Populația României îmbătrânește. În 2050, un român din patru va fi pensionar

Data actualizării: Data publicării:
mâini batran
Foto: Profimedia

61 de mii de pensionari și-au pierdut viața din iunie anul trecut și până la mijlocul acestui an. Este cea mai mare scădere din ultimii opt ani. Sociologii spun că pandemia este cea care a dus la această situație.

La nici o oră distanță de Baia Mare stă ascuns printre munți Izvoarele, un sat parcă uitat de lume, unde cu greu mai găsești țipenie de om. Mai sunt doar 12 familii.

Mărioara Lazăr - localnică Izvoarele: Tineretul a plecat, s-a dus în alte țări la muncă, să-și facă un viitor mai bun, ca aici nu avem unde munci. E foarte greu cu naveta și care merg la serviciu.

O situație similară găsim și la Jugăstreni, cel mai mic sat din România. Pe toată întinderea mai există un singur copil și din 25 de case, dar nu toate sunt locuite. Moș Petre are 80 de ani. L-am găsit în stradă, aștepta un vecin să îi aducă medicamentele de la oraș.

Petre Danciu - localnic Jugăstreni: Îi bine, aer curat, la noi de amu înainte e muncă mai puțină la bătrâni, că nu suntem stăpâni, copiii ce mai pot face. E păcat, ca rămâne și pământul. Nu-l putem noi, ăștia slabi și batrani, nu-l putem lucra.

Par două cazuri izolate, însă aceasta este imaginea României. Îmbătrânită și cu tot mai puțini locuitori. Într-un singur an țara noastră a pierdut mai bine de 61.000 de pensionari, un număr record, care este de două ori și jumătate mai mare decât acum 2 ani.

Marian Preda – sociolog: Suntem într-o perioadă în care numărul de decese este mult mai mare decât de obicei, unele fiind evident din cauza COVID, sunt unii care și-au întârziat anumite intervenții. Izolarea a crescut cantitatea de probleme medicale și gravitatea acestora.

Sociologii avertizează că țara noastră va cunoaște o îmbătrânire a populației. În 2050 1 din 4 români va fi pensionar, fapt ce va face ca România să aibă cea mai îmbătrânită populație din UE.

Din numărul total de pensionari de la noi din țară, mai puțin de 5% sunt din sistemul agricol. Cei mai mulți pensionari în România sunt bărbați, iar 2 din 10 au ieșit anticipat.

Analiștii economici vin și ei cu o veste proastă: România nu va putea să facă față cheltuielilor cu pensiile. În 2030 numărul pensionarilor îl va depăși pe cel al angajaților.

Adrian Codirlașu – vicepreședintele CFA: Ce putem face noi ca persoane individuale: să economisim cât mai mult în timpul vieții active, astfel încât atunci când ne pensionăm să avem economii puse deoparte ca să putem suplimenta cu economiile noastre pensiile publice.

Banii la saltea nu sunt o soluție. Experții spun că pensiile facultative sau fondurile de investiții sunt variante bune de a pune bani deoparte. În momentul de față pensia medie în România este de 1.500 de lei.

Editor : A.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Averea fabuloasă pe care o are Siegfried Mureșan. Cum a ajuns de la Bundestag și Bruxelles, la funcția de...
Digi FM
Zina Dumitrescu, de la gloria podiumurilor la ultimii ani triști. Mama modei românești a murit cu datorii de...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Sorana de la A.S.I.A, despre iubirea după divorț: „Ne-am dat seama că e imposibil să mai respirăm unul fără...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Cum își calma fiul lui Richard Gere anxietatea în copilărie. Homer Gere, dezvăluiri rare despre tatăl său
Adevarul
De ce pierdem turiști în fața Greciei și Turciei. „Concurentul unui hotel din România nu mai este hotelul de...
Newsweek
Se indexează pensiile militare și ale polițiștilor la 1 ianuarie? O veste bună, una proastă pentru pensionari
Digi FM
Gianina din "Las Fierbinți", în rolul vieții ei. Anca Dumitra e topită după fiul ei de doi ani: "Ești darul...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
„Ceasurile îmbătrânirii”. Când suferă organismul uman cele mai mari schimbări. Vârstele diferă la bărbați...
Digi Animal World
„Sforăie ca un om”. Imagini virale cu o pisică care doarme buștean. Videoclipul a strâns peste 50 de milioane...
Film Now
Charlie Sheen, acord cu fosta soție după ce a fost acuzat că îi datorează peste 15 milioane de dolari. Câți...
UTV
Elena Vîșcu, ironie la adresa lui CRBL după ce a primit un buchet impresionant de flori: „Vaza a rămas din...