Video&Foto Insule private, de vânzare în Grecia. De la cât pornesc prețurile și ce condiții li se pun cumpărătorilor

Data actualizării: Data publicării:
insula pustie vazuta de sus
Insula St. Athanasios, Grecia. Foto: Twitter/ Greek House

Dacă ai visat vreodată să ai o insulă întreagă doar a ta și dispui de aproximativ două milioane de dolari, află că, în acest moment, în Grecia există cinci astfel de insule care așteaptă să aibă un proprietar. Deși pentru oricine nu se numără printre bogații planetei, prețul poate părea unul destul de mare, este mult mai mic în comparație cu cel al unei cabane de schi în stațiunea americană Aspen, de exemplu. În plus, oricine poate deveni proprietarul unei insule grecești, indiferent de naționalitate, potrivit greekcitytimes.

Grecia le permite de ani buni, atât localnicilor, cât și străinilor, să cumpere o insulă, anunţurile fiind publicate periodic pe site-urile de specialitate.

Deși oricine poate deveni proprietarul unei astfel de insule, indiferent de naționalitate, există câteva excepții atunci când este vorba despre o insulă aflată în apropierea unei frontiere naționale sau a unui teren militar. Astfel, cetățenii non-europeni nu vor primi permisiunea de cumpărare a insulelor în apropierea frontierelor naționale sau a punctelor strategice.

De ce ai nevoie pentru a cumpăra o insulă în Grecia

Pentru a deveni proprietarul unei insule grecești, este obligatoriu să obțineți un număr fiscal sau AFM. AFM-urile sunt accesibile și se pot obține de la orice birou fiscal, pentru asta fiind necesar doar un pașaport valabil.

Mai mult, fondurile pentru proprietățile cumpărate în Grecia trebuie să fie contabilizate prin intermediul unui „bilet roz”, care dovedește proveniența fondurilor. În cazul în care proveniența banilor nu poate fi dovedită sau dacă nu își emite un bilete roz, autoritățile elene își vor asuma banii drept venit.

De asemenea, cumpărătorii străini trebuie să își angajeze un avocat din Grecia, care să posede cunoștințe serioase privind dreptul funciar și imobiliar.

Nu în ultimul rând, este necesară expertiza unei persoane ce poate descifra și interpreta birocrația, deoarece toate documentele incluse în acest proces de achiziție a unei insule sunt exclusiv în limba greacă.

Ce insule sunt scoase la vânzare

Insula Rinia

Insula privată Rinia se află în vestul insulei Skyros din Marea Egee, la 4 kilometri de portul său. Insula Skyros este uşor accesibilă prin Aeroportul Internaţional Eleftherios Venizelos din Atena prin zboruri interne şi internaţionale, precum şi cu hidroavionul şi cu elicopterul.

Insula Rinia este plată şi acoperită în principal cu cedri de înălţime moderată. Principalele părţi ale teritoriului sunt straturi de argilă stâncoasă. Apele sale sunt albastre, cristaline şi unice.

O lege a fost adoptată şi semnată pe 8 august 2014 privind restricţii de construcţii aplicabile "terenurilor forestiere private” şi zonelor rurale pentru a acorda dezvoltarea proiectelor turistice. Prin urmare, potrivit agentului imobiliar, insula este subvenţionată pentru dezvoltarea construcţiilor pe întreaga sa suprafaţă.

Pot fi construite mici hoteluri, bungalouri, vile pe o suprafaţă de 550.000 de metri pătraţi.

Insula Rinia, Grecia
Insula Rinia, Grecia. Foto: Twitter/ Amazing Greece

Insula St. Athanasios

Frumoasa insulă St. Athanasios se află în Golful Corint, la doar 2,4 kilometri de oraşul Itea şi la mică distanţă de Delphi, staţiunea de schi Parnassos şi portul istoric Galaxidi, fiind practic la răscruce de drumuri între mai multe locații de interes, fiind perfectă pentru investitori. În prezent este listată pentru suma de 220.000 de euro.

Insula St. Athanasios, Grecia
Insula St. Athanasios, Grecia. Foto: Twitter/ Greek House

Insula Trinity

Insula Trinity, aflată în apropiere de Atena, i-a avut ca oaspeţi pe Winston Churchill şi The Beatles. Este localizată în sudul Golfului Evia.

Insula este în cea mai mare parte plată, cu vegetaţie ornamentală din abundenţă, incluzând aproximativ 350 de măslini, fistic, păduri de pin şi chiparos şi o varietate de pomi fructiferi (rodie, cais, piersic, migdal, smochin).

Preţul poate fi obținut de la agentul care a dat-o spre vânzare.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Insula Nissos Makri

Numită Nissos Makri, insula privată se află în sudul Echinades, în grupul insulelor Ionice. Este situată pe partea extremă sud-estică a Golfului Makri.

Insula Nissos Makri, Grecia
Insula Nissos Makri, Grecia. Foto: Twitter/MujdeAkn

Insula Kato Antikeri

Insula Kato Antikeri se află în nord-vestul Cicladelor din Marea Egee, având 272 acri, şi este potrivită pentru investiţii.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Editor : Ioana Coman

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Orașul din România de care fuge toată lumea, deși chiriile încep de la 9 lei: "Au zis că nu mai pot sta în...
Digi FM
Florin Negruțiu dezvăluie strategia subtilă a lui Marcel Ciolacu în PSD și politica din spatele alegerilor...
Pro FM
Cât a avut de tras Celine Dion după ziua nunții! "Am mers la doctor. A trebuit să iau antibiotice vreo 3...
Film Now
Ben Stiller spune că a fost terifiat de recenziile îngrozitoare primite în urma lansării filmului „Zoolander...
Adevarul
Scene horror în centrul Londrei. Mai mulți cai plini de sânge și-au aruncat călăreții și au lovit mașini și...
Newsweek
VIDEO 25 de nave rusești staționează în Marea Neagră. Vestea bună: Nu au muniție și drone de atac
Digi FM
Motivul pentru care Dinu Maxer s-a supărat supărat pe Smiley și Damian Drăghici: "Mă deranjează!”
Digi World
Șase lucruri prin care trece o persoană aflată pe patul de moarte, cu puțin înainte să se stingă. O asistentă...
Digi Animal World
Doi vulturi au fost duși la un centru de reabilitare după ce au fost găsiți beți. Cum au reușit păsările să...
Film Now
Antonio Banderas, impecabil pe covorul roșu la brațul lui Nicole Kimpel. Actorul și iubita lui cu 21 ani mai...