Trusoul pentru nou-născuți s-ar putea acorda din nou, acum la o valoare mult mai mare

Data publicării:
bebelusi nou-nascuti maternitate sarmalute shutterstock_249436663
Foto: Shutterstock

Trusourile acordate proaspetelor mămici, la ieşirea din maternitate, ar putea fi acordate din nou de stat.

Acestea ar primi un pachet în valoare de 750 de lei, cu produse pentru copil. Astfel de ajutoare din partea statului s-au mai acordat în trecut, între 2006 şi 2010 și erau în valoare de 150 de lei.

Trusoul ar urma să conţină 34 de produse pentru bebeluş. La externare, mamele vor primi o saltea pentru înfăşat, o pătură, haine, produse pentru baie, un termometru, dar şi scutece şi lapte praf.

Mara Calista, deputat PNL, iniţiator proiect: M-am gândit la primele lucruri de care ar avea nevoie atât mămica, cât şi copilul în momentul în care acesta se naşte. Înseamnă ca sumă undeva la 750 de lei. Acest trusou ar fi achiziţionat de stat. Ar fi dat în spitale sau în stările civile.

Cheltuielile făcute de părinţi în aşteptarea nou-născutului pot ajunge la sume exorbitante. Trusoul oferit de stat ar fi aşadar un sprijin financiar şi s-ar acorda tuturor categoriilor sociale.

Femeie: Orice e binevenit pentru o femeie însărcinată şi pentru o mămică. Un copil este costisitor. Adică dacă vrei să îi oferi strictul necesar, te costă enorm.

Viitoare mămică: Mi se pare OK ideea.

Ana Măiţa, preşedinte Asociaţia Mame pentru Mame: Acest trusou este o foarte, foarte bună ocazie să atragem părinţii către prezentarea la acele controale medicale prevăzute în pachetul pentru toate gravidele din România. Și o ocazie extraordinară iarăşi să îi atragem către cursurile de educaţie prenatală.

Un ajutor asemănător a mai fost acordat de stat prospetelor mămici, din 2006 până în 2010. Femeile ar fi trebuit să primească la naştere trusouri pentru copii, în valoare de 150 de lei. Achiziţia produselor se desfăşura însă destul de greoi, aşa că până la urmă s-au acordat doar banii cash. Şi în 2016, guvernul tehnocrat vorbea despre trusoul de naştere, ale cărui costuri urmau să fie acoperite din fonduri europene.

Liviu Pop, senator PSD: Sunt mai multe variante în discuţie, nu doar aceea de a da 750 de lei sau acel trusou. Se pot da facilităţi de altă natură, reducere din baza de impozit. Toate celelalte lucruri care pot duce la creşterea natalităţii.

În alte ţări din Europa, aceasta este o practică frecventă. Finlanda este recunoscută pentru grija pe care o poartă nou-născuţilor. Încă din anii '30, mamele primesc la ieşirea din spital o cutie cu produse pentru copil. Este deja o tradiţie ca bebeluşul să doarmă în primele zile în acea cutie.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Carrefour își schimbă numele în România. Decizia luată de frații Pavăl pentru cele aproape 500 de magazine
Digi FM
„Parisul este pentru îndrăgostiți”. Jessica Biel și Justin Timberlake, escapadă romantică în Franța...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Billy Ray Cyrus, prima reacție după ce Miley a renunțat la numele „Cyrus”: „Familia înseamnă mai mult ca...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Filmul „Eu contez”, regizat de Alina Şerban, a câștigat Premiul publicului la Veneția
Adevarul
Case și biserici din Țara Hațegului, ridicate cu vestigii de la Sarmizegetusa: „O piatră se vindea cu cinci...
Newsweek
Român oprit la granița Bulgariei cu Serbia după două luni de la o depășire de viteză: „Trebuie să plătiți”
Digi FM
Katy Perry, îndrăgostită până peste cap de Justin Trudeau. Ce a găsit solista la fostul premier și nu a avut...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Descoperire surprinzătoare despre Mercur. Planeta a pierdut aproape 19 kilometri din diametrul său total de...
Digi Animal World
Avertismentul cercetătorilor. Fluturele morpho, care a inspirat un emoji, își pierde albastrul strălucitor
Film Now
Pamela Anderson, dezvăluire cutremurătoare despre diagnosticul care i-a schimbat viața: „A fost o condamnare...
UTV
Smiley o ține pe Josephine departe de rețelele sociale. Cum s-a adaptat fetița la noua grădiniță