Mitropolia Moldovei: Sărbătoarea Sfintei Parascheva nu se va mai organiza în perioada 8-15 octombrie

Data actualizării: Data publicării:
Patriarhul Daniel se închină la o icoană a Sfintei Parascheva.
Patriarhul Daniel se închină la o icoană a Sfintei Parascheva, sărbătorită în fiecare an la 14 octombrie. Foto: Agerpres

Sărbătoarea Sfintei Parascheva nu se va mai organiza în perioada 8-15 octombrie, ci se va limita la Sfânta Liturghie din data de 14 octombrie, anunță miercuri Mitropolia Moldovei și Bucovinei. Reprezentanții Prefecturii spun, la rândul lor, că decizia CJSU merge înainte și Poliția e în dispozitiv.

„Având în vedere noul context în care ne aflăm, întrucât nu vor mai putea veni la Iași pelerini din alte localități, racla cu sfintele moaște ale Sfintei Cuvioase Parascheva nu va mai fi scoasă mâine dimineață, cum era programul inițial, ci va rămâne în Catedrala Mitropolitană. Mitropolia Moldovei și Bucovinei a notificat Prefectura Județului Iași că sărbătoarea nu se va mai organiza în perioada 8-15 octombrie, ci se va limita la săvârșirea Sfintei Liturghii din data de 14 octombrie, ziua de prăznuire a Sfintei Cuvioase Parascheva”, a transmis Constantin Sturzu, purtătorul de cuvânt al Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei, potrivit Mediafax.

Dacă racla va mai fi scoasă pe 13 sau pe 14, răspunsul purtătorului de cuvânt al Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei a fost: „Dacă nu va fi un număr mare de închinători și rândul va putea fi gestionat în continuare doar în Catedrală și în curte, cel mai probabil că nu se va mai scoate racla deloc. Vom informa din timp asupra oricăror decizii în acest sens”.

Reprezentanții Prefecturii Iași au declarat, la rândul lor, că decizia CJSU merge înainte și Poliția e în dispozitiv.

„Se intră în plan din noaptea asta de la 12. Sunt legitimați cei care se așează la rând sau vor în incinta MMB”, au spus aceștia.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Când începe plata indemnizației de handicap. Diagnosticul nu dă automat dreptul la bani
Digi FM
Cea mai tânără miliardară din lume are doar 21 de ani. Cum a ajuns să aibă o avere de 1,1 miliarde de dolari
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Câte intervenții estetice și-a făcut Michael Jackson. Ce spunea regele pop înainte de moarte și ce a arătat...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Soția lui Ben Stiller a rupt tăcerea despre presiunile de la Hollywood. I s-a cerut să slăbească pentru un...
Adevarul
Satul ascuns din Grecia în care oamenii „uită să moară”. Mulți localnici ajung la 100 de ani și chiar îi...
Newsweek
Pensia unei pensionare a scăzut după ce a ales să mai muncească un an. Câți bani a pierdut la pensie. De ce?
Digi FM
Cea mai tânără miliardară din lume are doar 21 de ani. Cum a ajuns să aibă o avere de 1,1 miliarde de dolari
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Legătura neașteptată dintre gingii și creier. Boala gingivală poate accelera îmbătrânirea unei zone esențiale
Digi Animal World
O femeie în comă s-a trezit după ce un câine i-a atins mâna. Medicii susțin că e un miracol: „N-am mai văzut...
Film Now
El are șase căsnicii la activ, ea, două, iar acum sunt super îndrăgostiți. Heather Locklear și Lorenzo Lamas...
UTV
Mihai Bobonete a dezvăluit de ce a concediat bona copiilor săi: „A treia oară a recunoscut”