Pacienți în stare gravă și bătrâni, umiliți într-un spital fără lift

Data actualizării: Data publicării:
pacienti

De 40 de ani, mii de pacienţi ai Spitalului din Novaci, judeţul Gorj, se chinuie să ajungă în secţiile în care trebuie să fie trataţi. Chirurgia şi recuperarea medicală se află la etajele superioare ale clădirii în care nu există lift. Zi de zi, oameni în stare gravă sau bătrâni sunt ajutaţi de rude şi de infirmieri să urce treptele.

În cel mai optimist scenariu, un lift ar putea fi instalat într-un an. Conducerea spitalului spune că o soluție este greu de găsit, clădirea nefiind proiectată ca spital și nu are infrastructura necesară adaptată nevoilor. Astfel, pacienții imobilizați la pat sunt duși cu targa de brancardieri sau rude la secțiile de chirurgie, neurologie și recuperare medicală care se află la etajele superioare ale clădirii.

Directorul spitalului a cerut bani la primărie și la ministerul Sănătății însă a primit doar promisiuni, așa că a făcut economii. A strâns 70.000 de euro, bani necesari instalării unui lift.

Spitalul din Novaci are 130 de paturi și asigură asistență medicală pentru 60.000 de locuitori din oraș și din localitățile limitrofe.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Digieconomic
Impozitarea proprietăților la valoarea de piață nu va fi introdusă în 2027. Anunțul ministrului Finanțelor
Digi FM
O fetiță de 9 ani, lăsată nemâncată la școală pentru o datorie de doar 12 euro! A fost singura din clasă care...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
"Știe cum să aibă grijă de o femeie". Cine este bodyguard-ul lui Jennifer Lopez, bărbatul care a cucerit...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Debut record pentru un film străin la box-office-ul nord american. Senzația lunii noiembrie
Adevarul
Trabant, mașina ridiculizată în Occident, dar așteptată ani întregi în comunism. Ce putea și ce nu putea să...
Newsweek
Transferul dosarului de pensie. Cât durează și cine îți plătește pensia în cele trei luni de așteptare?
Digi FM
Rică Răducanu, dezvăluiri la 80 de ani despre pensie și banii pierduți de-a lungul vieții. De ce soția este...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
De ce sacrificau incașii copii pe vârfurile munților și ce pățeau aceștia înainte de moarte. Descoperire...
Digi Animal World
Ce s-a întâmplat cu o broască după ce a înghițit un licurici. Imaginile sunt virale: „E o nebunie”
Film Now
Misterioasă și seducătoare. Charlize Theron, apariție spectaculoasă într-o rochie verde ca smaraldul. „Cea...
UTV
Bianca Censori a întors toate privirile la revenirea lui Kanye West în lumea modei. Apariție rară alături de...