VIDEO. Operațiunile de salvare, eșec după eșec

Data publicării:
Epava in apa elicopter SMURD Lacul Siutghiol -Mediafax Foto-Adrian Boioglu-3

Din cauza unui amalgam de gafe şi dovezi de incompetenţă din partea autorităţilor, un pescar a fost primul care a ajuns la epava elicopterului căzut în lacul Siutghiol. L-a ajutat doar o barcă veche, cu un motor de numai 10 cai putere.

Băieţii de la ISU, de la pompieri, dadeau la vâsle, unul dădea în stânga, unul dădea în dreapta. Mi-au spus că e pentru prima oară când se urcă în acea barcă şi că nu are cheie, şi că nu ştie să vâslească”, susține Gheorghiţă Zice, îngrijitorul la complexul Insula Ovidiu.

Deşi nu era datoria lui să intervină, îngrijitorul îşi reproşează că nu a ajuns mai devreme. Imaginea doctoriţei Laura Vizireanu, agăţată de coada elicopterului scufundat în Lacul Siutghiol îl va urmări probabil toată viaţa.

Am ajuns foarte târziu, dacă ajungeam cu 5 minute mai devreme cred că îi puteam salva. Mi-a rămas aşa întipărită imaginea, parcă o văd şi acum. Vorbim de un om, nu? Care nu mai este”, adaugă Gheorghiță Zice.

Dacă la elicopterul SMURD a ajuns primul un îngrijitor, la aparatul de zbor militar căzut luna trecută în judeţul Sibiu, a ajuns un cioban. Înaintea autorităţilor.

Cei doi supraviețuitori au fost preluaţi de ambulanţe la aproape o oră de la primul apel la 112. Unul dintre ei, pilotul elicopterului a murit la spital câteva săptămâni mai târziu şi a dus la nouă numărul victimelor din acea tragedie.

Augustin Todea, eroul din Apuseni

Au strigat la noi, să îi ajutăm, să nu îi lăsăm acolo, am văzut ceva ce nu am văzut niciodată în viaţa noastră, oameni răniţi, oameni morţi (...) Am fost trei oameni care am plecat să dăm o mână de ajutor semenilor noştri”.

Sunt cuvintele pline de modestie ale lui Argentin Todea, unul dintre moţii care au ajuns la avionul prăbuşit în ianuarie în Apuseni, mult înaintea autorităţilor. Un drum de cinci ore, prin frig şi întuneric a salvat vieţile a patru medici. Inimoşii oameni nu au mai putut face însă nimic pentru pilotul Adrian Iovan şi studenta Aura Ion.

Toate aceste drame cu repetiţie duc spre o concluzie dureroasă. Pe care o trage un fost pilot, ce a lucrat inclusiv pentru SMURD şi a fost marcat de un accident suferit în decembrie 2006. A aterizat forţat cu elicopterul şi a fost grav rănit. A aşteptat mai bine de 5 ore sosirea echipelor de salvare.

Institutiile statului au functionat defectuos, ceva nu functioneaza, ceva nu se respectă / trebuie schimbat pentru că de fiecare data lectiile nu sunt invatate”, spune Romeo Lupu, fost pilot de elicopter. 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce nu ai voie să faci în parcarea supermarketului. Amenda de 10.000 de lei de care puţini şoferi au habar
Digi FM
Ce a pățit un britanic în prima zi în București. A vrut să plătească biletul în autobuz și s-a trezit cu 80...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Iubita lui CRBL, despre cum a acceptat mama ei relația cu solistul cu 23 de ani mai mare: "Evident că nu a...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Rebecca Ferguson preferă să se descurce fără coordonatorii de intimitate pe platourile de filmare: "Limitele...
Adevarul
Sfârșit de vară cu delicii demențiale în bucătărie. Trei rețete românești de final de sezon care te fac „să...
Newsweek
Șomajul tehnic poate conta la pensie? Ce trebuie să știe pensionarii care au trecut prin astfel de perioade
Digi FM
EI sunt singurii trei oameni din lume care nu au nevoie de pașaport pentru a călători. De ce lor nu li se...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Ce se poate întâmpla dacă folosești produse de înfrumusețare expirate. Lucrurile la care să fii atent, pe...
Digi Animal World
Ce a pățit un bărbat care aștepta la semafor pe un scuter? Imagini virale cu un câine care l-a „luat” prin...
Film Now
Matthew McConaughey, apariție rară alături de toți cei 3 copii! Actorul și soția sa au făcut senzație pe...
UTV
Cine este noul iubit al Laurei Giurcanu. Influencerița a publicat primele imagini alături de Marian Huja