Două cazuri de antrax confirmate în România

Data publicării:
antrax vazut
Foto: Profimedia

Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare Medico-Militară „Cantacuzino” a confirmat în această seară diagnosticul de antrax pentru două persoane internate la Institutul Naţional de Boli Infecţioase „dr. Matei Balş” din Bucureşti.

Ministerul Sănătăţii informează că ambii pacienţi sunt în stare stabilă şi se află sub atenta supraveghere a medicilor.

Astfel, un pacient are o formă uşoară, cutanată, iar fiul are o formă medie a bolii, dar fără risc de complicaţii.

„Amândoi au primit tratament şi toate îngrijirile adecvate, încă din momentul suspiciunii diagnosticului”, afirmă sursa citată de Agerpres.

MS reaminteşte că pacienţii au semnalat că au manipulat şi consumat carne de oaie provenind din gospodăria proprie.

Medicii subliniază că există un risc minim de transmitere între oameni.

Ministerul Sănătăţii susţine că se află în contact permanent cu cadrele medicale implicate în gestionarea cazurilor şi se asigură că toate măsurile de prevenire a răspândirii posibile a infecţiei sunt respectate cu rigurozitate.

Editor : Liviu Cojan

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Digieconomic
Cine moștenește datoriile unei persoane decedate și în ce condiții pot fi obligați moștenitorii să le...
Digi FM
Cornel Dinu, în pragul disperării la 78 de ani. Ce pensie are, de fapt, legenda lui Dinamo și câți bani îi...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
CRBL a șters toate fotografiile cu iubita mai tânără cu 23 de ani. Ce se întâmplă, de fapt, între artist și...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Colin Farrell, moment emoționant alături de fiul său diagnosticat cu o boală neurologică rară: "Sunt mândru...
Adevarul
Ce pensionari vor primi taloane de pensie cu cod QR și ce pot face cu ele
Newsweek
Cum a motivat CCR că plafonarea pensiilor militare respectă Constituția? De ce pensia nu crește cu soldele?
Digi FM
Alegeri SUA. Ce sunt "midterms" și de ce sunt atât de importante
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Cum reușesc japonezii să îmbătrânească frumos. Obiceiurile care îi ajută să rămână activi și după 80 sau 90...
Digi Animal World
Trei pui de veveriță, prinși într-un nod imposibil! Veterinarii au intervenit de urgență pentru a le salva...
Film Now
Nicolas Cage, evacuat din vila de 10,5 milioane de dolari. A ajuns să locuiască în hoteluri
UTV
Cum arată casa lui Florin Dumitrescu decorată de Crăciun. Surpriza pregătită pentru soția lui, Cristina...