Cum a arătat cea mai importantă zi de pelerinaj la Sfânta Parascheva

Data actualizării: Data publicării:
Sfânta-Parascheva-hram-2017

Cel mai mare pelerinaj religios din România, cel de la moaştele Sfintei Parascheva de la Iaşi, a ajuns în cea de-a cincea şi cea mai importantă zi. La slujba religioasă au luat parte peste 20.000 de credincioşi. Alţi 40.000 aşteptau la coadă, să ajungă să se roage la racla cu moaştele ocrotitoarei Moldovei. După ore bune de stat la rând, zeci de pelerini şi-au pierdut răbdarea şi s-au îmbrâncit ca să ajungă mai repede în faţă. A fost nevoie de intervenţia jandarmilor.

Bulevardul din faţa catedralei Mitropolitane din Iaşi a fost neîncăpător pentru oamenii veniţi să ia parte la hramul Sfintei Parascheva.

- Noi venim de foarte mult timp aici la Iaşi şi simţim foarte mult ajutorul Sfintei Cuvioase Parascheva. E ceva extraordinar, nu se poate explica în cuvinte ceea ce simţim, mai ales când ajungem la racla sfintei.

Peste 155.000 de oameni s-au rugat la moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva şi a Sfintei Tecla în primele cinci zile de pelerinaj.

Constantin Radu e medic rezident, s-a stabilit cu familia în Germania, dar nu putea lipsi de la Iaşi în ziua sfântă.

„Are cea mai mare putere. Aşa cum mergem la ziua unui sărbătorit atunci se bucură cel mai mult. Mă rog să pot să îi ajut pe oameni, fiind în domeniul chirurgiei, îmi doresc să îi fac bine”, spune el.

„Suntem plecaţi de vreo trei ani şi acum am reuşit în sfârşit să ne facem timp liber şi să venim aici pentru aceste zile binecuvântate”, a adăugat Petronela Radu.

Coadă a fost şi la cantina socială, unde au fost împărţite 60.000 de sarmale pelerinilor.

- Am venit la masa pelerinului.

- Aţi fost şi la rând?

- Nu, acum urmează, că am stat şi era prea aglomerat, îmi e foame şi pe urmă mă duc.

Slujba a fost oficiată de peste 50 de ierarhi şi preoţi din ţară şi din străinătate. Prezent a fost şi Înaltpreasfinţitul Nicholas, Mitropolit de Hama, din Siria.

„Preasfinţia Sa slujeşte într-o biserică nou construită pe ruinele unei alte biserici care a fost dărâmată datorită conflictului de acolo”, a spus Înaltpreasfinţitul Teofan, mitropolitul Moldovei şi Bucovinei.

„Sunt dispăruţi! Maicile, preoţii au fost decapitaţi. Amintesc numai câteva cazuri prin care noi trăim”, a spus Înaltpreasfinţitul Nicholas, Mitropolit de Hama.

Pelerinajul se va încheia duminică, după ce şi ultimul pelerin aflat la coadă va reuşi să se roage la racla Sfintei Parascheva.

 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cât este ajutorul de deces în 2026 și în câte zile lucrătoare se obţine. Actele necesare pentru a primi banii
Digi FM
O elevă eminentă a fost suspendată chiar în prima zi de școală. Motivul neașteptat pentru care a refuzat să...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
„Arată de 32!” Elizabeth Hurley, apariție spectaculoasă la 61 de ani, în costum de baie. Fanii au reacționat...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
„Practical Magic 2”, debut dezamăgitor la box-office. Cât a încasat în primul weekend filmul cu Nicole Kidman...
Adevarul
„Și ce-mi faceți?” Ce se întâmplă într-o clasă a VII-a în timpul orei: „Unul doarme, patru filmează pentru...
Newsweek
Avertisment dur: În următorii 5 ani ies la pensie 1.300.000 români. Nu are cine le plăti pensia!
Digi FM
Imagini rare cu Mel Gibson și fiica sa. La 16 ani, Lucia este deja la fel de înaltă ca tatăl ei
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
O „dualitate fascinantă”. Oamenii de ştiinţă au descoperit la o femeie de 117 ani atât semne de îmbătrânire...
Digi Animal World
Au comandat o pizza, dar s-au trezit cu un musafir nepoftit. Ce a găsit o familie din Australia lângă...
Film Now
Ce spune Chris Rock despre palma primită de la Will Smith, la patru ani de la incident: "Am avut o zi...
UTV
Alina Șerban a câștigat Premiul Publicului la Veneția. Filmul „Eu contez” este inspirat din viața regizoarei