Sute de blocuri din București vor rămâne fără apă caldă: sunt anunțate lucrări la sistemul de termoficare. Care sunt zonele afectate

Data publicării:
robinet cu apă caldă
Foto cu caracter ilustrativ: Shutterstock

Compania Municipală Termoenergetica Bucureşti (CMTEB) anunţă, luni, că în următoarele zile se vor efectua lucrări de înlocuire, modernizare şi de reparaţii pe conductele reţelei termice, în mai multe zone din Capitală, astfel că sute de blocuri, cele mai multe din Sectorul 2, rămân fără apă caldă. De asemenea, în perioada efectuării de către ELCEN a reviziei anuale la Centrala Termoelectrică Bucureşti Sud, respectiv 11-31 august 2025, clienţii vor fi preluaţi şi alimentaţi cu agent termic pentru apă caldă de CTE Progresul.

Potrivit CMTEB, citat de News.ro, maneverele sunt coordonate operativ de dispeceratele celor două instituţii (ELCEN şi CMTEB). Deşi scopul nostru este de a minimiza disconfortul consumatorilor, distanţa considerabilă dintre sursă şi punctele de consum poate determina apariţia unor întârzieri în livrarea apei.

Sursa citată reaminteşte că intervenţiile echipelor au durate diferite de realizare, în funcţie de complexitatea fiecărei lucrări. Astfel, potrivit companiei Termoenergetica, se vor face următoarele intervenţii:

Sectoarele 1 și 2

  • Reţeaua termică primară – conductă Dn 500 mm, în zona Splaiul Independenţei – Calea Plevnei – Bulevardul Dinicu Golescu – Strada Buzeşti – Bulevardul Iancu de Hunedoara din Sectorul 1. Se vor executa lucrări de reparaţii care impun sistarea furnizării agentului termic pentru apă caldă către 9 puncte termice (56 blocuri şi imobile), 1 modul termic, 6 puncte termice industrie şi 8 puncte termice dotări, din data de 11 august 2025 – ora 09:00, până în data de 14 august 2025 – ora 23:00. Anul de punere în funcţiune a conductei din această zonă este 1976, această porţiune de reţea având aproape 50 de ani de funcţionare.
  • Reţeaua termică primară – conductă Dn 200 mm, în zona Şoselei Pantelimon din Sectorul 2. Se vor executa lucrări de reparaţii care impun sistarea furnizării agentului termic pentru apă caldă către 1 punct termic (10 blocuri), din data de 11 august 2025 – ora 09:00, până în data de 12 august 2025 – ora 23:00. Anul de punere în funcţiune a conductei din această zonă este 1978, această porţiune de reţea având 47 de ani de funcţionare.
  • Reţeaua termică primară – racordul punctului termic 19 Pantelimon, conductă Dn 200 mm, în zona Străzii Cristescu Dima, din Sectorul 2. Se vor executa lucrări de reparaţii care impun sistarea furnizării agentului termic pentru apă caldă către 1 punct termic (17 blocuri), din data de 13 august 2025 – ora 09:00, până în data de 14 august 2025 – ora 23:00. Anul de punere în funcţiune a conductei din această zonă este 1978, această porţiune de reţea având 47 de ani de funcţionare.
  • Reţeaua termică primară – conductă Dn 500/400/200 mm, în zona Calea Moşilor din Sectorul 2. Se vor executa lucrări de reparaţii care impun sistarea furnizării agentului termic pentru apă caldă către 8 puncte termice (99 blocuri), din data de 11 august 2025 – ora 09:00, până în data de 14 august 2025 – ora 23:00. Anul de punere în funcţiune a conductei din această zonă este 1988, această porţiune de reţea având 37 de ani de funcţionare.
  • Reţeaua termică primară – conductă Dn 600 mm, în zona Şoseaua Fundeni, Şoseaua Colentina şi Strada Maior Vasile Băcilă din Sectorul 2. Se vor executa lucrări de reparaţii care impun sistarea furnizării agentului termic pentru apă caldă către 9 puncte termice (136 blocuri şi Spitalul Fundeni), din data de 11 august 2025 – ora 09:00, până în data de 14 august 2025 – ora 23:00. Anul de punere în funcţiune a conductei din această zonă este 1976, această porţiune de reţea având aproape 50 de ani de funcţionare.
  • Reţeaua termică primară – conductă Dn 600/500 mm, în zona Străzilor Maşina de Pâine şi Ion Berindei din Sectorul 2. Se vor executa lucrări de reparaţii care impun sistarea furnizării agentului termic pentru apă caldă către 12 puncte termice (201 blocuri), din data de 11 august 2025 – ora 09:00, până în data de 14 august 2025 – ora 23:00. Anul de punere în funcţiune a conductei din această zonă este 1969, această porţiune de reţea având 56 de ani de funcţionare.
  • Reţeaua termică primară – conductă Dn 500/400 mm, în zona Şoselei Ştefan cel Mare din Sectorul 2. Se vor executa lucrări de reparaţii care impun sistarea furnizării agentului termic pentru apă caldă către 18 puncte termice (182 blocuri şi Spitalul Colentina), din data de 11 august 2025 – ora 09:00, până în data de 14 august 2025 – ora 23:00. Anul de punere în funcţiune a conductei din această zonă este 1978, această porţiune de reţea având peste 40 de ani de funcţionare.

Sector 3

  • Reţeaua termică primară – conductă Dn 300/200 mm, în zona Calea Călăraşilor şi a străzii Delea Nouă, din Sectorul 3. Se vor executa lucrări de reparaţii care impun sistarea furnizării agentului termic pentru apă caldă către 2 puncte termice (17 blocuri), din data de 11 august 2025 – ora 09:00, până în data de 13 august 2025 – ora 23:00. Anul de punere în funcţiune a conductei din această zonă este 1989, această porţiune de reţea având 36 de ani de funcţionare.
  • Reţeaua termică primară – racordul punctului termic 13 Foişor, conductă Dn 200 mm, în zona Străzii Alexandru Moruzzi din Sectorul 3. Se vor executa lucrări de reparaţii care impun sistarea furnizării agentului termic pentru apă caldă către 1 punct termic (11 blocuri), din data de 11 august 2025 – ora 09:00, până în data de 13 august 2025 – ora 23:00. Anul de punere în funcţiune a conductei din această zonă este 1989, această porţiune de reţea având 36 de ani de funcţionare.
  • Reţeaua termică primară – conductă Dn 600 mm, în zona Bulevardelor Mircea Vodă şi Corneliu Coposu din Sectorul 3. Se vor executa lucrări de reparaţii care impun sistarea furnizării agentului termic pentru apă caldă către 3 puncte termice (24 blocuri şi 3 obiective industriale), din data de 11 august 2025 – ora 09:00, până în data de 14 august 2025 – ora 23:00. Anul de punere în funcţiune a conductei din această zonă este 1991, această porţiune de reţea având 34 de ani de funcţionare.

Sectoarele 4 și 5

  • Reţeaua termică primară – conductă Dn 500 mm, în zona străzii Sg. Niţu Vasile din Sector 4. Se vor executa lucrări de reparaţii care impun sistarea furnizării agentului termic pentru apă caldă către 8 puncte termice (95 blocuri), din data de 11 august 2025 până în data de 14 august 2025, ora 23:00. Anul de punere în funcţiune a conductei din această zonă este 1987, această porţiune de reţea având 38 de ani de funcţionare.
  • Reţeaua termică primară – racordul comun al punctelor termice 2 şi 3 Sălaj, conductă Dn 250 mm, în zona străzii Dunăvaţ şi a Şoselei Sălaj din Sectorul 5. Se vor executa lucrări de reparaţii care impun sistarea furnizării agentului termic pentru apă caldă către 2 puncte termice (20 blocuri), din data de 11 august 2025 – ora 09:00, până în data de 12 august 2025 – ora 23:00. Anul de punere în funcţiune a conductei din această zonă este 1978, această porţiune de reţea având 47 de ani de funcţionare.

Dispeceratele Companiei Municipale Termoenergetica Bucureşti şi echipele de intervenţie lucrează în regim permanent pentru soluţionarea problemelor apărute.

CMTEB reaminteşte că termenele iniţiale de repunere în funcţiune a sistemului de termoficare sunt estimate înainte de deschiderea şantierelor şi decopertarea galeriilor. Finalizarea lucrărilor depinde de complexitatea acestora, care este în directă legătură cu starea de degradare a conductelor. Clienţii au la dispoziţie informaţii prin mesajele preînregistrate la numărul de telefon 031.9442 sau alte detalii la 0800.820.002, precum şi prin aplicaţia Termoalert.

Editor : C.S.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
ANAF extinde controalele fiscale pentru persoanele fizice. Cine poate intra în vizorul inspectorilor...
Digi FM
Maria Dragomiroiu, mesaj emoționant la 16 ani de la moartea Mădălinei Manole: „Ești în rugăciunile mele în...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Ce face Anca Țurcașiu când nu este pe scenă. Imaginile inedite făcute publice i-au cucerit pe fani: „Ca la 20...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
La 14 ani de la divorțul de Tom Cruise, Katie Holmes pare că iubește din nou. Cine este bărbatul cu care a...
Adevarul
Tot mai mulți români cer băncilor înapoi comisioanele și dobânzile. Cum îți poți recupera banii fără proces
Newsweek
250 lei ajutor la pensie într-un județ. Lista bonusurilor oferite pensionarilor în 2026. Cine ia 500 lei?
Digi FM
Reactivarea lui Dragnea aruncă în aer conducerea PSD. Ultimele zile ale lui Sorin Grindeanu la șefia...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Povestea incredibilă a unui bărbat declarat mort timp de 107 minute. Ce susține că a văzut în lumea de dincolo
Digi Animal World
Un urs a intrat într-un hotel la 5 dimineața, a băut apă din hol și a dat buzna peste turiști în cameră...
Film Now
„Dumnezeule, făceam asta când eram niște copii”. Charlize Theron, cuvinte dulci despre unul dintre actorii ei...
UTV
Fiica Nicoletei Luciu a debutat pe podium la 14 ani. Kim Csergo a atras atenția cu prima ei apariție în...