Locuitorii unui oraș, speriați de maidanezi

Data publicării:
caini maidanezi captura digi24

Părinţii se tem să îşi mai lase copiii singuri pe stradă, aşa că îi însoţesc peste tot.

„Nu mi se pare normal să trăim cu frica zi de zi că copiii noştri o să fie muşcaţi de câini. Cred că orice părinte ar gândi la fel ca şi mine”, a declarat o locanică.

„M-am dus la magazin şi mergând pe drum cu bicicleta a trebuit să mă cobor jos de pe ea că vreo cinci, șase câini au venit dupa mine, erau gata să mă muşte”, a adăugat altă localnică.

Supărată că autorităţile nu şi fac treaba, o femeie a adunat în curtea ei, 14 câini din sat. Speră acum să le găsească tuturor străpâni.

Sunt foarte mulţi pe stradă în continuare, înmulţirea lor este deja necontrolată. Eu am încercat cât am putut să-i izolez, să le creez nişte condiţii”, a declarat Florentina Barbu.

Probleme sunt şi în Aiud. Aici, chiar medicii confirmă înmulţirea câinilor maidanezi.

Dacă în ultimii cinci, șase ani aveam în jur de 40, 50 de cazuri pe an, noi acum, în ultimii doi ani am avut 150 de plăgi muşcate de câine”, a precizat Vasile Câmpean, directorul medical la Spitalul Municipal Aiud

De asemenea, și un consilier local a făcut mai multe sesizări la primărie pentru ca serviciul de ecarisaj să fie dotat corespunzător şi să poată interveni.

Serviciul de ecarisaj are doar doi angajaţi, dintre care doar unul este calificat pentru ridicarea câinilor fără stâpân.

Pe lista de investiţii pe 2016 am prins dotarea cu o maşină utilată cu tot ce presupune activitatea de ecarisaj. În dotare avem un pistol cu tranchilizante şi două crose pentru prinderea câinilor”, a explicat Ștefan Rodean, director serviciul public Administraţia Patrimoniului Aiud

În Aiud pe străzi aunt în jur de 100 de câini fără stăpân. Cei mai mulţi sunt în zona şcolilor şi a grădiniţelor. Mulţi maidanezi sunt însă şi în localităţile învecinate.

Adăpostul primăriei are doar patru padocuri, în care pot fi ţinuţi cel mult 20 de câini.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce salariu are un subofiţer în 2026: Sumele, dezvăluite chiar de militari
Digi FM
Șeful ITM București, Costel Grojdea, vine la serviciu cu un Lamborghini de 300.000 de euro. Mașina nu apare...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Lucian Viziru, declarații rare despre plecarea din România. Din ce își câștigă banii în prezent: „Nu m-am...
Film Now
Jennie Garth, dezvăluiri despre divorțul de Peter Facinelli. Momentul care i-a distrus complet căsnicia
Adevarul
Ungaria-Rusia, o poveste cu năbădăi de peste un secol și jumătate. De la ură viscerală la planuri comune de...
Newsweek
Cheltuielile unui pensionar cu 3.200 lei pensie. Mâncare: 1.100 lei, haine: 200, facturi: 550. Lista completă
Digi FM
Fiul lui Hulk Hogan, confesiuni la 9 luni de la moartea wrestlerului: "Șocant și neașteptat. Era plin de...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
La un pas de moarte din cauza cercelului din nas. Cazul bizar al unei tinere: "Am făcut chiar și o scrisoare...
Digi Animal World
Trei rase de câini pe care ar trebui să le eviți. Una poate „ucide lupi”
Film Now
Sandra Bullock, noua vedetă de pe Instagram. 4 milioane de fani în 5 ore, cu Jennifer Aniston printre ei: "E...
UTV
Mihaela Rădulescu vorbește despre conflictul cu familia lui Felix Baumgartner. „Mi-au împachetat lucrurile ca...