Răspuns inedit la protestele din ultimele zile. Gestul prin care zeci de oameni din Arad au mulțumit medicilor

Data publicării:
ambulanta in fata spitalului arad

Un răspuns inedit la protestele din ultimele zile a venit joi seară de la Arad. Zeci de oameni au mers cu buchete de flori în fața secției COVID de la spitalul județean. Aceștia au lăsat florile în curtea spitalului și i-au aplaudat pe medicii care ieșeau din tură. Oamenii au spus că au vrut să le mulțumească astfel și să-i încurajeze după scandările de zilele trecute împotriva lor.

Un grup de arădeni a dus buchete şi ghivece cu flori, joi seară, cadrelor medicale de la cel mai mare spital COVID-19 din judeţul Arad, cel din cartierul Grădişte, în semn de recunoştinţă pentru contribuţia lor la combaterea efectelor pandemiei şi ca o replică la protestele care au loc în ţară faţă de măsurile luate de autorităţi pentru limitarea răspândirii SARS-CoV-2.

Aceştia au ajuns la spital după ora 19,00 şi i-au luat prin surprindere pe medici, care au privit de la ferestre cum florile sunt aşezate în faţa unităţii medicale, pe spaţiul verde. 
După ce au lăsat florile, iniţiatorii acţiunii au aplaudat intens minute în şir.

"Am venit să ne arătăm recunoştinţa faţă de medici pentru toată munca pe care o fac de un an de zile, să ne salveze bolnavii. Le transmitem că nu putem să fim de acord cu injuriile care se aud prin pieţe", a spus o arădeancă participantă la acţiune., citată de Agerpres.

"Am văzut că în ţară au fost manifestaţii, au mers la spitale şi au scandat împotriva medicilor. Cred că nu merită acest tratament după un an de luptă cu pandemia. Acest gest e puţin, dar poate înseamnă ceva pentru cadrele medicale", a spus o altă femeie care a adus flori.

Câteva cadre medicale au ieşit din spital, îmbrăcate în echipamentele de protecţie, şi au aplaudat, la rândul lor, mulţumind pentru gest.

În ultimele zile, în Arad au avut loc proteste la care au participat sute de persoane, iar în timpul marşurilor prin oraş, nemulţumiţii s-au oprit şi în faţa Spitalului Judeţean, unde au scandat împotriva restricţiilor impuse în contextul pandemiei.

Editor : A.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Poţi rezolva ecuaţia matematică în 7 secunde? Mulţi adulţi greşesc fără să îşi dea seama
Digi FM
Ce a pățit un britanic în prima zi în București. A vrut să plătească biletul în autobuz și s-a trezit cu 80...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Iubita lui CRBL, despre cum a acceptat mama ei relația cu solistul cu 23 de ani mai mare: "Evident că nu a...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
“Faptul că încă îl avem… Este cel mai important lucru”. Fiica cea mare a lui Bruce Willis, despre lupta...
Adevarul
Turist cazat la un hotel de cinci stele, revoltat după ce i s-a cerut să vorbească și să râdă mai încet
Newsweek
Cați ani trebuie sa muncești pentru o pensie de 3.000 de lei? Câte puncte de stabilitate trebuie să ai?
Digi FM
Liviu Vârciu, surpriză neplăcută în vacanța all inclusive din Bulgaria: "Să știți de la ce mi-e rău". A...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Ce se poate întâmpla dacă folosești produse de înfrumusețare expirate. Lucrurile la care să fii atent, pe...
Digi Animal World
Ce a pățit un bărbat care aștepta la semafor pe un scuter? Imagini virale cu un câine care l-a „luat” prin...
Film Now
Ryan Reynolds, declarație superbă de ziua lui Blake Lively și imagini dulci de familie: "Cea mai bună...
UTV
Cine este noul iubit al Laurei Giurcanu. Influencerița a publicat primele imagini alături de Marian Huja