Care este starea Laviniei, pacienta cu arsuri infectată la Floreasca și transferată în Belgia. Anunţul surorii sale: „Rămâne un mister”

Data publicării:
lavinia
Pacienta internată în Spitalul Floreasca din Capitală, cu arsuri pe 70% din corp, şi transferată apoi în stare gravă la un spital din Belgia a reuşit să stea într-un fotoliu. Foto: Facebook

Pacienta internată 53 de zile în Spitalul Floreasca din Capitală, cu arsuri pe 70% din corp, şi transferată apoi în stare gravă, cu multiple infecţii, la un spital din Belgia, a reuşit, joi, să stea într-un fotoliu, fiind mutată cu ajutorul unui robot special, potrivit News.ro. Alina Alexandru, sora Laviniei Vlad, a anunţat pe pagina sa de Facebook că sora sa se temea că va „trăi” aceeaşi durere ca în spitalul bucureştean dacă va încerca să se ridice, însă acest lucru nu s-a întâmplat. 

„Azi, cu ajutorul unui robot, Lavinia a fost mutată din pat pe un fotoliu. Scopul a fost de a o ajuta să facă paşi către momentul când va putea singură, cu ajutorul kinetoterapeutului, să se ridice în şezut la marginea patului. Nu, nu a fost pusă să se ridice ea singura, nu a fost pusa să stea în picioare cu sângele şiroind din plăgile neoperate, nu a fost lăsată să urle de durere şi să leşine. Un robot existent în rezerva ei a fost cel care a făcut posibil aceasta mutare”, a anunţat, pe pagina sa de Facebook, Alina Alexandru, sora Laviniei Vlad.

Ea a povestit că sora sa „a plâns toată dimineaţa, de frică că iar va trai durerea”, că o ia de la capăt şi că nu va mai rezista o dată să încerce să se ridice.

„Experienţa trăită anterior o împiedică să îşi aducă aminte că nu a fost vreodată pusă în astfel de situaţii de la sosirea ei aici (n. red. îmn spitalul din Belgia). Atât de puternic era ecoul a ceea ce trăise în aşa-zisul centru de arşi Floreasca, încât azi nu mai reuşea să vadă nicio urmă de speranţă că ar putea fi altfel, că ar putea să se bucure de părăsirea patului de spital pentru câteva minute, fară să o doboare durerea”, explică Alina Alexandru.

Ea spune că a încercat să-şi liniştească sora încă „de la prima oră a dimineţii”, când a sunat-o şi „se îneca de plâns şi groază”.

„Am încercat să îi amintesc că aici nu a fost lăsată vreodată să îndure durerea. Totuşi mesajul meu se pierdea în întunericul lăsat în sufletul ei de ceea ce a trăit deja. Când a venit momentul, doar a închis ochii şi a strâns din dinţi, a făcut un efort să îşi mai acorde o dată încrederea unei echipe medicale. Rezultatul îl vedeţi în poza alăturată (FOTO). Nu a stat doar cele 15 minute promise, a reuşit să rămână 50 minute pe fotoliu. S-a bucurat nespus că nu mai era prizonieră pe un pat de spital. Abia aşteaptă următoarea mutare către fotoliu. Simte că e un prim pas spre părăsirea patului şi apoi a spitalului”, a povestit Alina Alexandru.

Ea a adăugat că surorii sale i-au fost scoase bandajele de la braţe şi că acum poartă „doar compresivele”, pe care „le va purta mult timp înainte”.

„Rămâne un mister de ce aici poartă compresive şi bandaje, dar în spitalul din România era lăsată descoperită, cu plăgile neacoperite. Tot un mister rămâne faptul că reuşeşte să se recupereze fără durerile crunte care au însoţit-o şapte săptămâni, înainte de transferul ei aici. Face febră, în continuare. Riscul unui şoc septic nu a părăsit-o, dar starea ei generală s-a îmbunătăţit şi s-a renunţat la sonda nazală. Paşi mici, dar extrem de importanţi, spre vindecare. Epuizată emoţional, aşa am lăsat-o azi, după vizită, dar optimistă şi fără lacrimi şi durere. Pentru că bucuria de pe chipul ei şi faptul că azi a mai făcut un pas către întoarcerea acasă se datorează faptului că aţi fost alaturi de noi şi aţi făcut posibil transferul ei, vă mulţumesc, încă o dată”, a mai menţionat Alina Alexandru.

Ea a mai povestit că pe sora sa „a întristat-o enorm” să citeasca depre explozia din Bacău, cu patru victime, dar că „s-a bucurat, în schimb”, să citească că Ministerul Sănătăţii „le va oferi şansa” de a nu trăi experienţa ei „în drumul către vindecare” şi că vor fi transferaţi „imediat” către centre unde „vindecarea nu se află la capătul unui drum plin de durere”.

În vara acestui an, Lavinia Vlad a fost internată cu arsuri pe 70% din suprafaţa corpului, în urma exploziei centralei de apartament din locuinţa sa, fiind dusă la Spitalul Floreasca din Bucureşti, unde a stat 53 de zile, timp în care a fost infectată cu mai multe bacterii, în cele din urmă fiind transportată la un spital din Belgia.

Sora sa, Alina Alexandru, şi ea pacientă în spitalul bucureştean, fiind una dintre persoanele donatoare de piele pentru Lavinia, a adus, într-o scrisoare deschisă adresată managerului unităţii sanitare, acuzaţii grave privind modul în care sunt gestionaţi marii arşi. Femeia a vorbit despre lipsa unor măsuri elementare de igienă, cum ar fi faptul că uşile rezervelor pacienţilor critici sunt ţinute deschise sau că personalul intră la ei fără a se schimba după ce vine de afară, dar şi fără mască sanitară.

Aparţinătoarea a relatat cum bolnavii nu sunt ajutaţi de psiholog, iar surorii sale nu i s-a adus nici măcar o oglindă să vadă că faţa nu i-a fost desfigurată, femeia amintind, în acest context, că orice bolnav poate lupta mai eficient cu boala dacă starea sa psihică este una bună.

Editor : A.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Nicușor Dan, despre ce au discutat Mirabela Grădinaru şi Donald Trump la Ankara. Imaginea momentului de la...
Digi FM
Ce note au luat copiii vedetelor la BAC 2026. Nepoata lui Mircea Badea a reușit performanța supremă
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Andreea Bălan, apărată de soț după ce s-a zis că ea îi afectează performanța: "Cel mai mare susținător al...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Will Smith și Jada Pinkett Smith locuiesc din nou împreună, după ani de separare. Ce i-a făcut să dea o nouă...
Adevarul
Tulburarea neștiută de care suferă Matt Damon. Dieta severă pentru filmul The Odyssey a scos adevărul la...
Newsweek
Guvernul, dat în judecată. Se cer pensii indexate și bani mai mulți pentru pensionarii cu grupe. Sunt șanse?
Digi FM
Job de vis la Palatul Buckingham. Regele Charles caută un angajat pe care îl plătește cu 60.000 de euro pe an...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
"Stomacul meu se mănâncă singur". Bryan Johnson, milionarul care vrea să trăiască până la 160 de ani, a...
Digi Animal World
De ce își pune câinele laba pe tine când îl mângâi. Mulți stăpâni interpretează greșit gestul
Film Now
Fenomenul din cinematografe: un film care a costat doar 750.000 de dolari a depășit „Rocky” și a încasat...
UTV
Fiica Nicoletei Luciu a debutat pe podium la 14 ani. Kim Csergo a atras atenția cu prima ei apariție în...