Coordonatorul demis al Centrului de Arși de la Floreasca amenință că-l dă în judecată pe ministrul Rogobete

Data publicării:
Spitalul Floreasca
Spitalul Floreasca. Foto: Profimedia Images

Situație fără precedent în sistemul medical românesc. Coordonatorul demis al Centrului de Arși de la Floreasca, Paul Neagu, îl notifică oficial pe ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, și amenință că-l dă în judecată. El îl acuză pe Rogobete de declarații publice defăimătoare, făcute fără probe. Printr-un document oficial trimis de un cabinet de avocatură, ministrul este somat să își retragă vorbele. De asemenea, medicul îl reclamă pe Alexandru Rogobete și la Colegiul Medicilor, pe motiv că i-ar fi distrus imaginea și ar fi dus la demiterea lui ilegală.

Fostul coordonator al Centrului de Arși de la Floreasca consideră că declarațiile ministrului Sănătății sunt „un veritabil atac la persoană”, fără să aștepte finalizarea anchetelor, deși ministrul avea informații despre ce se întâmplă acolo de la Corpul de Control și Inspecția Sanitară de Stat. Ce l-a deranjat pe Paul Neagu este că Alexandru Rogobete i-a cerut demisia public și a spus că șeful Centrului de Arși de la Spitalul Floreasca de dovadă „de iresponsabilitate crasă și nepăsare, aroganță și indolență” și l-a acuzat că nu și-a coordonat echipa.

La Digi 24, ministrul Sănătății a precizat că nu acuză medicul - poate e un medic excepțional - acuză însă coordonatorul pentru că nu și-a coordonat echipa. Paul Neagu îl acuză însă pe ministru de limbaj nedem de un ministru al Sănătății față de un medic - cadru didactic, potrivit notificării pe care i-a trimis-o ministrului Sănătății.

Neagu îi mai cere lui Rogobete să ia măsuri pentru ca din mediul online să dispară articolele cu declarațiile ministrului, acuzatoare la adresa lui. Tot prin intermediul avocatului, fostul coordonator al Centrului de Arși a făcut o plângere și la Colegiul Medicilor din România, în care sesizează încălcarea legii și linșalul mediatic comise de către ministrul Sănătății și de către managerul Spitalului Clinic de Urgență București.

El solicită Colegiului „întreprinderea tuturor demersurilor necesare pentru a-i apărea onoarea și reputația profesională”. Fostul coordonator a fost deranjat și de faptul că ministrul Sănătății a spus că Neagu și-a prelungit concediul, deși medicul spune că nu este adevărat, iar managerul nu i-a făcut chemare din momentul în care scandalul infecției cu o ciupercă periculasă în Centrul de Arși a început.

Editor : M.B.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Digieconomic
Ajutor financiar de până la 1.200 de lei pentru persoanele vulnerabile, propus în Parlament. Cine ar putea...
Digi FM
"Cred că am pierdut o casă și ceva". Rică Răducanu, dezvăluiri despre marele viciu al vieții sale
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Gina Pistol a dat din casă! Ce obicei al lui Smiley o scoate din sărite după aproape 10 ani împreună: „Nu ne...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Margot Robbie a renunțat la inhibiții! Actrița și-a schimbat complet look-ul și a apărut într-o rochie...
Adevarul
Două capre au devenit atracția unui cartier din Tokyo după ce au fost aduse să „tundă iarba”
Newsweek
Curtea de Conturi: 2.200.000 de pensii recalculate „în minus”. Casa de Pensii: „Minciuni. Nu dăm banii!”
Digi FM
Satul care a ajuns o ruină! Doar trei familii mai locuiesc aici, iar una dintre cele două biserici a fost...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
De ce sacrificau incașii copii pe vârfurile munților și ce pățeau aceștia înainte de moarte. Descoperire...
Digi Animal World
Invazie de furnici care pot lăsa locuințele fără curent. Milioane de insecte au pus stăpânire pe sudul...
Film Now
Cum arată azi actrița din „Matilda”. Mara Wilson, alături de „unchiul Danny” la 30 de ani de la lansarea...
UTV
Bianca Censori a întors toate privirile la revenirea lui Kanye West în lumea modei. Apariție rară alături de...