Copii refugiați, găzduiţi în Baia Mare

Data actualizării: Data publicării:
copii

20 de copii şi adolescenţi din Ucraina redescoperă, în Maramureş, bucuriile copilăriei. Vreme de 10 zile, uită de arme şi de război şi au parte de ore de călărie sau dansuri, vizite la muzeu şi excursii pe munte.

Katia are doar 14 ani şi este una dintre cei care au fost nevoiţi să fugă din calea războiului. S-a născut şi a crescut în Lugansk, lângâ Doneţk, dar conflictul din regiune i-a făcut pe părinţii ei să caute liniştea tocmai în Kramatorsk, la sute de kilometri depărtare de casă.

Katia, refugiată: „Este foarte trist pentru că observ și rude și persoane mai în vârstă care duc problema războiului ca pe o mare dificultate sufletească și este, într-adevăr, foarte greu de depășit.”

În tabără mai sunt alţi 19 copii şi adolescenţi, cu vârste cuprinse între 12 şi 16 ani.

Irina Krishtopina, profesor însoțitor grup: „Este o situație nefericită din cauza că familiile rămân despărțite. O parte din familie rămâne în zonele decretate de război, iar copiii și alţi membri sunt mutați în alte orașe, sunt refugiați intern.”

Timp de 10 zile, oaspeţii redescoperă liniştea în Maramureș, departe de arme de foc și de durerea cauzată de război.

Adrian Pop, director Cancelarie Prefectura Maramureș: „Avem activități diverse de la înot, călărie, tabere de pictură, vizite la muzee.”

Lena, refugiată intern în Ucraina: „Este o posibilitate pentru noi să cunoaștem o țară nouă, să cunoaștem oameni noi și să petrecem timpul într-un mod foarte plăcut.”

Tabăra este organizată de Prefectura Maramureș împreună cu Serviciul Public de Asistență Socială Baia Mare, la invitația Ministerului Afacerilor Externe și cu sprijinul Ambasadei României la Kiev. Oaspeţii se vor întoarce vineri, înapoi în Ucraina.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Poţi rezolva ecuaţia matematică în 7 secunde? Mulţi adulţi greşesc fără să îşi dea seama
Digi FM
Ce a pățit un britanic în prima zi în București. A vrut să plătească biletul în autobuz și s-a trezit cu 80...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Iubita lui CRBL, despre cum a acceptat mama ei relația cu solistul cu 23 de ani mai mare: "Evident că nu a...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
“Faptul că încă îl avem… Este cel mai important lucru”. Fiica cea mare a lui Bruce Willis, despre lupta...
Adevarul
Turist cazat la un hotel de cinci stele, revoltat după ce i s-a cerut să vorbească și să râdă mai încet
Newsweek
Șomajul tehnic poate conta la pensie? Ce trebuie să știe pensionarii care au trecut prin astfel de perioade
Digi FM
Liviu Vârciu, surpriză neplăcută în vacanța all inclusive din Bulgaria: "Să știți de la ce mi-e rău". A...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Ce se poate întâmpla dacă folosești produse de înfrumusețare expirate. Lucrurile la care să fii atent, pe...
Digi Animal World
Ce a pățit un bărbat care aștepta la semafor pe un scuter? Imagini virale cu un câine care l-a „luat” prin...
Film Now
Ryan Reynolds, declarație superbă de ziua lui Blake Lively și imagini dulci de familie: "Cea mai bună...
UTV
Cine este noul iubit al Laurei Giurcanu. Influencerița a publicat primele imagini alături de Marian Huja