Temperaturi de aproape 60 de grade au fost înregistrate în locuri de joacă din Timișoara

Data actualizării: Data publicării:
leagane
Foto: Getty Images

Temperaturi de aproape 60 de grade au fost măsurate, miercuri, de reprezentanţii unei asociaţii din Arad, pe suprafeţele instalaţiilor de joacă din parcuri pentru copii în care nu există copaci care să asigure umbră, iar alte teste au indicat temperaturi similare pe spaţiile cu beton sau asfalt din cartierele de blocuri.

Unul dintre reprezentanţii Asociaţiei Pro Urbe Arad, Ladislau Szoke, care a efectuat teste, a declarat că "ceea ce se întâmplă în cartierele de blocuri este un fenomen tipic de insulă termică urbană, unde temperatura este mult mai mare decât temperatura mediului ambiant".

"Ce auzim la ştiri, temperaturile din unele oraşe, este vorba de temperaturi măsurate în afara oraşului şi deasupra unor suprafeţe înierbate. Dacă în oraş se spune că sunt 38 de grade Celsius, în cartiere foarte probabil sunt peste 45 de grade Celsius", a spus Ladislau Szoke.

În timpul măsurătorilor efectuate în jurul orei 12:00, asfaltul avea 51 de grade, iar la doi metri distanţă, pe iarbă, au fost măsurate la soare 38 de grade Celsius, în timp ce iarba de la umbră avea doar 27 de grade.

Suprafeţele instalaţiilor de joacă din parcuri pentru copii, precum tobogane sau leagăne din plastic, aveau temperaturi cuprinse între 57 şi 60 de grade, însă după-amiaza, când şi soarele este mai puternic, acestea pot fi mult mai ridicate, spun reprezentanţii Asociaţiei Pro Urbe Arad.

Asociaţia arată că parcurile pentru copii, dar şi cartierele de blocuri, trebuie să aibă mai multe zone umbrite cu pomi, pentru a se reduce din disconfortul termic pe timpul verii, transmite Agerpres.

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, miercuri, o avertizare Cod roşu de caniculă, valabilă joi şi vineri în şapte judeţe din vestul şi nord-vestul ţării. Conform prognozei, în zilele de 24 şi 25 iunie, în judeţele Caraş-Severin, Timiş, Arad, Bihor, Satu Mare, Sălaj şi Maramureş va fi Cod roşu de caniculă, cu temperaturi maxime extreme, comparabile cu recordurile absolute ale perioadei. Acestea vor fi cuprinse între 39 şi 41 de grade, iar în nord-vest între 35 şi 38 de grade. În cursul nopţii valorile termice nu vor coborî, în general, sub 20 - 24 de grade.

Potrivit sursei citate, pe parcursul zilei de miercuri, între orele 12:00 – 22:00, în judeţele Caraş-Severin, Timiş, Arad, Bihor şi Satu Mare este Cod portocaliu de caniculă, timp în care se vor înregistra temperaturi maxime cuprinse frecvent între 37 şi 39 de grade, iar în cursul nopţii valorile termice nu vor coborî, în general, sub 22 - 25 de grade.

Autorităţile din Arad au decis, marţi, un set de măsuri pentru diminuarea efectelor caniculei, între care amenajarea de puncte medicale de prim-ajutor în zonele aglomerate, care să fie dotate cu aer condiţionat şi să ofere gratuit apă potabilă. Miercuri, Primăria Arad a deschis două astfel de puncte, în holul principal al Palatului Administrativ şi în Catedrala Ortodoxă din zona Podgoria.

Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă (CJSU) Arad a dispus identificarea, cu sprijinul autorităţilor locale, ONG-urilor şi voluntarilor, a persoanelor vulnerabile şi monitorizarea acestora. De asemenea, angajatorii trebuie să analizeze necesitatea reducerii programului normal de lucru şi limitarea activităţilor desfăşurate în aer liber, în situaţia depăşirii pragului critic de 80 de unităţi al indicelui de confort termic.

CJSU recomandă ca deplasările pe stradă să se facă la primele ore ale dimineţii sau seara, pe cât posibil prin zone umbrite, iar aglomeraţiile să fie evitate.

Conform recomandărilor transmise de autorităţi, purtarea hainelor lejere, subţiri, deschise la culoare, a pălăriilor şi ochelarilor de soare pot fi de folos.

Editor : A.C.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Casă construită fără autorizaţie. Cum poţi scăpa de amenda de la primărie sau Poliţia Locală
Digi FM
Fiica cea mare a lui Barack Obama a împlinit 28 de ani. Cum arată azi Malia și de ce a renunțat la numele de...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
A rupt tăcerea după 20 de ani. Alanis Morissette, declarații despre despărțirea de Ryan Reynolds: „Am un...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Sean Penn va regiza un film despre asaltul asupra Capitoliului și vrea în rolul principal un actor...
Adevarul
De ce arborii plantați de China în cadrul amplului program de reîmpădurire cresc cu 66% mai repede decât...
Newsweek
Avocatul Poporului refuză implicarea în creșterea pensiilor militare. Weber are 3 pensii de 5.000€/lună
Digi FM
„Cea mai bună decizie din viața mea”. Julia Roberts și Danny Moder au împlinit 24 de ani de căsnicie. Selfie...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Creierul are de suferit dacă faci asta în fiecare dimineață. Nu ai nevoie de o rutină complicată pentru a...
Digi Animal World
De ce nu este recomandată zgarda pentru câini în timpul caniculei. Avertismentul medicilor veterinari
Film Now
Cine ar trebui să fie noul James Bond? George Clooney a dezvăluit favoritul său: „Este înalt, atrăgător...
UTV
Fiica Nicoletei Luciu a debutat pe podium la 14 ani. Kim Csergo a atras atenția cu prima ei apariție în...