SUA anunță o contribuție de 3 miliarde de dolari la cel mai mare fond climatic din lume

Data actualizării: Data publicării:
Kamala Harris vorbește de la tribuna COP 28, în Dubai
Kamala Harris se află la cea de-a 28-a Conferinţă ONU privind schimbările climatice în locul preşedintelui Joe Biden. Foto: Profimedia Images

Vicepreşedinta Statelor Unite ale Americii, Kamala Harris, a anunţat sâmbătă la COP28 de la Dubai, o contribuţie de trei miliarde de dolari la Fondul verde pentru climă, informează AFP, preluată de news.ro.

„Sunt mândră să anunţ un nou angajament de 3 miliarde de dolari pentru Fondul verde pentru climă, care ajută ţările în curs de dezvoltare să investească în rezilienţă, energie curată şi soluţii bazate pe natură”, a declarat Kamala Harris, aflată la cea de-a 28-a Conferinţă ONU privind schimbările climatice în locul preşedintelui Joe Biden.

Ultimul angajament al Washingtonului a fost făcut de Barack Obama în 2014 (pentru 3 miliarde de dolari), în timp ce multe alte ţări şi-au reînnoit între timp contribuţiile.

La summitul COP 28 de la Dubai participă și președintele român, Klaus Iohannis. Șeful statului român a declarat cu acest prilej că România are unele dintre cele mai scăzute emisii de gaze cu efect de seră pe cap de locuitor din Uniunea Europeană şi este ferm angajată să accelereze măsurile de atenuare a schimbărilor climatice.

Editor : M.L.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Carrefour își schimbă numele în România. Decizia luată de frații Pavăl pentru cele aproape 500 de magazine
Digi FM
Dezvăluirile prințesei Kate după ce a escaladat trei munți în 24 de ore: „Un gest modest de mulțumire pentru...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
„Nu am o zi de naștere”. Mariah Carey, mărturie neobișnuită despre aniversările ei. De ce refuză să...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Pamela Anderson a strălucit la New York. Rochia îndrăzneață cu care a atras toate privirile la 59 de ani
Adevarul
„Oamenii nu au mai văzut un asemenea episod”. „Super El Niño” ar putea aduce o iarnă extremă în SUA. Ce se...
Newsweek
Un pensionar primește pensie de invaliditate după legea veche. Ce se întâmplă la trecerea la limita de vârstă?
Digi FM
Lady Gaga a devenit mamă! Cine este logodnicul ei și ce spunea artista despre maternitate
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
VIDEO Păcăliți de inteligența artificială. Studiu: cum ne "umflă" ceasurile smart caloriile
Digi Animal World
Reacția unui câine când vede un dinozaur de jucărie. Imaginile sunt virale: „De mult nu am mai râs așa”
Film Now
Alec Baldwin, despre moartea Halynei Hutchins și șocul tragediei de pe platoul "Rust": "Aș urca Everestul...
UTV
Smiley o ține pe Josephine departe de rețelele sociale. Cum s-a adaptat fetița la noua grădiniță