Hobby sezonier. Moş Craciun de Dolj strânge bani tot anul pentru a oferi cadouri copiilor săraci

Data publicării:
Mos Craciun saraci

Printre copiii nevoiaşi, cu sacul plin de cadouri. Aşa îşi petrece Mădălin Petcu, de 10 ani, Crăciunul. Trece pe la fiecare familie din comuna Celaru, despre care ştie că are greutăţi. Anul acesta are o listă cu aproape 100 de copii din 70 de familii nevoiaşe. Părinţii spun că nu şi-au permis niciodată să aducă această bucurie celor mici.

Vă daţi seama că sunt cei mai fericiţi copii din lume. Îi mulţumesc lui moşu că, uite, s-a gândit la ei să le aducă şi lor ceva”, a spus Ionela Tănase, mama copiilor.

Familia Ionescu trăieşte într-o cameră din chirpici de 15 metri pătraţi, fără curent electric. Venirea Moşului a adus un pic de bucurie.

„Foarte frumos şi îi mulţumesc din suflet. Avem curent doar de la public. Seara se aprinde”, a spus Tudorel Ionescu.

Mădălin Petcu spune că, oricât de mult ar încerca, nu poate face atât cât şi-ar dori când vede atâta sărăcie şi suferinţă în jur.

Aşa simt eu că este Crăciunul. Practic, este o zi ca oricare, dar eu, făcând în fiecare noapte de ajun chestia asta, mă determină să lupt în continuare şisimt că ăsta e Crăciunul la noi, la români”, a spus Mădălin Petcu, Moş Crăciun din Celaru.

Mădălin Petcu reuşeşte să strângă bani dintr-o mică afacere deschisă în comună. Acum vrea să înfiinţeze o fundaţie prin care să strângă mai mulţi bani. Anul acesta a fost ajutat şi de un prieten, student la teologie, care a donat tot ce a strâns după ce a mers la colindat.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Hidroelectrica majorează prețul energiei de la 1 octombrie. Cât vor plăti în plus românii la factura de...
Digi FM
ANAF vinde o vilă de 315 mp cu doar 25.800 de euro, dar nimeni nu o cumpără. Detaliile importante ascunse în...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Mădălina Ghenea, show pe covorul roșu la Veneția. A apărut în ținută decoltată din piele și s-a jucat...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Natalie Portman a născut la 45 de ani. Cine este tatăl celui de-al treilea copil al actriței, omul alături de...
Adevarul
Ion M. Ioniță, la „Interviurile Adevărul”: Cine ar putea fi noul premier și ce s-ar întâmpla cu România dacă...
Newsweek
Pensii militare: CCR a obligat Casa de Pensii să restituie unui pensionar impozitul reținut ilegal din pensie
Digi FM
Imagini dramatice. Pilotul Ollie Millroy, salvat din flăcări de un adversar, pe circuitul din China: "Sunt în...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Ce găteau, de fapt, oamenii din Epoca de Piatră? Descoperirile sunt surprinzătoare
Digi Animal World
Și-a pierdut orice speranță! Unde a fost găsit, după 8 ani, calul rar furat din ferma unei femei: „A fost un...
Film Now
Robert Pattinson și Suki Waterhouse, moment romantic la Veneția. S-au sărutat în aplauzele publicului după...
UTV
Mihai Bobonete a dezvăluit de ce a concediat bona copiilor săi: „A treia oară a recunoscut”