România înregistrează cele mai mari creșteri de prețuri din ultimii 10 ani

Data publicării:
O persoană în vârstă se uită într-un portofel gol.
Foto cu caracter ilustrativ: GettyImages

Inflația a atins un nivel record în ultimul deceniu. Datele Institutului Național de Statistică arată că inflația a urcat, luna trecută, la aproape 8,2%, după ce gazele s-au scumpit cu peste 50%, iar facturile la curent au crescut cu aproape 15%, față de aceeași lună din 2020. Scumpiri mari am avut însă și la alimente. Estimările analiștilor sunt că inflația ar putea urca aproape de 9% dacă măsurile de sprijin pentru facturi mai mici, care expiră la finalul lunii martie, nu sunt prelungite sau înlocuite cu altele.

Totul s-a scumpit în ultimul an. Gazele ocupă primul loc la acest capitol. La finalul anului trecut românii au plătit cu mai bine de 50% mai mult pentru un metru cub de gaze, față de aceeași lună a anului 2020.

Mădălina Chițu, jurnalist Digi24: Datele statistice arată că uleiul și cartofii sunt alimentele care au înregistrat cele mai mari scumpiri. De exemplu, la finalul anului trecut un litru de ulei costa în medie cu aproape 30 de procente mai mult față de decembrie 2020. Asta, în timp ce prețul cartofilor era cu aproape 25 de procente mai mare. Pâinea, mălaiul și zahărul sunt și ele în topul alimentelor pentru care am scos mai mulți bani din buzunar. Atenție! Vorbim de creșteri medii de preț, asta pentru că fiecare magazin și producător au propria politică comercială, prin urmare majorările diferă.

Dragoș Cabat, analist financiar: Problema cea mai mare e că inflația afectează în mod diferit persoane diferite. Cei care au salariile cele mai mici, ei sunt afectați mult mai puternic pentru că coșul lor de consum nu e coșul mediu pe care îl calculează INS.

Reporter: La ce resimți cel mai tare scumpirile?
Bărbat: La factura de curent și de gaze.
Reporter: Cât a venit?
Bărbat: 1.700. Plăteam înainte 7-800.

Reporter: Cum faci față?
Femeie: Economie. Încercăm să ne adaptăm de nevoie. Înainte aruncam banii mai des pe anumite lucruri de care nu aveam neapărat nevoie.

Dragoș Cabat, analist financiar: Toate aceste prețuri vor crește în continuare, ca efect de val 2 și de val 3, și se vor vedea în următoarele 3 până la 6 luni, până când se va stinge efectul acestor valuri succesive.

Inflația a atins recorduri îngrijorătoare nu doar în România, ci în întreaga lume. Statele Unite ale Americii au cea mai mare inflație din ultimii 30 de ani.

Editor : Liviu Cojan

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Digieconomic
Impozitarea proprietăților la valoarea de piață nu va fi introdusă în 2027. Anunțul ministrului Finanțelor
Digi FM
O fetiță de 9 ani, lăsată nemâncată la școală pentru o datorie de doar 12 euro! A fost singura din clasă care...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Drama ascunsă a celei mai populare soliste. Sora ei mai mică verifica dacă mai e în viață: "A fost...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Scandal între Michael Douglas și Julia Roberts la o petrecere. A jignit-o după ce băuse: „Ia-ți mâinile de pe...
Adevarul
Trabant, mașina ridiculizată în Occident, dar așteptată ani întregi în comunism. Ce putea și ce nu putea să...
Newsweek
Transferul dosarului de pensie. Cât durează și cine îți plătește pensia în cele trei luni de așteptare?
Digi FM
Rică Răducanu, dezvăluiri la 80 de ani despre pensie și banii pierduți de-a lungul vieții. De ce soția este...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
De ce sacrificau incașii copii pe vârfurile munților și ce pățeau aceștia înainte de moarte. Descoperire...
Digi Animal World
Ce s-a întâmplat cu o broască după ce a înghițit un licurici. Imaginile sunt virale: „E o nebunie”
Film Now
Penelope Cruz și soțul ei au ales Spania pentru a-și crește copiii. Pretenția pe care Javier Bardem o include...
UTV
Bianca Censori a întors toate privirile la revenirea lui Kanye West în lumea modei. Apariție rară alături de...