Motivul pentru care în unele magazine se găsesc tot mai puține ouă: Fermierii le exportă pentru că primesc bani mai mulți

Data actualizării: Data publicării:
Yellow egg in carton
Foto: Profimedia

Rafturile cu ouă devin din ce în ce mai goale în mai multe magazine din România. Fermierii preferă să exporte produsele, pentru că primesc bani mai mulți. Deja, 40% din producția internă ajunge în țări precum Germania sau Franța, care au fost afectate mult de gripa aviară, ba chiar și în Statele Unite.

În ultimele săptămâni vedem o golire a rafturilor cu ouă românești. Puține sortimente mai sunt disponibile. Motivul îl reprezintă exportul masiv de ouă românești pe piețele europene și chiar cea nord-americană. Prețurile mai bune îi atrag pe producători români.

În 2024, România a exportat 33.000 de tone de ouă, însă pe primele opt luni ale acestui an această cifră a fost depășită – 35.000 de tone de ouă românești exportate.

În ultimul deceniu, piața ouălor din România s-a dezvoltat exponențial, iar exporturile au crescut de peste cinci ori, principalele piețe europene fiind Italia și Germania. În România, oul are printre cele mai mici prețuri de producție din Uniunea Europeană: un ou la poarta fermei costă 0,60 lei, ajungând în magazine până la un leu, în timp ce oul bio costă puțin mai mult.

George Bădescu, președintele Asociației Marilor Rețele Comerciale, a spus la Digi24 că nu anticipează o criză a acestui produs.

„Există informații, situații despre anumite tensiuni în lanțul de aprovizionare care au dus la sincope în acoperirea permanentă a magazinelor cu acest produs. Aceste tensiuni survin pe de o parte și din caracterul sezonier al acestui produs, dar și din apariția unor, să zicem așa, oportunități suplimentare, având în vedere că anumite piețe din mai ales din Europa de vest, se confruntă cu oarecare deficit cauzat de gripa aviară. Din acest punct de vedere am putut vedea că există în piață, să spunem, afirmații, dar și situații concrete în care poate numele magazine, acest produs nu a fost permanent prezent, iar pe de altă parte am văzut în spațiul public și anumite declarații ale unor producători locali care spun că în contextul acesta ar fi mai avantajos pentru ei să exporte producția locală.

Totuși, noi asigurăm onsumatorii că prin experiența celor care lucrează în zona aceasta de aprovizionări în marile rețele, situațiile menționate vor fi remediate cât mai curând”, a spus el.

Constantin Stafie, reprezentant al Asociației Crescătorilor de Păsări, a spus la rândul său că sunt mai puține ouă pe piață în acest moment pentru că se schimb și populațiile de găini care fac ouă.

„Avem un gol de vreo 7 săptămâni, dar deocamdată nu cred că este atât de tragic”, a spus el.

Stafie spune că fermierii au mers pe prețuri mici, care abia le acopereau cheltuielile, și că au oportunitatea să vândă la prețuri mai bune în străinătate.

„Nu cred că vom avea o criză a oului în următoarea perioadă, mai ales că intrăm în post și nu se mai consumă ouă, trebuie să ținem cont și acest lucru , și după aia vin sărbătorile de Crăciun când toată lumea consumă porc”, a spus Stafie.

El nu a exclus o creștere a prețurilor.

„În mod normal n-ar trebui, dar tot timpul până acuma fermierii au suportat toate costurile de ridicare a prețului. Era 0,30-0,40 lei cu 2-3 ani în urmă, la poarta fermei, și acuma e 0,60 lei. Diferența nu este chiar atât de mare în 3 ani de zile, în condițiile în care inflația, salarizarea a crescut în fermă, curentul electric a crescut, gazul metan a crescut. Adică pe lanțul pe lanțul de producție cam toate au crescut și le-a suportat fermierul”, a spus el.

Editor : M.B.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Casă construită fără autorizaţie. Cum poţi scăpa de amenda de la primărie sau Poliţia Locală
Digi FM
Mirabela Dauer, cea mai dureroasă confesiune despre fiul pe care nu l-a mai văzut de 24 de ani: "Mi-a distrus...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
A rupt tăcerea după 20 de ani. Alanis Morissette, declarații despre despărțirea de Ryan Reynolds: „Am un...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Sean Penn va regiza un film despre asaltul asupra Capitoliului și vrea în rolul principal un actor...
Adevarul
Povestea româncei care a devenit „doulă de moarte”, o meserie tot mai căutată: „Vin în calitate de...
Newsweek
Ce pensie ridicolă a luat un pensionar cu 35 ani munciți pe salariul minim? „Nu mi-au pus și grupele de muncă”
Digi FM
Imagini rare cu Richard Gere, filmat de soția sa, Alejandra Silva, într-o drumeție romantică: „Persoana pe...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Pământul ar putea supravieţui morţii arzătoare a Soarelui. Mercur și Venus vor fi distruse de flăcările...
Digi Animal World
A deschis portiera camionului și a încremenit. Cine îl aștepta pe scaunul șoferului: „La început mi-a fost...
Film Now
Acum 5 ani anunța că e transgender, azi impresionează cu un corp sculptat. Elliot Page și-a afișat abdomenul...
UTV
Fiica Nicoletei Luciu a debutat pe podium la 14 ani. Kim Csergo a atras atenția cu prima ei apariție în...