Ce despăgubiri puteți primi dacă avionul întârzie mai mult de trei ore

Data publicării:
Terminal de l a roport international de Bangkok

Aşteptaţi să decolaţi de pe aeroport spre o destinaţie internaţională aflată la peste 1.500 de kilometri distanţă. Dacă avionul are o întârziere de mai bine de două ore, compania aeriană este cea care trebuie să vă pună la dispozioţie mese, băuturi răcoritoare gratuite dar şi două apeluri telefonice.

În cazul în care întârzierea depăseşte cinci ore, aveţi chiar dreptul să vi se ramburseze în totalitate costul biletului.Totul într-un termen de șapte zile.

Există şi cazuri în care puteţi cere despăgubiri. Regula este ca întârzierea avionului să depăşească trei ore. Puteţi cere 250 de euro pentru un zbor de până în 1.500 de kilometri, 400 de euro pentru zborurile cuprinse între 1.500 şi 3.000 de kilometri şi peste 600 de euro pentru restul zborurilor pe care le-aţi ratat.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce salariu are Ilie Bolojan ca premier. Tabel comparativ cu veniturile prim-miniștrilor europeni
Digi FM
Șeful ITM București, Costel Grojdea, vine la serviciu cu un Lamborghini de 300.000 de euro. Mașina nu apare...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Lucian Viziru, declarații rare despre plecarea din România. Din ce își câștigă banii în prezent: „Nu m-am...
Film Now
Jennie Garth, dezvăluiri despre divorțul de Peter Facinelli. Momentul care i-a distrus complet căsnicia
Adevarul
Iranul îl ironizează pe Trump cu un videoclip AI controversat: liderul american, aruncat în Iad de Iisus
Newsweek
Veste excelentă de la Casa de Pensii. 110.000 pensionari vor primi un ajutor de 1.400 lei. Cum se dau banii?
Digi FM
Fiul lui Hulk Hogan, confesiuni la 9 luni de la moartea wrestlerului: "Șocant și neașteptat. Era plin de...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
La un pas de moarte din cauza cercelului din nas. Cazul bizar al unei tinere: "Am făcut chiar și o scrisoare...
Digi Animal World
Trei rase de câini pe care ar trebui să le eviți. Una poate „ucide lupi”
Film Now
Sandra Bullock, noua vedetă de pe Instagram. 4 milioane de fani în 5 ore, cu Jennifer Aniston printre ei: "E...
UTV
Mihaela Rădulescu vorbește despre conflictul cu familia lui Felix Baumgartner. „Mi-au împachetat lucrurile ca...