mai mult cu cât cunosc cazul acelei persoane, fie mai apropiat căci face parte din rândul cunoștințelor, fie mai îndepărtat că am aflat din alte surse.
Alt factor ține de capacitatea de control și decizie, abilitatea de a alege când și cum dorește o persoană să doneze provoacă un sentiment de satisfacție.
Un alt factor este cel de acceptare și apartenență. Actul de donare, în special când este efectuat alături de cineva crește calitatea și legătura relației, totodată le îmbunătățește statutul social, sunt priviți din altă perspectivă de către egalii lor.
Și nu îl ultimul rând, un factor important este altruismul. Unii donatori se simt împliniți oferind asistență persoanelor nevoiașe și sunt mai preocupați de cât de mult pot face decât de procesul prin care fac asta. Pentru ei este o decizie morală, corectă pe care o iau.
O persoană care a trecut printr-o spitalizare cauzată de infecția COVID-19, în principiu ar fi mai înclinată să doneze plasmă. Actul depinde și aici de mai mulți factori. Contează în primul rând experiența persoanei în cauză. O experiență în care simptomele au fost grave și persoana a avut de luptat o va face mai empatică și mai înclinată spre a ajuta. Însă, dacă simptomele au fost medii, cu o afectare mică a capacității respiratorii, de exemplu, poate deforma percepția referitor la boală și la impactul ei asupra unor persoane vulnerabile și să banalizeze impactul. Drept urmare, pacientul recuperat poate să se gândească că nu are sens să doneze deoarece experiența nu a fost grea și sunt mai multe cazuri asimptomatice, decât grave.
Apoi, intervine desensibilizarea în fața statisticilor atât de mari, suntem mult mai înclinați spre a ne ajuta apropiații, pe care îi putem vedea, auzi și putem afla cum am reușit sa îi ajutam prin gestul nostru. Suntem construiți pentru un numar limitat de cunoscuți, unele cifre din studii indică maximul pe la 150 de persoane. În fața cifrelor care se schimbă de la o zi la alta, devenim detașați de ceea ce se întâmpla și circumspecți referitor la efortul nostru de a ajuta, dacă într-adevăr va funcționa și dacă nu va fi doar o picătură în ocean. Deși din punct de vedere medical orice mililitru de plasmă cu anticorpi poate fi un factor decisiv pentru viața unui pacient grav. Din păcate, vor mai fi pacienți vindecați care vor nega că au avut COVID, care nu cred ca a fost COVID, ci doar o pneumonie și atât. Mai există apoi niște neînțelegeri referitoare la funcționarea organismului, există o temere că dacă donează plasmă o să rămână fără anticorpi să îl apere.
Ce factori psihologici există? Sunt și alți factori care pot interveni în procesul de donare?
Adrian Calomfirescu: Pacienții care pot dona și sunt într-o cumpănă dacă să o facă sau nu, pot să resimtă un disconfort personal mult mai ridicat decât percepția beneficiului gestului. Pot apărea obstacole în actul de donare prin diverse scuze exprimate fie legate de instituție: „va fi aglomerat”; „nu vreau sa aștept”; „nu vreau să risc să mă reinfectez” sau pot să fie legate și de propria persoană: „nu am timp săptămâna aceasta”; „nu m-am gândit să donez”; „am alte responsabilități”; „nu am când să ajung pentru că centrul este prea departe”.
Astfel de scuze pot fi influențate de anumite gânduri, întrebări care alimentează comportamentele de evitare: „Cât de mare este acul? M-am săturat de ace!”; „Nu vreau să aflu că aș putea avea altceva!”; „Nu vreau să mă mai întâlnesc cu doctori!”; „Daca am donat degeaba?”; „Am suficient sânge /plasmă?”. „Ce o să se întâmple cu sângele meu și cu plasma mea?”; „Ce o să mi se întâmple după procedură? Dacă o să mi se facă rău /leșin după ce am donat?”. Aceste gânduri anxioase pot să aibă rădăcinile în diverse experiențe medicale negative sau traumatizante din trecut, care provoacă o reticență sau chiar o fobie de ace, de doctori sau de spațiile medicale din clinici sau spitale.
În fața acestui conflict interior, dacă viitorul donator reușește să își pastreze obiectivul și să își urmeze valorile, nu va face decât să diminueze anxietatea. Și poate avea satisfacția împărtășirii unei bucăți mici din el, care va ajuta cel puțin o altă persoană în mare nevoie. Un ajutor care nu poate fi echivalat printr-un alt gest pentru că nu putem fabrica sânge și plasmă artificială. Un act care pe donatori îi lasă împăcați cu ei, satisfăcuți, buni, generoși și care lasă în urma gestului lor o lume un pic mai bună.
Cum este atunci când ești de cealaltă parte a baricadei – bolnav, în așteptarea unui donator?
Adrian Calomfirescu: Speranța recuperării depinde de un tratament eficient. Un pacient grav, infectat cu SARS-CoV-2, poate suferi multiple schimbări psihologice. Faptul că este izolat pe terapie intensivă, fără să își poată vedea familia și fără să știe când îi poate revedea, crește anxietatea și stările depresive. Se adaugă monotonia zilelor, cu repetiția ritualurilor medicale, vizita medicului, tratamentul administrat de asistenți provoacă iritabilitate și uneori poate agresivitate.
Comunicarea verbală poate fi deficitară și confuză din cauza cadrelor medicale echipate pentru siguranța lor, pacienților cu măști de oxigen și dificultăți de respirație. Dificultatea de a recunoaște cadrele medicale poate crește confuzia resimțită de pacienți. Insomnia este prezentă la număr mare de pacienți internați care nu pot dormi din cauza zgomotelor de pe secție sau a unor poziții inconfortabile.
Dacă din cauza agravării problemelor respiratorii pacientul necesită intubare, este sedat și se află în comă indusă pe perioada ventilării mecanice, la ieșirea din comă pot apărea stări alterate ale conștienței, deteriorări ale memoriei, deteriorări de atenție și de concentrare, confuzie. În fața acestei răsturnări de situație, când lumea e cu susul în jos, pacienții caută un sens și o siguranță.
Când tratamentul medicamentos nu funcționează, disperarea și temerea de moarte se intensifică. Pentru unii dintre ei plasma cu anticorpi donată poate fi ultimă speranță pentru a nu ajunge o altă cifra pe o burtiera de știri.
Articolul face parte din campania MedLife ‘‘Luptăm până la ultima picătură de plasmă. ÎMPREUNĂ!‘‘. MedLife oferă donatorilor test RT-PCR gratuit pentru confirmarea vindecării si 2 screening-uri medicale complete post donare.
În medie, la fiecare 15 secunde, în lume, o persoană moare din cauza noului coronavirus. În România, sunt zeci de decese în fiecare zi. Acum stă doar în puterea noastră să încetinim acest ritm, să nu îi lăsăm și pe alții să se transforme într-un număr. Dacă ești printre cei care au învins boala, acum poți face ceva pentru a salva o altă viață: DONEAZĂ PLASMĂ!
Articol sustinut de MedLife 
