Parc de 100.000 de euro, amenajat în mijlocul pășunii

Data publicării:
Parcanimale

80 de bănci pe care nu a stat nimeni, niciodată. Alei neumblate şi acoperite de vegetaţie. Stâlpi de iluminat nepuși vreodată în funcțiune. Aşa arată parcul comunei Scânteieşti, situat la patru kilometri de localitate şi inaugurat în 2012. Cei 100.000 de euro necesari parcului au fost alocați de Ministerul Dezvoltării în perioada în care era condus de Elena Udrea.

Parcul din câmp arată exact ca o pajişte pentru animale, ceea ce a şi fost înainte de împrejumuirea cu gard şi montarea băncilor.

Acum, primarul din Scânteieşti ridică miza. El are deja un premiu pregătit pentru cea mai bună idee de reamenajare.

„Vrem să ridicăm premiul la 500 milioane lei vechi pentru cel care vine cu cea mai bună idee. Condiţia e ca cei care pierd să cedeze drepturile de autor”, spune Gheorghe Bute, primar Scânteieşti

În comuna ieşeană Balş a fost construit un parc de joacă pe o mlaştină. Pânza freatică este foarte aproape de suprafaţă, iar copiii coboară din leagăne direct în noroi.

„Ăla e parc de investiție de 200.000 de euro și stă apa la genunchi și la ora actuală”, spune un localnic.

Autoritățile locale recunosc că ideea amplasării locului de joacă în mocirlă nu a fost cea mai inspirată, însă dau vina pe fostul primar.

„Toți au spus că ar fi trebuit ridicat nivelul cu cel puțin un metru pentru a preveni inundațiile. Mai pe românește, chiar nu e util un parc într-un sat și în asemenea loc”, spune Vasile Acatrinei, viceprimarul comunei Balș.

Locul de joacă cu noroi are o notă de plată substanţială: 200.000 de euro, fonduri guvernamentale.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Digieconomic
Ajutoarele pentru plata facturilor la electricitate ar putea fi extinse. Ministerul Energiei analizează noi...
Digi FM
Mama lui Meghan Markle a ajutat FBI-ul în ancheta care îl vizează pe fostul ei soț. Thomas Markle, arestat...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
"Știe cum să aibă grijă de o femeie". Cine este bodyguard-ul lui Jennifer Lopez, bărbatul care a cucerit...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Salma Hayek, sclipitoare într-o rochie roșie care i-a conturat perfect silueta. Soțul abia și-a putut lua...
Adevarul
„Trebuia să vadă dacă e OK ursul?” Reacții virale după ce un șofer a filmat momentul în care lovește un urs...
Newsweek
Românii vor primi la pensie mai puțin de 40% din ultimul salariu. Pensionarii vor avea un real șoc. De când?
Digi FM
Ce mănâncă o femeie de 101 ani ca să trăiască atât de mult: „Îmi permit și un gin tonic”
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
De ce sacrificau incașii copii pe vârfurile munților și ce pățeau aceștia înainte de moarte. Descoperire...
Digi Animal World
Ce s-a întâmplat cu o broască după ce a înghițit un licurici. Imaginile sunt virale: „E o nebunie”
Film Now
Michael Douglas, alături de „comorile” lui la gala „Art of Freedom”. Carys și Dylan, cum nu se poate mai...
UTV
David Popovici și Cristi Chivu au avut parte de o întâlnire specială pe San Siro. Cei doi români și-au oferit...