Reprezentanții Sanitas s-au întâlnit cu Rogobete. Ce drepturi salariale recuperate şi venituri majorate în 2027 pentru angajații din să

Data publicării:
sanitas rogobete
Foto: Sanitas/ Facebook

Reprezentanţii Federaţiei Sanitas s-au întâlnit miercuri cu ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete, şi cu echipa tehnică a acestuia. Ei au discutat despre perspectivele salariale pentru anul 2027, necesitatea unei noi legi a salarizării, precum şi despre eliminarea restricţiilor care afectează personalul şi activitatea unităţilor sanitare.

„Federaţia SANITAS a subliniat că anul 2027 trebuie să aducă soluţii concrete, nu o nouă etapă de amânare a problemelor acumulate în sistem'', se arată într-o postare pe pagina de Facebook a federației, relatează Agerpres.

În cadrul întâlnirii, sindicaliştii au susţinut următoarele priorităţi:

O nouă lege a salarizării, construită prin negocieri reale cu partenerii sociali

Federaţia SANITAS solicită ca viitoarea lege a salarizării să reflecte valoarea, complexitatea şi responsabilitatea muncii din sistemul public de sănătate şi să ofere un tratament echitabil tuturor categoriilor profesionale.

"Am subliniat încă o dată necesitatea unui proces autentic de negociere, în care partenerii sociali să participe efectiv la construirea soluţiilor, nu doar să fie consultaţi asupra unor decizii deja formulate. Totodată, am solicitat evaluarea impactului bugetar al aplicării integrale a Legii-cadru nr. 153/2017, pentru a stabili dimensiunea reală a obligaţiilor salariale rămase neîndeplinite", a declarat preşedintele Federaţiei, Iulian Pope.

Soluţii de creştere a veniturilor pentru anul 2027 şi recuperarea drepturilor salariale neacordate

Până la adoptarea unei noi legi, SANITAS consideră esenţială identificarea unor mecanisme care să permită creşterea veniturilor angajaţilor din Sănătate în anul 2027, menţionează sursa citată.

Drepturile salariale prevăzute de lege, dar neacordate ca urmare a aplicării incomplete a acesteia trebuie să constituie un punct de plecare în identificarea soluţiilor pentru 2027. Este necesară atât recuperarea acestor drepturi, cât şi corectarea inechităţilor care continuă să afecteze diferite categorii de personal, precizează sursa citată.

Eliminarea restricţiilor care afectează personalul şi activitatea unităţilor sanitare

SANITAS a solicitat revizuirea şi eliminarea măsurilor restrictive introduse prin ordonanţele adoptate de Guvernul Bolojan în cursul anului 2026, care au afectat drepturile angajaţilor şi capacitatea de funcţionare a Sănătăţii.

''Am insistat asupra necesităţii asigurării personalului suficient, a eliminării blocajelor privind ocuparea posturilor şi a înlăturării restricţiilor care împiedică desfăşurarea activităţii în condiţii normale'', transmit sindicaliştii.

Asigurarea unei finanţări adecvate şi predictibile pentru Sănătate

Federaţia SANITAS a atras atenţia asupra necesităţii asigurării resurselor financiare pentru funcţionarea corespunzătoare a sistemului public de sănătate până la sfârşitul anului 2026 şi pentru fundamentarea realistă a bugetelor aferente anului 2027.

SANITAS consideră că dialogul cu Ministerul Sănătăţii trebuie să se concretizeze în măsuri asumate la nivel guvernamental, cu efecte reale asupra veniturilor şi condiţiilor de muncă ale angajaţilor.

"Am subliniat, în mod special, dificultăţile de finanţare cu care se confruntă sistemul public de sănătate şi necesitatea unui mecanism bugetar stabil, care să garanteze continuitatea serviciilor şi plata integrală a drepturilor angajaţilor. Subfinanţarea nu poate continua să fie compensată prin sacrificiile personalului sau prin diminuarea calităţii serviciilor oferite populaţiei. Un sistem sanitar performant nu poate fi construit prin limitarea resurselor umane şi financiare de care depinde. Pentru SANITAS, priorităţile dialogului social din următoarea perioadă sunt clare: venituri echitabile, recuperarea drepturilor salariale neacordate, finanţare corespunzătoare şi eliminarea restricţiilor care afectează funcţionarea sistemului", a precizat Iulian Pope.

Subiecte discutate au mai fost: plata corectă a gărzilor, sporului de ture şi a orelor prestate în zilele de sâmbătă/duminică şi sărbători legale; plata gărzilor efectuate de medicii rezidenţi; acordarea voucherelor de vacanţă până la sfârşitul anului; reclasificarea spitalelor; revizuirea normativului de personal, au precizat reprezentanţii SANITAS.

Editor : M.B.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Digieconomic
Cine plătește amenda dacă mașina este condusă de altă persoană. Ce obligații are proprietarul autoturismului
Digi FM
Theo Rose, după ce a fost criticată că a cântat la botezul fiului lui Alfred Simonis: "Am știut numele...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Cher reacționează după ce Michael Douglas a ironizat câștigarea Oscarului de către artistă, în 1988, în fața...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Pierce Brosnan, despre actorul cu cele mai mari șanse să fie noul James Bond: „E atât de puternic”. Au jucat...
Adevarul
Un cătun întreg, la prețul unui tractor vechi. Un cuplu a cumpărat șapte case și două hambare cu doar 30.000...
Newsweek
Ce pensie primești daca ai lucrat pe salariul mediu 35 sau 40 de ani? Câte puncte obții?
Digi FM
Țara din Europa care ar putea intra la anul în UE. A devenit tot mai populară și pentru vacanțele românilor
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Cum reușesc japonezii să îmbătrânească frumos. Obiceiurile care îi ajută să rămână activi și după 80 sau 90...
Digi Animal World
Monstrul care a îngrozit Africa! Cântărește 900 de kilograme, a ucis 300 de oameni și a scăpat de toate...
Film Now
Ultimele zile ale lui Eric Dane, povestite de soție. Ce s-a întâmplat în spital înainte ca actorul să moară...
UTV
Iulia Vântur se deghiza în agent de pază ca să ajungă la Salman Khan, în timpul filmărilor din România...